Quiero hablar de sus ojos

Ne-am întâlnit întâmplător, nu mai știu,
ți-am povestit oare?
Coborâsem dintr-un vagon de tren gol, în gara cu orologiu înțepenit.
Ca-n Andersen, fulguia peste copaci și clădiri cubice,
peste oameni triști, peste orașul tăcut.
Mergea fumând pe strada albă, subțire și palidă. Purta un palton roșu,
ca o pată de sânge mișcătoare, dizolvând primii fulgi ai ursitei.
Ca două nopți absolute fără lună și stele,
ochii mari topeau neînțelese gânduri.
S-a oprit și m-a stropit cu apă fermecată din fulgii prinși în gene și fum de țigară,
mi-a spus ce văzuseră
sus grandes ojos fijos…
O, Pablo!
Văzuseră orologii înghețate prin gări pustii, fără trenuri,
prevestind blesteme și moarte…
L-au văzut patru ani mai târziu, pe soldatul mâncat de lupi într-o gardă
de noapte, la un amar An Nou,
pe un câmp biciuit de crivăț, dispreț și uitare.
O văzuseră pe bătrâna țigancă nebună,
chinuită de cancer undeva într-un azil din Moldova,
muribundă pe banca de lemn în curtea cețoasă,
vorbind fără șir, așteptând doi îngeri s-o cheme la rai.
I-au zărit, peste șir de ani, pe un frate ucis de gloanțe și apă
într-o seară de Paști, la mijloc de fluviu murdar,
apoi, copilul fără noroc, pierdut în lume,
strivit în carcasa unei mașini pe un drum la Kamloops, în munți,
fecioara Emiko Amari spânzurată-n pădurea Aokigahara,
două surori arse de o bombă cu fosfor în Gaza
sub cerul luminat de milioane de stele,
și bărbatul uigur îmbătrânit într-o celulă râncedă,
plâns un timp în ungherul unei case de lemn roșu, în Kuytun,
de femeia și pruncul ce-l vor uita, peste alți bloody years
în trenul navetă spre South Bay…
Da, ochii ei văzuseră prin ninsoare zei bolnavi suferind în Atlantis,
și guri de inorogi cu aripi argintii rumegând lacrimi în cer.
Mi-a spus poveștile lor, în șoapte.
O, da, am iubit-o atunci și apoi. I-am iubit ochii de noapte.
(Cum aș fi putut oare să nu-i iubesc?)
Într-un aprilie candriu, într-o gară cu orologiu înțepenit,
a lunecat duios din dragostea mea,
s-a topit cu alți fulgi moroi
rătăciți în luna nebună.
N-a mai nins de atunci. Nu mai ninge peste mine, și nicicând peste noi.
Nici gări cu orologii reci nu sunt aici, din tren să cobor.
De fulguire, de paltonul ei roșu mi-e dor…
Noaptea asta când stau de vorbă cu tine
e doar o altă noapte fără anotimp, târzie,
pe tărâmul meu trist ca toate poemele tale de dragoste.
Uneori, urc pe dealuri cu iarbă ciudată, veșnic verde.
Departe, la orizont, oceanul și vântul murmură
nedeslușite vorbe, cuvinte înecate în apă și frig.
Urc pe dealuri și strig:
Hei, unde ești? Ce mai faci? Ce-ți mai văd ochii, fată dragă?
Mai topesc neînțelese gânduri? Mai fumezi singuratică-n în nopți de joi cu ispită?
Îți amintești? Purtai un palton roșu nins cu fulgi de ursită.

Imagine credit: Pixabay

După terminarea studiilor doctorale la University of Bristish Columbia, Constantin Grigorut a predat cursuri de limba franceză la Front Range College în Boulder (Colorado), iar din 2005, este conferențiar universitar la cea mai veche universitate din Noua Zeelandă, University of Otago, unde predă un curs de “Creative Writing in French”, un curs despre mit ca intertext în literatura franceza modernă și în filmul francez contemporan, și conduce teze de master și doctorat în literatura franceză modernă. De-a lungul anilor, a publicat analize de de hermeneutică literară în Canada, SUA, România și Italia, și a ținut conferințe în Europa (Franța, Grecia, Spania, Italia și România), America de Nord (Canada și SUA), Africa (Abidjan, Coasta de Fildeș), Noua Zeelandă (Dunedin, Auckland, Wellington, Christchurch, Hamilton și Palmerston Nord), Australia (Sydney) și Japonia (Tokyo). Din 1998, este membru activ și reprezentant regional pentru Asia-Pacific în cadrul CIEF (Conseil International d’Études Francophones). În 2020, pentru activitatea îndelungată de predare a limbii și culturii franceze în Europa, America de Nord și Noua Zeelandă, guvernul Franței i-a oferit titlu de Chevalier dans l’Ordre des Palmes Académiques. În 2020, Constantin Grigorut a publicat în revista “Bucovina Literară”, povestirile “Ningea din cer peste umbre”, “O zi de octombrie, demult, în București” și “Nepăsătoare, Dunărea curgea”.