Interviu pentru Revista „Timpul alecsandrist”

Teodora Iacob: În primul rând, vă mulțumim, doamna dr. Aida Ferat Postolache, pentru timpul acordat cititorilor revistei „Timpul Alecsandrist”!

Fiind autoarea unei adevărate monografii care tratează activitatea domnului profesor universitar Doctor Honoris Causa Vasile Coțofan, intitulată sugestiv – „Profesorul Vasile Coțofan – LXX” (Editura Pim, Iași, 2004) – și aflându-ne în proximitatea inaugurării Muzeului de Anatomie care îi poartă numele, sunteți cea mai în măsură să ne spuneți câte ceva despre acest eveniment și despre importanța pe care o are expunerea oficială a lucrărilor Profesorului, aflate, după cum știm, la limita dintre artă și pură aprofundare științifică.

Conf. dr. Aida Ferat: Muzeul de Anatomie există de foarte multă vreme. Acum a fost renovat și mobilat cu vitrine moderne. Totul s-a realizat printr-un proiect inițiat de conducerea universității, care a vizat și alte muzee de specialitate, de la alte facultăți. Exponatele au fost fotografiate și s-a realizat un album care a fost publicat. Muzeul este mediatizat și pe Facebook, fiind apreciat de publicul larg, de foștii și actualii studenți. În zecile de ani de existență, muzeul a fost și spațiu didactic. Aici ne-am desfășurat lucrările practice care au vizat elementele de Anatomie topografică. Modelele anatomice existente sunt foarte expresive. Intenționăm să îmbogățim colecția de modele anatomice prin achiziționarea sau crearea unor produse noi. În prezent, există multe schelete în lucru. Asamblarea oaselor necesită răbdare și acuratețe științifică, la fel ca toate manoperele prin care sunt create piesele anatomice utilizate la lucrările practice. Disecția rămâne metoda clasică și definitorie pentru studiul Anatomiei.         

T.I.: Îmi aduc aminte de discuțiile avute cu foști studenți ai domnului profesor despre cum acesta reușea să capteze atenția unor amfiteatre întregi de studenți, pentru că făcea din anatomia comparată și din topografie o poveste, desenând, pe tablă, tot ceea ce prezenta detaliat, fidel totalmente realității și, concomitent,  dublând explicațiile cu o elocvență rar întâlnită. În această ordine de idei, dumneavoastră sunteți titulara unei discipline tinere în cadrul Facultății de Medicină Veterinară din Iași, și anume „Istoria medicinei veterinare”, numărându-vă chiar printre puținii savanți care au avut curajul de a trata acest subiect amănunțit (într-o lucrare științifică impresionantă cu același nume, apărută în 2003, la Editura „ Ion Ionescu de la Brad” Iași) și de a-l propune drept curs opțional studențior. Care este, în viziunea dumneavoastră, cea mai eficientă modalitate de a atrage atenția și de a menține interesul studenților?

A.F.: Un profesor atrage atenția și menține interesul studenților dacă își păstrează entuziasmul și reușește să-l transmită. Există o bucurie a cunoașterii simțită de toți cei care vor să afle. Dincolo de inițiere, așteaptă aprofundarea. Poți transmite eficient o informație doar dacă ai înțeles-o, ai asimilat-o și dacă stăpânești mijloacele de comunicare. Ai nevoie de o bună exprimare, de empatie și de disponibilitatea de a (te) dărui. Nu în ultimul rând, trebuie să cauți și să selectezi imagini sau să le realizezi. Dictonul „O bună imagine face cât 1000 de cuvinte” este valabil și în activitatea didactică. Atât la Anatomie, cât și la Istoria Medicinei Veterinare, folosesc imagini pe care le caut pe site-uri de specialitate, în fiecare săptămână. Google să trăiască!

T.I.: Pe parcursul îndelungatei cariere didatice și științifice, ați avut nenumărate merite și, în egală măsură, puncte de cotitură. Există vreun asemenea moment decisiv pentru evoluția dumneavoastră profesională?

