Realități școlare în lentile concave

O legendă urbană, adevărată, ca toate legendele vremii noastre, spune că, înainte de 1989, la deschiderea anului universitar, o distinsă tovarășă, venită de la centru, era plimbată, pentru a i se prezenta marile realizări ale învățământului agronomic. Special pentru acest prilej, fuseseră aduși în Iași, de la o fermă, de undeva din țară, doi tauri uriași de prăsilă, care fornăiau fioros în belciuge, pe pajistea proaspăt cosmetizată a campusului. Pentru cei care nu au trăit în acele vremuri legendare, trebuie să precizez că asemenea strategii cosmetizante erau adeseori aplicate, fie implantând, la marginea drumului, știuleți uriași, pentru impresie artistică, fie vopsind în verde iarba pârjolită de secetă și de praf, de pe raza vizuală a tovarășilor, fie aducând mulțimi migratoare, cu autobuze, din alte zone ale țării, pentru a aplauda frenetic trecerea mașinilor tovărășești. Într-un an, îmi amintesc, grădina bunicilor mei din Bucovina a potolit setea și foamea unor bieți oameni aduși așa, pentru recuzită, de prin Oltenia, și ținuți în soare o zi întreagă. Revenind, distinsa tovarășă, cu un număr mic de clase, dar mare de grade, a trecut însoțită de un cortegiu de profesioniști, prin fața celor doi tăurași priponiți pentru spectacol. Legenda spune că s-a oprit o clipă, a mijit inteligent ochii, a dus un deget la tâmplă, semn de adâncă meditație și a întrebat cunoscător cam cât lapte dau cele două biete animale. După un moment stânjenitor de tăcere, luat de distinsa tovarășă drept semnul indubitabil că pusese o întrebare adâncă, a venit și răspunsul grăbit al unui membru al cortegiului: „Peste 30 de litri, tovarășa!” Apoi povestea a trecut, ca toate poveștile, din gură în gură, până când a devenit o legendă, în care astăzi nimeni nu mai crede. Dar oamenii onești ai acelor vremuri știu și nu uită.

În esență, morala poveștii este despre acceptarea unei greșeli, validate ca adevăr, dar mai ales despre cei care o permit și o acceptă. Deși au trecut de atunci câteva decenii, povești similare, la alte cote și în registre mai sobre sau mai comice, putem recunoaște mereu în jur.  Dar legenda aceasta m-a dus cu gândul la riscul de a nu corecta, semnala, rosti ceea ce pare greșit, de a nu nega ceea ce contravine propriei convingeri, de a alege calea facilă, dar profund greșită, a aprobării unei situații, fie fățiș, fie prin indiferență, în ciuda evidenței. Suntem adânc ancorați în tradiția cosmetizării și, excesivă, ea nu mai transmite doar optimismul necesar oricărei evaluări de etapă, ci impresia falsă că realizările sunt mai mari decât sunt. Pentru că, oricât am întoarce un ciob de sticlă în lumina soarelui și l-am privi mijit printre gene, strălucirea lui de o clipă nu îl face diamant. Dar ciobul de sticlă are el însuși frumusețea lui, de care te poți bucura. Și e autentic!

Există, în fotografie, un efect cunoscut sub numele de distorsiunea pincushion, care face ca liniile centrale ale imaginii să devină concave, fie datorită calității lentilei, fie chiar datorită momentului și poziției fotografului. Nu mă pricep la fotografie, dar mi se pare că avem tendința să fotografiem examenul care tocmai s-a încheiat cu un astfel de efect. De pildă, statistic vorbind, elevii care au dat anul acesta examenul de bacalaureat, în 2018 treceau prin etapa Evaluării Naționale. Așa că am căutat puțin în presa acelui an, luând ca sursă unitară edupedu.ro și aflând următoarele informații: Principala concluzie a studiului (Raport privind starea învățământului preuniversitar 2017-2018), legată de rezultatele de la Evaluarea Națională, este că dintr-o generație inițială de elevi care s-a înscris în clasa I în urmă cu 8 ani, doar 51,6% au reușit să ia peste media 5 la Evaluarea Națională. Mai aflăm că la Evaluarea Națională 2018 s-au înscris 144.929 de elevi, dintre care 140.712 s-au prezentat la examene. Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2018 au fost afișate pe 23 iunie. În urmă reevaluării lucrărilor contestate, numărul candidaților care au obținut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 104.972 la 105.109.

