Copou- o poveste cu iz de noblețe

Autorul Articolului: Delia Simion

Copoul, colina maiestuoasă a Iașului, constituie un loc de agrement,  un spațiu în care ne putem relaxa și uita de problemele cotidiene. Ne putem plimba printre stejarii măreți pe aleile pavate cu piatră, fiind parte din natură și natura parte din noi. Luând-o la pas, trecând pe lângă Biblioteca Universitară ,,Mihai Eminescu” și Casa Pogor, îmi amintesc poveștile clasicilor de ale căror nume ne vorbesc aceste clădiri. Vasile Pogor, împreună cu Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi,  Petre Carp și Theodor Rosetti au înființat, în 1863, societatea culturală ,,Junimea”, o mișcare literară reformatoare, atragând mulți tineri membri, școliți în Europa. Pasiunea lor pentru literatură era de necontestat, ei își împărtășeau dragostea pentru arta cuvintelor chiar și la aniversările asociației, având o tradiție, începută de Maiorescu, prn care, la fiecare aniversare a ,,Junimii”, membrii ei veneau cu o scriere comică sau satirică pe care o recitau în fața celorlalți junimiști. La Iași, Junimea a cunoscut perioada de aur, ce se încheie odată cu transferarea activității la București (1885), iar revista „Convorbiri literare”, cel mai important și longeviv periodic literar, în care au fost publicate poeziile lui Eminescu, primele trei părți din ,,Amintiri din Copilărie” și Poveștile lui Creangă, comediile lui Caragiale, nuvelele și povestirile lui Slavici, va căpăta un caracter academic. Timp de 27 de ani,  l-a avut redactor pe fiul lui Costache Negruzzi, Iacob Negruzzi, inițial, speriat de responsabilitatea imensă, ulterior dedicat total revistei. Din perspectiva timpului, ,,Junimea” reprezintă cea mai importantă mișcare culturală din România, din secolul al XIX-lea, iar activitatea ei, din perioada 1863-1885, transformă Copoul într-un cartier al intelectualilor rasați, promotori ai unor direcții de modernizare a statului nou înființat.

Continuându-mi drumul pe dealul Copoului, trecând pe lângă cafenelele cochet aliniate, am lăsat în urmă, pentru moment, o parte din zona literară și m-am aventurat mai departe spre inima colinei, regiunea academică, spațiul unde au fost puse bazele educației contemporane din România, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Instituția de învățământ a fost fondată în secolul al XIX-lea, cu trei ani înainte de înființarea comunității junimiștilor, și este numită după domnitorul care fixeaxă un cadru modern de dezvoltare a țării și de promovare a limbii române, a cărei scriere se face, din 1860, cu caracterele alfabetului latin. Pe lângă rolul academic, universitatea are și un rol simbolic, reprezentând instrumentul domnitorului Al. I. Cuza de a dovedi că Unirea Principatelor Române trebuie să fie recunoscută de Marile Puteri ale lumii. Printre absolvenții iluștri ai Universității ieșene se numără personalități din diverse domenii, precum Nicolae Iorga, Alexandru Philippide, Dimitrie Gusti, Otilia Cazimir etc.

Aruncând ultimele priviri grăbite la leii mândri, așezați în fața Universității ca niște veghetori ai științei, educației și culturii primite de tineri, am pornit mai departe spre Parcul Copou, cel mai vechi și maiestos parc din Iași, casă a teilor, printre care se numără și celebrul Tei al lui Eminescu, o parte din spiritul melancolic al poetului trăind în continuare în arborele sub care scriitorul își schița pe vremuri trăirile în versuri. Plimbându-mă pe alei, am putut desluși atracția poeților pentru acest spațiu liniștit, iar potecile nesfârșite și întortocheate printre copacii impunători te transpun într-o lume a farmecelor și a basmelor din care nu mai vrei să pleci, odată ce pătrunzi în ea.

După ce am reușit să îmi găsesc drumul spre ieșirea din parcul teilor, m-am avântat spre porțile Palatului Oștirii, o construcție deseori ignorată de ieșeni, dar cu o importanță majoră. Puțin cunoscut este faptul că, înainte de dezvoltarea culturală înfloritoare a Copoului din 1860, orașul a fost lovit de multe dezastre, în principal incendii. Ele se răspândeau foarte rapid, deoarece locuințele, pe vremea aceea, erau construite din lemn și aveau acoperișuri din stuf. Unul din cele mai devastatoare incendii a avut loc în anul 1827, distrugând o treime din oraș. Focul a ajuns până la Curtea Domnească (actualul Palat al Culturii ), în curtea căreia se afla pulberăria, care a amplificat daunele cauzate de incendiu. În urma pagubelor, a fost decisă mutarea pulberăriei într-o zonă pustie pe atunci, Copoul de astăzi. După câțiva ani de la marele incendiu,  s-a impus mărirea armatelor române. Din pricina faptului că în cazarma (clădire construită pentru a caza personal militar) Curții Domnești nu era suficient spațiu pentru numărul mare de soldați, s-a decis construirea unei cazarme lângă pulberărie. Acest loc a fost ales cu scopul administrării mai ușoare a fabricii de muniție de către armată. Clădirea avea să devină impunătorul Palat al Oștirii, proiectul celor 4 secțiuni, care să formeze împreună un patrulater, nefiind finalizat nici până în ziua de astăzi. Doar una dintre cele 4 secțiuni planificate a fost construită.

Într-un final părăsesc aleile de acum cunoscute ale bulevardului Copou și mă îndrept spre o altă zonă a colinei, cartierul Țicău, pentru a descoperi, ascunsă printre arbori, faimoasa bojdeucă a lui Ion Creangă, unde scriitorul și-a așternut pe hârtie  cunoscuta operă „Amintiri din copilărie” și uimitoarele sale povești, acompaniat de 30 de pisici, fiecare numită după o persoană din viața povestitorului celebru.

Istoria Copoului nu se oprește aici. Fie că vrei să te rătăcești în labirintul străduțelor care tăinuiesc istorisiri necunoscute publicului larg, fie că vrei să mergi la pas pe harta complicată de alei sau să te oprești în fața clădirilor impozante  sau a caselor elegate, precum stăpânii lor din vremurile apuse, pentru porția de cultură, poveștile merită să fie cunoscute și răspândite mai departe de noi.