Timpul sacru – Sărbătorile de altădată! Teclele Berbecilor sau Berbecarii ( 24 septembrie )

  Această sărbătoare, uitată cu desăvârșire azi, era ținută în fiecare an pe 24 septembrie. Existau însă și unele zone ale României unde se serbau, uneori sub numele de Filipii de Toamnă, pe o durată de mai multe zile, acestea fiind 26, 27 și 28 septembrie. Indiferent de dată, sărbătoarea Teclelor era păzită altă dată cu mare străjnicie, mai ales în regiunile în care creșterea oilor era preocupată de căpătâi.  

Interdicțiile specifice acestei sărbători ne dezvăluie că, la început, Teclele erau ținute întru amintirea strămoșilor mitici, strămoșii aceștia luând acum înfățișarea unor berbeci. În aceiași ordine de idei, amintim că berbecul era și simbolul sacrificiului adus divinităților familii și sufletelor strămoșilor. Pentru astfel de motive în ziua (zilele) Teclelor nu se mătură prin casă, nu se râșnea sau măcina, nu se aruncă cenușa din vatră, nu se lucrează lână și pieile de animale, nu se atinge unelte sau obiecte ascuțite etc. Cei care îndrăzneau să facă așa ceva se poate aștepta doar la o pedeapsă de foc de la Tecle sau la o vizită, nu tocmai plăcută, din partea lupilor, aceștia plecând după ce savurau sau oaie-două și un berbec. De asemenea, era strict interzis să se împrumute ceva, în special foc.

Pe vremuri, în timpul Teclelor, se mai țineau și alte două sărbători mărunte; era vorba de Adormirea (Sfântului Ioan Evanghelistul) de pe 26 septembrie, serbată, mai ales în Muntenia, pentru ca nu cumva să dea peste oameni vreo primejdie care să-i adoarmă pe veci! Prin Oltenia, pe 28, se ține Haritonul cel Nebun, în special de cei care le era frică ca Haritonul să nu înnebunească. Alții păzeau această sărbătoare minoră pentru a nu ajunge leneși sau de frică să nu le crape călcâiele.

Reamintind că sărbătoarea Teclelor era dominată, cu precădere, de teama oamenilor ca lupii să nu le mănânce animalele și în deosebi berbecii, nu ar fi lipsite de interes câteva informații privitoare la modul cum se raportează altădată oamenilor la berbec. Astfel în mitologia clasică, berbecul era socotit mesagerul și animalul de călărie al zeilor, având afinități astrale cu Soarele și Marte; în Grecia antică a existat chiar un zeu al berbecilor, care, invocat, apără turmă de fiarele sălbatice și îi instruia pe păstori. În astrologia clasică era simbolul focului, nu întâmplător zodia berbecului fiind primăvara. Pe vremuri, berbecul era considerat un animal sacru, simbolizând fecunditatea, forța, curajul și încăpăținarea, această încăpăținare ajungând proverbială, expresii ca „Nu fi berbec” și „Încăpăținat ca un berbec” Use-se și azi!

 În tradițiile românești, berbecul era aducător de noroc; coarnele sale aveau virtuți apotropaice (rituri de apărare practicate în vederea prevenirii agresiunii unor forțe malifice), apărând locul unde erau puse, stimulând totodată fecunditatea și belșugul; înțelegem de ce se spune că va ploua atunci când erau văzuți doi berbeci bătând-se! Ar putea părea ciudat, însă între berbec (coanele sale în special) și cer ( mai ales cu Soarele) exsista o strânsă legătură. Astfel, se că, prin coarnelor, berbecul este un receptor al energiilor cerești, așa explicând-se prezența acestor coarne în compoziția unor coroane magice ale zeilor și regilor (exemplu în Persia și Macedona).

 Înclinăm să credem că sărbătoarea, mai bine zis rbătorile berbecilor, de la sfârșitul lunii septembrie nu erau de loc să întâmplătoare. Într-o lume dominată de magie, între berbec și Soare există și alte multe asocieri, acestea scăpându-ne, ca multe altele, nouă, celor de azi. Să ne gândim la faptul că zodia Berbecului este o zodie solară și începe chiar în preajma echinocțiului de primăvară, iar aceste uitati Tecle ale Berbecilor sunt plasate exact peste șase luni, adică la celălalt echinocțiu, de toamnă!

 DRAGOMIR VLONGA – Alba Iulia – 15. 09. 2023.