Cancelarii, cancelarii...

A început noul an școlar, moment în care marchez prima zi din al 35-lea an de profesie, fără întrerupere. Elevii vor reveni în școli peste o săptămână, dar aceasta este ziua în care, după un concediu care a trecut cât ai bătut din palme, ca timpul însuși, ne întoarcem în cancelarii. Unele lucruri sunt la fel, de 35 de ani: emoția din pragul ușii, îmbrățișările, urările de bine, forfota din fața secretariatului, chipurile odihnite, poveștile de vacanță. Altele s-au pierdut: mirosul de var proaspăt, cafeaua băută împreună, salutul formal de bună revenire la școală, dar vor veni, poate, și acestea, în zilele care urmează, căci timpul, același timp neiertător, îi prinde pe toți în vârtejul lui ireversibil. Așa că, profitând de granița difuză a vacanței, mi-am făcut cadou un film. S-a nimerit așa de bine în ziua aceasta, că destinul însuși mi-a făcut, de fapt, un dar.

Prinși în capcană este titlul tradus al acestui film nemțesc din 2022, Eigeschlossene Gesellschaft, în original, în regia lui Sonke Wortmann. Un tată cu o familie numeroasă află că fiul său nu poate da bacalaureatul și nu poate merge la facultate, cum visase mereu să se întâmple, pentru că îi lipsea un punct din totalul care i-ar fi permis acest traseu de formare academică. Punctul l-a pierdut prin evaluarea profesorului de latină și matematică, pentru că a depășit cu două minute termenul de predare a unei teme. Așa că tatăl, funcționar în administrația locală, care are acces la dosarele cadrelor, ia un pistol, merge în cancelarie, îi ia ostatici pe 6 dintre profesorii fiului său și le dă un răgaz de câteva ore să analizeze și să voteze în unanimitate acordarea acelui punct. Nu îi obligă, îi încuie, îi lasă să dezbată și amenință că se va întoarce curând după rezultat. Astfel, profesorul de sport, iubit de elevi, pentru că organizează periodic grătare, dar tratat cu superioritate de colegi, profesoara de franceză, detestată pentru că este inflexibilă și severă, profesorul de chimie, ignorat de toată lumea, o stagiară, disprețuită de profesori pentru că e stagiară și nu se ridică la nivelul celor cu experiență, profesorul de pedagogie, cald, blând, prietenul tuturor și directorul adjunct, cauzatorul dezastrului, profesorul de latină și matematică, arogant, egocentrist, o instanță ex cathedra care deplânge înstrăinarea de vremurile învățământului de odinioară, trebuie să se cunoască pentru prima oară cu adevărat și să ia o decizie în comun.

Izolați în cancelarie, profesorii sunt obligați să discute nu doar despre evaluarea elevului Fabien, ci și despre misiunea lor, despre principii pedagogice, despre ei înșiși, despre sistem, despre prejudecăți, incorectitudini, interese, despre disfuncționalitățile familiilor și ale societății, astfel încât măștile cad, rând pe rând, lăsând să se vadă oameni fracturați, sau neîncrezători, sau pasionați, sau imorali, sau buni, sau competenți, sau blazați, într-o manieră surprinzătoare pentru privitor. Imaginile inițiale se prăbușesc pe rând, dezvăluind figuri tragice, iar tatăl, care aduce „dosarele de cadre”, trage cortina iluziilor sociale până la capăt. Stagiara dovedește mai multă înțelepciune decât s-ar fi presupus că are, crede în știință, vrea să schimbe ceva, deși toți o disprețuiesc, profesoara de franceză duce cu sine mari răni sufletești, directorul adjunct a furat de la elevi, dar doar o dată, așa cum se scuză când e deconspirat, profesorul de sport cel simpatic are multe povești de imoralitate în trecut, prietenosul profesor de pedagogie dă rapoarte ostile și mincinoase despre colegi superiorilor, pentru a prelua funcția de director și un loc de parcare, iar invizibilul profesor de chimie, de care copiii râd la ore, scoate la lumină o adâncă pasiune pentru profesie.

Descoperind că domnișoara de franceză avea în poșetă un telefon confiscat de la un elev, prizonierii sună la poliție, dar nu sunt credibili, comisarul-șef e convins că e o glumă și, pentru că e vineri, deja după program, nu se deranjează să verifice. Un tânăr polițist, dornic de afirmare, cercetează în secret, merge acasă la posesorul telefonului, dă peste niște părinți care au pierdut orice comunicare cu propriul fiu, îl identifică apoi pe băiat fumând un joint, împreună cu alți copii de la școală și realizează că farsa ar putea fi chiar o răpire. Cu un comic magistral, poliția năvălește într-un târziu în cancelarie, după ce profesorii și părintele au dat jos toate măștile, au aflat unii despre alții tot ce era de aflat și profesorul de latină și germană se pregătește, sub presiunea tuturor, să îi înapoieze copilului punctul tăiat abuziv. Tatăl e arestat, gloria de moment a polițistului entuziast e confiscată de blazatul său șef, profesorii sunt reținuți pentru declarații, cu toată impotrivirea profesorului de chimie, cel neînsemnat și invizibil, care încearcă zadarnic să îi convingă să îl lase să închidă un experiment care fusese programat în laboratorul său.

Finalul iese din comedia savuroasă, dar amară, și ne duce spre omenescul adânc al dramei. Tatăl ascultă un mesaj audio, primit între timp de la fiul său. Fabien e un copil bun, cald, înțelept, un fiu cuminte, un elev ca mulți alții, care a trecut prin școală fără să știe care e rostul lui. Îi spune tatălui că nu va merge la facultate, că profesorul l-a făcut să se îndoiască de compatibilitatea cu acest drum, că va merge două luni să facă surf, cu banii primiți de la bunica, și va reveni în toamnă pentru a se apuca de ceva pentru care va fi bun cu adevărat. Despre profesorul său, numai de bine. Nu se îndoiește că nu ar fi un om bun și că nu ar avea dreptate, crede în verdictul lui și e convins că școala nu e de el. Finalul filmului e previzibil, deși nimeni nu îl crede posibil: laboratorul explodează, zguduind puternic zidurile școlii și panourile de promoție din care ne zâmbesc absolvenți și profesori fericiți.

Mă gândeam cum ar fi ca cineva să ne ia ostatici și să ne oblige să vedem acest film, să vorbim despre el, despre elevii noștri, despre noi, despre ce putem schimba și despre ce merită să păstrăm, despre direcțiile în care mergem. Sau cum ar fi să ne închidem într-o sală de reflecție, că tot e la modă,  și să vedem împreună care e calea spre mai bine.