A.F.:  Evoluția mea a fost constantă. Nu pot spune că am virat major pe traseu. M-am dedicat studiului și studenților. Un „punct de cotitură” ar fi momentul în care mi s-a încredințat și disciplina de Istoria Medicinei Veterinare, pe lângă responsabilitatea uriașă de a preda Anatomie. Am pășit atunci pe o alee de recreere și de recreare, în sensul de refacere, de reinventare. Sincer, mi-a plăcut. Am scris „Istoria medicinei veterinare-Una sanitas, una medicina” cu pasiune, cu bucurie. Îmi iubesc profesia aleasă și îmi admir înaintașii. Nu sunt singura. Începând cu anul universitar 2020-2021, disciplina de Istoria Medicinei Veterinare a devenit obligatorie, nu mai este opțională. Este o disciplină academică importantă în toate facultățile de medicină umană și veterinară, din întreaga lume. Cât despre Anatomie, ideea e că nu am părăsit-o niciodată, nu am plecat la altă disciplină, deși ocaziile nu au lipsit, cu tot cu alte șanse de promovare. Anul acesta împlinesc 34 de ani de când am intrat pe ușa Profesorului VASILE COȚOFAN, căruia îi sunt recunoscătoare în veci. Până nu-ți deschide cineva un drum și nu-ți impune un ritm, nu știi ce înseamnă să te concentrezi într-un sens, să ai SENS. Afli câte poți să faci. Există părți ale potențialului nostru nativ care rămân latente, dacă nu apare momentul provocator care să le declanșeze, să le facă manifeste, să le dezvolte. 

T.I.: Este cunoscut faptul că sunteți poetă de succes, pe lângă rolul de a modela studenții care ies de pe băncile Facultății de Medicină Veterinară din Iași, pe care vi l-ați asumat în calitate de conferențiar universitar. Astfel, aș cuteza să vă întreb ceva, în aparență, banal, dar de o deosebită însemnătate, în fapt: Ce carte ați recomanda cititorilor noștri de orice vârstă?

A. F.: Recomand lecturile din domeniile esențiale care asigură autocunoașterea. „CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI/ÎNSĂȚI !”, studiind Anatomia și fiziologia omului, Psihologia (cărțile din seria „Psihologia vieții cotidiene” sau cărțile doamnei Aurora Liiceanu sau atâtea altele!), Psihiatria, Sociologia și nu în ultimul rând, Sexologia (Vasile Nițescu-„Totul despre sexualitatea normală și patologică”; Mihai Copăceanu-”Dependența sexuală”). Ați zâmbit, știu. Nu ignorați acest ultim domeniu menționat! Ține de ARTA DE A TRĂI gingaș, având acces la relații interpersonale reușite. Există o poezie a vieții trăite, tristă adesea sau exaltată. Dacă oamenii ar avea disponibilitatea de a se cunoaște și de a comunica eficient, ar găsi calea de mijloc între extaz și agonie. Mai recomand enciclopediile și sintezele apărute la Editura Litera, în domenii precum filosofie, religie, istorie, matematică, fizică, psihologie-în seria IQ230-„50 de idei pe care trebuie să le cunoști”. Nu în ultimul rând, consider că dicționarele sunt instrumente de lucru utile în toate domeniile de activitate. Dacă am citi o pagină de dicționar pe zi, am învăța să gândim corect, rațional, sistematizat. Gândurile sunt formulate cu ajutorul cuvintelor. Dacă nu ne dezvoltăm și menținem vocabularul, exprimarea noastră are de suferit, la fel ca noi.

T.I.: Pentru a conchide într-o notă de actualitate, ce ați putea să ne împărtășiți despre experiența pandemică a educației în mediul virtual, din perspectiva unui dascăl?

A.F.: Sunt programată pentru vaccinare în lunile februarie-martie, cu vaccinul Moderna. Am optat pentru vaccinare tocmai pentru că „experiența pandemică a educației în mediul virtual” are neîmplinirile ei. Cine a vrut să învețe, a învățat și în condițiile impuse. Există oameni care își văd de drum, adaptându-se, dar există și o majoritate care găsește acum suficiente motive pentru a rămâne în inacțiune. Fraudarea examenelor online este confirmată de discrepanța dintre punctajele obținute pe Moodle și rezultatele obținute la probele practice susținute în laborator, în timpul semestrului. Să sperăm că vom depăși sănătoși această perioadă și că, la finalul ei, vom ști mai bine ce contează mai mult. Important este să nu ne transformăm teama în anxietate, tristețea în depresie și furia în agresivitate.