Cântec de noapte

Și, cum îți spuneam, iubito, mi-am pus dorul într-o vază de-alabastru, cu pământ.
Plânsu-am, apoi, deasupra-i, lacrimi verzi ca un descânt.
Și-a crescut o floare neagră cu miros de-nsingurare.
Doar durerea mi-a udat-o, în nopți reci de cugetare,
pe o insulă pierdută la răscruci de mări si cer,
într-un burg etern în ceață, cenușiu și auster.
Și-ntr-o seară, i-am zis cântec, trist, romantic, pe chitară,
o poveste de iubire zăvorâtă și amară;
și-am văzut-o, dintr-odată, cum își lumina culoarea,
mirosea ca sânu-ți galeș, și se unduia ca marea.
Iar petalele-i din negru se schimbară-n purpuriu.
Mi te-am căutat în casă. Nu erai. Era pustiu.
Am ieșit apoi afară prin orașul cel străin,
am orbecăit prin ceața și-ntunericul hain.
Am trecut prin cartierul cu bătrâni și cu nebuni,
pe la circ și pe la bâlciul adormit de multe luni.
Am trecut prin cimitirul de la margine de burg,
pe la crâșme și bordeluri, printre suflete ce curg
și pe străzi întortocheate, strâmte ca-ntr-un labirint
Unde trupuri se îmbată și plătesc pentru alint.
Rătăcind la miez de noapte, am ajuns până la port.
Valuri se spărgeau de digul cu miros de pește mort;
șchiop, un câine-n agonie scheuna plin de puroi,
și-un vapor pleca, pe ape lunecând ca un strigoi.
Albatroși nebuni și vineți se roteau lângă ponton
vântul rece de la pol șuiera lung, monoton.
Începu și-o ploaie cruntă, biciuindu-mă cu gheață
iar aproape de faleză, farul mă pândea în ceață.
Chiar acolo-n miez de noapte, chiar pe digul cenușiu,
te-am strigat, la malul mării… Nu erai. Era pustiu.
*
Te mai caut câteodată când ud floarea, mai spre seară.
Într-un colț de amintire, pe o stradă lâng-o gară
de provincie uitată, unde te-am pierdut demult…
Și mă duc atunci spre port, la ponton, ca să ascult
cum vuiește apa verde, albatroșii mari țipând.
Poate, într-o zi de vară, voi pleca spre Nord, cântând.
Și voi înota spre tropic. Visător, hai-hui, candriu,
mă voi arunca în valuri. Te-oi găsi? Va fi târziu?

Foto: pixabay

După terminarea studiilor doctorale la University of Bristish Columbia, Constantin Grigoruț a predat cursuri de limba franceză la Front Range College în Boulder (Colorado), iar din 2005, este conferențiar universitar la cea mai veche universitate din Noua Zeelandă, University of Otago, unde predă un curs de “Creative Writing in French”, un curs despre mit ca intertext în literatura franceză modernă și în filmul francez contemporan, și conduce teze de master și doctorat în literatura franceză modernă. De-a lungul anilor, a publicat analize de de hermeneutică literară în Canada, SUA, România și Italia, și a ținut conferințe în Europa (Franța, Grecia, Spania, Italia și România), America de Nord (Canada și SUA), Africa (Abidjan, Coasta de Fildeș), Noua Zeelandă (Dunedin, Auckland, Wellington, Christchurch, Hamilton și Palmerston Nord), Australia (Sydney) și Japonia (Tokyo). Din 1998, este membru activ și reprezentant regional pentru Asia-Pacific în cadrul CIEF (Conseil International d’Études Francophones). În 2020, pentru activitatea îndelungată de predare a limbii și culturii franceze în Europa, America de Nord și Noua Zeelandă, guvernul Franței i-a oferit titlu de Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques. În 2020, Constantin Grigorut a publicat în revista “Bucovina Literară”, povestirile “Ningea din cer peste umbre”, “O zi de octombrie, demult, în București” și “Nepăsătoare, Dunărea curgea”.