Nocturnal Animals, despre răzbunare și alte plăceri întunecate

Nocturnal Animals – Animale de noapte, 2016, cu o durată de 116 minute, este un thriller psihologic scris, produs și regizat de creatorul de modă și regizorul Tom Ford. Scenariul se bazează pe romanul Tony and Susan, din 1993, al autorului american Austin Wright.
Pelicula reprezintă revenirea lui Tom Ford în calitate de regizor, după o absență de șapte ani, cu o poveste întunecată și întortocheată despre dragoste, răzbunare și crimă.
Tranziția sa – de la lumea modei, la universul cinematografiei – a avut loc în 2009, cu drama, ușor apatică, A Single Man – Un om singur. Așteptarea pentru o nouă peliculă marca Ford a meritat, Nocturnal Animals fiind un vis, o frenezie arzătoare a modurilor în care ne trădăm și ne dezamăgim atât pe noi, cât și pe cei pe care îi iubim.
Susan Morrow (rol interpretat de Amy Adams) este sofisticata proprietară a unei galerii de artă din New York. Când fostul ei soț, Edward (rol interpretat de Jake Gyllenhaal) îi trimite manuscrisul viitoarei sale cărți, Susan se scufundă în lectură. O lectură care o va învălui precum o pânză de păianjen, din care se va dovedi incapabilă să se desprindă.
Romanul lui Edward prezintă o poveste curajoasă, despre crimă și răzbunare, un mod de epurare a propriilor demoni, dar și ai celor care îi bântuie căsnicia.
A detalia firul narativ al peliculei, într-un mod clar, convingător și concludent, poate fi o acțiune dificilă; parțial, din cauza narațiunii multistratificate, dar și din cauza sentimentelor audienței care se alimentează din aceasta.
Povestea lui Susan pare să se desfășoare pe ritmuri familiare multor altor oameni, exact așa cum sunt ele creionate de Henry David Thoreau, în faimosul său citat: „The mass of men lead lifes of quiet desperation.”
În timp ce soțul ei, Hutton (rol interpretat de Armie Hammer), mai mereu absent, încearcă să evite ruina financiară, Susan caută fericirea în propria sa viață.
Romanul lui Edward este o alegorie încărcată de mânie, de cea a relației lor, iar divergența filmului în paginile poveștii este fantastică. În mod simultan, deschide conștiința lui Susan, examinând motivul pentru care căsnicia ei cu Edward a eșuat de la bun început.
Scenele inițiale ale filmului ne prezintă femei rotunjoare, sau cu forme bine conturate, aproape nude, mișcându-se ca-ntr-un fel de sens giratoriu, ca parte dintr-o expoziție de artă. Intenția este cea de a provoca, și devine interesant să măsori reacțiile audienței.
Femeile acestea nu sunt frumoase, în sensul convențional, dar încrederea lor în sine este amețitoare, stabilind un contrast, ironic de-a binelea, cu trupurile femeilor violate și bătute, înfățișate de scenele ulterioare.
Filmul lui Tom Ford este construit pe durerea pe care oamenii o provoacă celorlalți, în mod intenționat sau nu. Deși toate cele trei narațiuni cuprinse în cadrul peliculei sunt piese ale emoției umane, romanul lui Edward este cel mai bun.
Facsimilul lui Edward din roman, Tom, (interpretat tot de Jake Gyllenhaal), face o excursie de plăcere, cu mașina, prin Texasul de Vest, împreună cu soția și fiica (roluri interpretate de Isla Fisher, respectiv, de Ellie Bamber). La scurt timp după începerea vacanței, familia este atacată de o bandă de bărbați cu reputație proastă, condusă de instabilul Ray Marcus (rol interpretat de Aaron Taylor – Johnson). Cu un fir narativ similar celui din pelicula regizorului Sam Peckinpah, Straw Dogs – Amenințarea, 1971, Tom Ford se dovedește capabil să regizeze un terifiant thriller despre răzbunare.
Tom, personajul interpretat de Gyllenhaal, este un bărbat ce nu mai are nimic de pierdut, forțat să-și găsească masculinitatea și să se împace cu propriile tendințe violente, recent descoperite. Michael Shannon interpretează rolul bărbatului nevoit să investigheze – personajul polițistului Bobby Andes – oferind o interpretare în care, de multe ori, se apropie de o aparentă nepăsare și frivolitate. Întreaga povestire în ramă este palpitantă și beneficiază de o interpretare complet terifiantă, din partea lui Taylor-Johnson, care rămâne în memoria spectatorilor.
Tom Ford „se joacă” cu genurile, prin firele narative aflate în competiție. Povestea lui Tom, cea pe care Edward a scris-o despre el însuși, este o încercare de înjunghiere a răscumpărării bărbăției sale, a evitării stării de a fi „slab”.
Narat prin privirile retrospective ale lui Susan, romantismul sensibil al lui Edward este minunat, în teorie. Laura Linney, într-o secvență dureros de realistă a filmului, îi zice în mod profetic lui Susan: „Lucrurile pe care le iubești la el vor deveni, într-o bună zi, lucrurile pe care vei ajunge să le urăști.” și, din păcate, spusele sale se vor dovedi adevărate.
Edward este creativ, dar acest lucru vine cu prețul stimei de sine. În timp ce Tom are parte de o tranziție lină, de la un om slab, la unul răzbunător, transformarea lui Edward se face de la un bărbat sensibil, la unul brutal, iar Jake Gyllenhaal interpretează ambele personaje într-o manieră convingătoare.
Susan își dorește cu disperare să evite transformarea tipică prin care personajele feminine trec în filme, anume, să devină precum mama ei (rol interpretat de Laura Linney). Clișeul transformării în propria mamă îi oferă lui Tom Ford ocazia să flirteze cu noțiuni ce vizează securitatea, stabilitatea și fericirea familială. Susan este atât de descurajată și condiționată de lumea în care trăiește, încât se retrage spre ceea ce îi este familiar.
Amy Adams, cu părul de un roșcat aprins, strălucește în perioada tinereții, alături de Jake Gyllenhaal, de parcă ar ține un foc aprins sub limitele plictisitoare ale lumii ei din New York.
Acreditările artistice ale filmului sunt vrednice de tot atât de multe laude, ca și scenariul, și regia lui Tom Ford.
Creațiile designerului Arianne Phillips sunt spectaculoase. Se poate vedea în ținutele lui Susan energia negrului, aspru și formal, cu stropi de culoare ce simbolizează focul, gata să izbucnească.
Micul oraș din statul Texas nu reprezintă centrul modei de înaltă clasă, deși, transmite perfect statutul economic și nivelurile de confort ale personajelor.
Partitura lui Abel Korzeniowski este, de asemenea, o operă de artă ce grupează corzi melodramatice înalte într-un moment, urmate de sunetul simplist al unei inimi care bate, în momentul următor.
Nocturnal Animals deține un palmares impresionant de premii (21) și nominalizări (151) la festivaluri de film de pe tot mapamondul. Dintre acestea, cele mai importante sunt: Premiul Globul de Aur, pentru cel mai bun actor în rol secundar, acordat lui Aaron Taylor-Johnson, nominalizarea la Premiul Oscar, pentru cel mai bun actor în rol secundar, obținută de Michael Shannon, și Marele Premiu al Juriului la cea de-a 73-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, unde a fost selecționat pentru Leul de Aur.

sursa foto: IMDb