Răstignire

Creștem și ne răstignim
Cel mai adesea pe cruci false pe care ni le cumpărăm cu laude și lingușiri.
Să fim în rândul lumii ce își poartă crucea ostentativ,
Să fim compătimiți.
Devenim falși plângând aievea păcate închipuite la modul cel mai puțin dăunător.
Dacă s-ar putea crucea să fie de carton, piroanele lipite, iar cununa de catifea.
Varianta personală de slăbiciune omenească.
Mântuitorul, în schimb, să rămână răstignit de două mii de ani spre aducere aminte
Și atât, pentru că cel mai cuminte e să ne prefacem.
Fug de răstignirea reală căreia mă supun în fiecare zi,
Accept cuvintele defăimătoare spre adevărul personal.
Nu ne mai jucăm de-a v-ați ascunselea cu mântuirea
Ca să ne caute și noi să nu fim.

Crucea adevărată a răstignirii o îndepărtăm.
Nu ne supunem, fugim de ea și de la capăt în fiecare zi.
Am uitat sensul primar de creștin.
Cum ar fi dacă în fiecare zi aș răstigni trufia, mânia, încăpățânarea
Și toate celelalte?
Nu s-ar mai ține scai de mine pentru că sensul firesc al vieții le-ar integra
În recunoaștere, curățire și mântuire.

Imagine reprezentativă: Troița de hotar a Rednicenilor din Berbești, sec. al XVII-lea, stil gotic