Sistemul de învățământ italian sau românesc?

Autorul Articolului: Carmen Bejan, clasa a 10-a D

Oare cum se învață în alte țări? E la fel? E diferit?

Eu m-am mutat în România în septembrie 2019 și am început aici, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, clasa a IX-D. Sincer, nu știam la ce să mă aștept, aveam emoții, nu știam cum sunt profesorii, nu știam dacă nivelul de severitate  este mai ridicat sau nu, nu știam după ce criterii se face sistemul de notare și multe altele. Pînă la închiderea școlilor, din cauza pandemiei care a apărut la începutul lunii martie 2020, am avut cîteva luni care mi-au facilitat adaptarea la sistemul de învățământ românesc, cunoașterea noilor colegi și profesori. Așadar, pot să enumăr și să povestesc câteva diferențe, mai multe sau mai puține, între sistemul de învățământ italian și cel românesc, pe care le voi expune în acest articol.

În primul rând, în România se dă la sfârșit de semestru, la unele materii, teza; lucru care nu se întâmplă în Italia. Acolo evaluarea elevilor se face prin teste normale și ascultarea în timpul orelor. În țara latină, unde a apărut civilizația romană, nota de trecere este „6”, pe când la noi este nota 5; ceea ce arată, poate, că exigențele sistemului de notare sunt mai mari la ei decât la noi, fiind necesar să muncești mai mult pentru o lua un „6” decât un „5”. Sunt diferențe și în ceea ce privește numărul anilor de studiu pentru un ciclu, învățământul secundar superior (liceu) are o durată de cinci ani, în Italia, pe când în România doar patru.

Un lucru care mi-a plăcut, cât timp am fost în Italia, este că la sfârșitul clasei a VIII-a am dat un examen oral despre o temă la alegere liberă, sub formă de proiect, de la care să fac conexiuni cu toate materiile studiate în gimnaziu și să le argumentez în fața comisiei, arătând aplicabilitatea în viața reală a celor învățate. Pe lângă aceasta, am realizat un portofoliu (se numește „tesina”), pe care l-am dat profesorilor. Iar la final, am susținut examene scrise la limba italiană, matematică, engleza și a doua limbă, în cazul meu, franceza. Nu a fost simplu, dar m-am descurcat destul de bine.

O altă diferență este orarul, dar și modul în care sunt dispuse pauzele. La acest capitol am rămas foarte surprinsă, deoarece în România după fiecare oră există o pauză de zece minute, iar după 3 ore –  una mai mare, de douăzeci de minute. În Italia lucrurile nu stau deloc așa; acolo nu există pauze de 10 minute între ore, ci doar una după primele trei lecții. Suntem avantajați de acest mod de organizare a activităților didactice cu pauze după fiecare oră și cred că este mai echilibrat un asemenea mod de învățare pentru elevi.

Un alt lucru despre care aș vrea să povestesc este legat de activitatea din clasă, teme etc. Toate acestea depind foarte mult de profesori, deoarece fiecare profesor are modul propriu de predare și de organizare a lecției. Am găsit aici, la Liceul „Vasile Alecsandri” Iași, profesori foarte serioși și, poate, severi, dar buni, în același timp, și cu un mod de predare pe care îl agreez, fiindu-mi ușor să învăț. După părerea mea, numărul de teme e mai mare în România decât în Italia, dar și acest lucru tot de profesor depinde. În sistemul de învățământ italian, cele mai multe teme se studiază pe baza proiectelor, elevii sunt implicați foarte mult în proiecte pe  teme istorice și ecologice, organizate de școală în colaborare cu primăria orașului.

În final, pot să spun că sunt fericită că sunt aici, pentru că îmi place școala la care învăț, profesorii, colegii de clasă și m-am obișnuit destul de repede cu sistemul de învățământ românesc care la început mi se părea ca un labirint cu multe provocări și meandre.