ÎNȚELEAPTĂ

Eu, celui prost, nu mă împotrivesc
Și n-o să mor, de tot, pe limba lui;
Ca înțeleapta pot să îl privesc,
Fumând, indiferentă, câte-un cui.

În veacul meu, sunt mulți acei ce scriu,
De parcă au la tâmplă un pistol;
Timpanul mi-l diseacă-un bisturiu
Și-l oblojesc, cu feșe și formol.

Nu-mi pasă de jignire și ocară
Și nu râvnesc cununi din flori uscate;
Un înger și o muză literară
Mi-au pus pe frunte riduri în etape.

Și n-am să mor ca sclava anonimă,
Dar nici mausoleu nu-mi fac cu dalta,
Înalt cât piramida necreștină,
Când mâna obosită mi-e unealta.

Eu, celui prost, nu mă împotrivesc…
Când neuronul lui este falit,
Nu pot decât să scriu și să jelesc
La căpătâiul crucii, dezvelit.

sursa foto: arhivă personală autor – acrilic, pe pânză, 110×110