Copacul din curtea liceului

Într-o zi, mi-a atras atenția copacul din curtea liceului.
Și alți colegi au observat că acest copac era neobișnuit, de o frumusețe rară!
Am plecat de la liceu, dar gândul meu rămăsese la copacul din curte… era atât de frumos, iar florile pe care le ascundea ne zâmbeau timid.
Noaptea am avut un vis straniu. Mă aflam în curtea liceului, admirând sclipirea neobișnuită a copacului înflorit! Deodată, am auzit o voce necunoscută; copacul din curtea noastră avea multe lucruri de povestit:
„În fiecare zi treceți pe lângă mine – unii îmi zâmbiți, dar cine știe la ce sau la cine vă gândiți, alții treceți nepăsători, chiar gânditori, însă… așa e viața!
Nu, nu mă supăr, pentru că aveți și voi destule griji, chiar dacă sunteți adolescenți, prinși în mrejele iubirii sau în mrejele studiului, însetați de frumos, de absolut… cine să vă înțeleagă?
Cine ar putea să se gândească la mine?
Oricum, nu sunt decât un biet copac, lipsit de griji… mă preocupă doar problemele voastre de liceeni.
Voiam să vă reamintesc că e primăvară, că totul renaște, e cald, e atât de frumos afară, iar eu am înflorit sub privirile voastre!
Pe fiecare creangă păstrez ceva din farmecul adolescentin, din bucuria de a trăi, din neastâmpărul copilăresc, dar și din inocența voastră!
Ceea ce voi nu știți este că aici, în curtea școlii, eu mă hrănesc cu energia tinereții voastre, cu surâsul ștrengăresc, cu reușitele și împlinirile voastre, cu iubirile împărtășite și neîmpărtășite specifice vârstei!
Se spune că fiecare copac poartă un suflet sub coajă! La fel sunt și eu, un suflet ca și voi, de aceea sunt convins că locul meu e printre voi!
Când mă plictisesc, mă strecor în clase: aud zgomote, voci, nu înțeleg chiar tot ceea ce aud sau ce văd scris pe table: felurite formule, litere, cifre, discuții, explicații, cuvinte și expresii necunoscute.
În fiecare clasă e altceva, dar îmi place să vă privesc, să vă ascult!
Mi se învârte capul, am amețit, dar poate că într-o zi, voi înțelege și eu ceea se petrece cu adevărat în jurul meu!
Se aude un zgomot – este clopoțelul nerăbdător să vă readucă în curtea școlii. Atunci nu sunt singur; mă aflu și eu printre râsetele și zâmbetele voastre, fericit că sunt cu voi!
Sunt cel mai norocos copac! Eu vă întâmpin în fiecare zi cu un zâmbet inocent!
… e noapte, e o liniște profundă, adâncă! Abia aștept să vă reîntâlnesc!
… în sfârșit, e dimineață! Dar ce se întâmplă? Nu mai vrea nimeni să mă vadă?
E pustiu în curtea liceului, nu e niciun copil… nu înțeleg nimic… mă strecor prin clase… nimic!
Cu ce am greșit? Ce se întâmplă?
A doua zi… la fel… fiecare zi seamănă cu cealaltă, unde sunt copiii?
Mă simt stingher, abandonat… cum am să mai cresc fără voi, fără zâmbetele voastre?
Fiecare ramură e tristă, lăcrimează fără voi!
Vă caut peste tot; în zadar, nu vă găsesc!
Vă aștept, dragi copii, sunt eu, copacul vostru, prietenul din curtea liceului.
Vă aștept să reveniți, am strâns atâtea amintiri!”
Dimineața, cu surâsul ei feciorelnic, m-a întâmpinat, ca în fiecare zi, dar visul meu neobișnuit îmi stăruia în minte… copacul nostru avea dreptate… cine știe când ne vom revedea? Cum să-i explicăm că e stare de urgență, că s-au închis școlile, că un virus a distrus omenirea?
Și noi suntem confuzi, dar bietul copac neobișnuit va putea înțelege vreodată ceea ce se petrece cu planeta noastră?
Greu de spus!