Patru ani mai târziu, aceeași generație, adică aceiași copii, deveniți acum majori, susțin Bacalaureatul 2022. Dăm fuga la statistici și ne lămurim repede cu soarta lor între timp: Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat 2022, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare). Cifrele au puterea lor de a impresiona și, când sunt dublate de aprecieri pozitive, cu date comparative, cu câte un superlativ la momentul potrivit al frazei, informația pare că merge către sensul implicit al reușitei: Au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 - comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În același timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații). Dacă depășim euforia acestei noutăți și reușim să corelăm, mai departe, cifrele, adăugăm că: Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți (108.450 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Și acum, ca un nespecialist, socotesc : 105109, adica ceva peste jumătate dintre copiii acestei generații, au în 2018 note peste 5 la Evaluare Națională. Ei merg la liceu, alături de cei care au luat sub 5, și, patru ani după aceea, 111329 se înscriu la Bacalaureat (din cei sub 5 și peste 5 deopotrivă) și promovează 89054 (dintre care unii provin și din serii anterioare). Adică de la aproximativ 200000 de elevi ai generației la, probabil, în jur de 80000 promovați, dacă excludem candidații din alte serii. Poate că o fi înstrăinarea mea de matematică, dar mie nu îmi dă cu plus și nici nu îmi aduce motive de bucurie bacalaureatul acesta dedus din statistici. Cum nu mă bucură prea mult nici cel trăit pe viu, cum s-ar zice, la firul ierbii.

Mai mult, mă gândesc la situația foarte concretă a elevilor mei, două clase de matematică-informatică, una dintre ele bilingv germană-franceză. În anul școlar 2018-2019, media de intrare la profilul matematică-informatică era, ne amintește presa, peste 9, iar acum doi elevi nu au obținut media de promovare, iar nouă dintre ei au promovat cu medii generale sub 8. Statistic, asta îmi confirmă eficiența muncii ? Comparativ cu anul precedent, comparativ cu multe alte școli, comparativ cu rata de succes la nivel de sistem, elevii mei din această generație stau foarte bine. Dar comparativ cu ei înșiși ? Cred că aceasta este marea întrebare : ce au devenit elevii generației 2022, în perspectiva evaluărilor finale,  în raport cu propriul potențial?

Cum statisticile mai mult mă afundă în dileme, revin la ceea ce ține de mine. Un elev are 10, mulți au peste 9, dar eu sunt în egală măsură și profesorul celor care nu au promovat. Elevi care au lipsit la un număr foarte mare de ore, deși absențele sunt, evident, motivate, care nu au găsit, și nici eu nu am reușit să îi ajut în acest sens, motivația învățării. În ciuda faptului că am contactat familiile, că am semnalat mereu pericolul, că am exprimat toată disponibilitatea de a-i ajuta, fără să reușesc. Poate dacă relația școală-familie ar funcționa întotdeauna sau poate dacă și părintele ar avea mai multe obligații sancționabile față de parcursul școlar al copilului, poate dacă procedura motivării absențelor ar fi aplicată corect, de la medicul care eliberează scutirea, la părintele care o cere și la profesorul care o acceptă, poate dacă ar exista o colaborare autentică a tuturor profesorilor responsabili de formarea unui elev, poate dacă școala ar avea obligații concrete privind soarta fiecărui copil în parte, poate dacă acești copii ar reuși să vadă în școală o șansă, nu o povară, poate că atunci am putea vorbi de o statistică a evoluției reale.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne bucurăm pentru copiii de 10, pentru cei care au obținut rezultate foarte bune, pentru cei care și-au depășit limita anterioară, pentru cei care au progresat de la 4 la 5. Eu mă bucur din plin! Dar simt că ar trebui, cu onestitate profesională, să acceptăm ce nu merge bine, ce e greșit, ce e perfectibil, să spunem ce gândim, să ieșim din duplicitatea încurajărilor în care nu credem și să ne asumăm că cifrele din statistici înseamnă în viața reală oameni, competențe, convertirea a ceea ce ai învățat în ceea faci pentru binele individual și pentru cel comun.