În câte feluri poți citi o carte

Cărțile bune sunt și foarte generoase, deschid nenumărate căi către miezul lor, adecvate fiecărui cititor, iar plimbările în grup, prin pădurile lor narative, le deschid și mai mult. De aceea, ori de câte ori pot, mă bucur de compania unor oameni speciali, din comunitatea mică în care locuiesc, la marginea marelui oraș, și ne plimbăm împreună prin câmpurile de semnificații ale cărților pe care ne propunem să le citim. Ultima aventură a fost Vara în care mama a avut ochii verzi, cartea frumoasă și amară a Tatianei Țîbuleac.

Cum lectura este esența profesiei mele, sunt un cititor exersat. Dar antrenamentul are bune și rele și, uneori, ratez frumusețea unor texte, căutând sensuri, descompunând structuri, plănuind realcătuiri de secvențe, cu gândul nu la orizontul intrinsec al cărții, ci la potențialii cititori pe care eu trebuie să îi conving să se angajeze în actul lecturii. Evident, cititori foarte tineri, neșlefuiți, la care mă raportez și cu responsabilitatea celui care poate defini un gust și o direcție. Când e vorba însă de oameni maturi, cititori profilați, cu un gust conturat, raportarea la text e diferită. Totuși, libertatea de a citi fără constrângeri conceptuale e compensată de răspunderea de a canaliza cum se cuvine un dialog, în care nu mai am autoritatea profesorului.

Cam așa mă înfățișez prietenilor mei cititori, oameni de vârste și de profesii diferite, din micul nostru club de lectură, căutând, de fiecare dată, metode de a anima dialogul, dar recunoscătoare că se lasă, uneori chiar prin tehnici școlărești, așa de animați. Așa că am ales tehnica întrebărilor, mai ales că o aplicasem și la orele de la clasele mele de liceu (clasa a IX-a), funcționase bine și eram curioasă, în mica mea cercetare pedagogică, dacă schimbarea unui element de context, vârsta cititorilor, de pildă, metoda va avea succes. Și a avut!

De obicei, la aceste întâlniri vin oameni care au terminat de citit cartea propusă și au deja o impresie puternică de lectură și oameni care nu au terminat sau nici nu au început, dar caută motivația sau doresc o cheie utilă de lectură pentru momentul în care vor găsi timp. Fiindcă ceea ce este admirabil este faptul că toți acești oameni au foarte puțin timp și e exemplară hotărârea de a-l investi nu doar în lectură, ci și în dialogul pe marginea ei. Așa că am solicitat fiecărui participant să formuleze o întrebare, la care să răspundem, mai apoi, împreună.

Cei care nu citiseră/nu terminaseră de citit au întrebat: Acțiunea are loc în Basarabia?  Într-o frază, care este cea mai importantă idee? Cum evoluează relația mamă-fiu până la final? Întrebări norocoase, pentru că au permis prezentarea autoarei (Tatiana Țîbuleac este originară din Chișinău și a studiat jurnalism și comunicare la Universitatea de Stat din Moldova,  a devenit cunoscută pentru rubrica „Povești adevărate” care a apărut în ziarul Flux la mijlocul anilor 1990. Din 1999 a lucrat ca reporter TV și prezentatoare de știri în cadrul PRO TV Chișinău. S-a stabilit la Paris în 2008, și-a făcut debutul editorial cu Fabule moderne, iar cea de-a doua carte, Vara în care mama a avut ochii verzi, a apărut în 2017 la Editura Cartier, în colecția Rotonda și a ajuns la un tiraj total de 22.500 de exemplare), rezumatul și identificarea celor mai importante momente din evoluția subiectului.

Din partea celor care au citit au venit alte întrebări: Dragostea mamei e distructivă sau vindecătoare? Care e cel mai important cuvânt din titlu? Cum și-ar putea găsi Aleksy liniștea? Care este cea mai picturală scenă? Ce nu se povestește în carte, dar cititorul ar putea povesti? Care este cel mai urât personaj? Ce mesaj transmite scena în care mama e îngropată în scoici?

Și întrebările au scos la iveală sensuri pe care în seara de vară le-am așezat între noi, le-am cântărit, le-am privit în lumină și le-am lăsat să ne bucure. Deși vara (un indice  temporal al maturizării) și ochii (un indice simbolic al cunoașterii) par a fi cuvintele-cheie, esențialul e mama. O femeie de 39 de ani, pe care, la începutul verii, fiul ei o ura mai mult decât oricând, bolnavă de cancer, străină unui fiu agresiv care nu se recuperase pe deplin după moartea surorii și tot voia să lovească oameni, strălucitor de albă, pe care Aleksy ar fi schimbat-o oricând cu orice altă mamă din lume devine mama, unic reper al intrării în lume, pentru fiul adolescent căruia îi lasă în amintire o vară intensă și o pereche de ochi verzi. Un fiu care se simte abandonat, căruia îi lipsesc dragostea și răspunsurile, acceptă, contra unei mașini pe care ar fi primit-o la sfârșitul verii, să renunțe la vacanța așteptată cu prietenii si să se mute într-un sătuc francez (cel mai frumos loc în care poți muri), alături de mama, în ultimele două luni și jumătate pe care le mai pot avea împreună. O comunitate rurală, cu personaje conturate cu o inegalabilă artă, prinde viață în jurul acestei familii care își duce cu ea morții și viii (Mika, tata, bunica, iubitul mamei, Moira), într-un decor de o materialitate puternică. Flori galbene cu puteri miraculoase, maci roșii care devin, în fuga cu bicicleta, dâre însângerate, oceanul albastru, nisipul cenușiu, scoicile sidefii, ochii verzi ai mamei, tablourile pictate mai târziu de Aleksy, devenit pictor, toate constituie un cadru impresionant, cu impact major asupra receptării. E o carte din care se revarsă culoare, iar întâmplările au nume și chip: steaua Wiosna, cea mai strălucitoare din Ursa Mică,  melcii cuceritori de lumi, turbanul mamei, înrămat ca un tablou, rochiile înflorate, un val de scoici cu miez de mamă, un Wolkswagen roșu, lanul galben de floarea-soarelui și mărturisirea amară a mamei:” Te-am iubit cum am putut”. O carte cu personaje frumoase, cu scene de o plasticitate dureroasă, cu forța nebănuită de a concentra lumea în sens, trăind-o cronologic și reflexiv și lăsându-i cititorului libertatea de a povesti și ce nu se vede.

Putem citi o carte în multe feluri. Liberi, așa cum am citit noi cartea într-o seară memorabilă, sau înlănțuiți. Întâmplarea face să re(re)citesc, tot zilele acestea, dintr-o nevoie profesională, Ion, confirmându-mi că e un roman uriaș, pe care bacalaureatul îl face mic, mic, mic.

Cea mai importantă idee dintr-o carte pe care fiecare o citește cum poate? Poate aceea că amintirile sunt perla strălucitoare din scoica găunoasă, mugurul verde din putreziciunea omului. Că macii priviți din fugă devin dungi sângerii. Că amintirile merită zidite și din cărțile pe care le răsfoiești cu prietenii, într-o seară de vară. Și că putem visa că, la școală, lecția de literatură ar putea să devină o seară de vară cu prieteni și cu maci.