Eu, între mare și cer

Ce minunați prieteni
îmi sunt marea și cerul!
La ei vin să îmi destăinui tăcerile
în fiecare vară și știu că taina mea
niciunul nu o va trăda.
Eu le vorbesc cu gândul,
marea îmi răspunde
mângâindu-mă cu valurile ei,
iar cerul mă ascultă în tăcere,
trimițându-mi mesaje din când în când
prin câte un pescăruș,
să mă asigure că mă ascultă,
că mă susține.
Mă uit doar la nesfârșita mare
și ea-mi poartă în depărtări
neliniștile toate.
Apoi privesc spre cer cu-ncredere,
iar el îmi trimite speranța nesfârșită,
să îmi ajungă în orice moment,
să mă însoțească în orice accident.

Articole asemănătoare

Când…

Când vântul mării suflă și valurile bat Oceanul de regrete prin riduri stă la pândă Prin minte astăzi strigă, secundele străbat Poveștile din suflet și…

Cuvintele

Lângă un Pablo Neruda culcat pe asfalt, paşii citesc stihiri de mare Vântul le poartă cu 141 km/oră, aceste cuvinte goale, prinse în plisc de…

Zâmbet de toamnă

Zâmbet de toamnă, pictează-mi pe fruntePoteci nevăzute și soare prin rândZâmbet de toamnă, ascultă-mi azi versulCe cartea o scrie în timp alergând. De toți și…

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *