O grădină devastată și puțină statistică

Bacalaureatul s-a încheiat și a lăsat în urma lui o boare amăruie, ca după o adiere de vară printr-o grădină. În urma ei, poți vedea spendoarea trandafirilor care se leagănă triumfal în vânt, covorul petalelor scuturate, atinse de rugina destrămării sau mormanele de flori transformate într-o masă cenușie, înghesuite de vânt prin colțurile aleilor. Cine are o grădină de trandafiri știe că ea poate să bucure sau să întristeze privirea, în funcție de felul în care o privești. Tot așa și rezultatele acestui examen care, de ani buni, ține prima pagină a ziarelor, năpădește prompterele televiziunilor, împarte lumea media în învingători și critici, în mulțumiți și nemulțumiți, în entuziaști și sceptici, apoi se stinge încetișor, lăsând în urmă o grădină devastată, din care fiecare privește ce vrea.

Între atâtea analize, chiar nu îmi propun încă una, pentru că nu am nici instrumentele care să dea temeinicie, nici expertiza pe care ar impune-o o analiză serioasă, iar simplul fapt că privesc sistemul din mijlocul său nu este, de bună seamă (în toate sensurile lui!), destul. Privesc, însă, ceea ce pot vedea, din această grădină devastată, care poate fi școala verii lui 2023. Mai întâi, spre trandafirii care ne bucură ochiul. Din datele publice, de pe platforma dedicată examenului, 76 de elevi au obținut media 10. În orice reper am așeza această notă, ea reprezintă valoare absolută, e un simbol al voinței și al putinței, încununează și nimic nu îi poate tulbura frumusețea. În spatele acestor flori perfecte sunt grădinari (profesori, familie) care ne-au dăruit nouă, privitorilor, măsura frumuseții depline. În același timp, alți peste 20 400 de candidați au obținut note între 9 și 9.99. Revenind la metafora grădinii de trandafiri, mă întreb cum putem distinge între corola perfectă și cea aproape perfectă? Dacă ar trebui să culegem cel mai frumos trandafir, care ar fi criteriul alegerii, căci în lumină, în diamantul stropilor de rouă, în bătaia vântului care le răscolește petalele nu am ști la care să ne oprim. Îmi vine în minte o frumoasă poezie a lui Radu Stanca, Cea mai frumoasă floare, cu imaginea unui temerar, care, pornit în căutarea celei mai frumoase flori, înghesuie în corabia cu care naviga pe mările lumii floare după floare, neputându-se decide care e cea mai frumoasă, și corabia se scufundă sub greutatea florilor. Poate că și mesajul acesta e important: înghesuind flori după flori, tot mai multe prin realizarea discutabilă a instrumentelor de evaluare, riscăm să relativizăm adevărata frumusețe.

Măsurând în competențe, așa cum ne obligă, până la urmă, programa pe care este construită această evaluare, ce competență este știrbită în limita dintre 9.90 și 10? Și întrebarea aceasta mă obligă să mai formulez una: bacalaureatul este o evaluare de ieșire dintr-un sistem sau de intrare în altul? Altfel spus, măsurăm ce am făcut noi din copil după un ciclu de școlaritate sau definim doar o ierarhie pentru admiterea la studii universitare? Personal, nu știu să răspund, așa că mă întorc la grădina mea de flori. În total, ne spun datele, 130522 de candidați s-au înscris la Bacalaureatul 2023, iar dintre aceștia 114500 sunt din generația curentă, generație care, în urmă cu 12 ani, număra cu 50100 de copii mai mult, aceștia pierzându-se pe drum și soarta lor rămânând agățată într-un număr ruginit de pe poarta grădinii. Tristă grădină, când știi că ceva mai mult de 20.000 de flori îi dau măreția, în vreme ce alte peste 50.000 s-au pierdut în lăstărișul aspru de deasupra rădăcinilor! Și mai tristă, când te întorci spre restul vegetației și vezi că 69 de eliminați din examen, 5171 de neprezentați, 36517 de nepromovați și 21 263 aflați la limita eșecului, cu medii între 6 și 6.99 fac peste 60 de mii de plante care, privite și ele, îți arată ce fel de grădinar a avut în grijă grădina. Și, cum plantele au viețile lor, etapele și procesele de evoluție, nevoile de intervenție, tratamentele, tăierile, stropirile și îndreptările de rutină, poate grădinarul se va întreba unde anume a greșit, ce nu a făcut cum se cuvine, ce va învăța din spectacolul grădinii acestui an, pentru ca, în anii ce vin, să o poată privi din toate unghiurile, în toate desișurile și să fie mulțumit. Sau poate alege să privească numai spre trandafirii perfecți, până ce aceștia, cățărându-se pe pergolele înalte, evadează în alte grădini, pentru că, de la înălțimea lor, încep să vadă devastarea.

M-aș opri la poarta acestei grădini, pentru a privi și spre un alt fel de statistică, la modă și ea, aceea a contestațiilor. Importantă pentru că în ea se topesc, uneori fals, neîmpliniri, frustrări, decredibilizări de sistem. 54600 de contestații au fost depuse pentru cele trei probe și pentru 51650 dintre acestea s-au modificat notele (nu s-au greșit, așa cum tendențios se mai afirmă, pe ici, pe colo). S-au modificat, pentru că procedura de contestații prevede că, la această nouă evaluare, nota devine definitivă. Prin urmare, orice modificare, cu cinci sutimi chiar, în plus sau în minus, înseamnă o schimbare de notă. Poate că, dacă tot examenul ar fi reevaluat, am constata că toate notele se modifică, în condițiile în care testele nu sunt de tip grilă și permit marje de punctaj pentru itemii subiectivi, mai ales, și diferențe acceptabile între cei doi evaluatori.

 Care este realitatea, de fapt? În cele mai multe situații, evaluatori își fac datoria cu deplină bună-credință, raportându-se la un barem, unicul lor reper de evaluare. Corectează sub presiunea timpului (și asta s-ar putea schimba, de ce nu?), nemișcați, până la 12 ore pe zi, în săli uneori inadecvate, cu lumină slabă, monitorizați audio-video, știind că tezele înseamnă copii și trăind bucuria unor note mari și infinita dezamăgire a unor rezultate slabe. Fiindcă acești blamați evaluatori sunt profesori, dintre aceia care au răspunderea examenelor pentru elevii  proprii și care știu că evaluarea le încheie, în fiecare an, truda. Pentru că ei predau discipline de examen. Pentru că pe umerii lor, doar ai lor, stau statisticile. Pentru că pe umerii lor, doar ai lor, se ridică școlile. Pentru că doar datorită lor se pot număra trandafirii frumoși ai grădinii. Că și ei au grădina lor devastată este perfect adevărat și că și în aceste grădini sunt plante și buruieni este tot un adevăr. Buruienile, în lumea vegetală,  au un singur destin: sunt identificate și scoase din rădăcină, pentru că altfel devin mai viguroase și mai înalte decât florile. Și nu putem stropi cu otravă toată grădina, doar pentru că prin ea au crescut și câteva buruieni.

Grădinile școlii, însă, sunt făcute din oameni și realitatea este că, într-o grădină, trebuie să ai intervenții pentru fiecare plăntuță în parte. Și reguli sau legi pentru fiecare anotimp. Și grădinari pricepuți și, mai ales, implicați. Și soiuri bune, plantate în pământ fertil. Și credința că poți avea rod, dacă reușești să ți-l imaginezi, încă din clipa în care ții sămânța pentru prima oară în palme.