The Power of the Dog, un studiu cinematografic asupra masculinității toxice

The Power of the Dog – În ghearele câinilor, 2021, cu o durată de 126 de minute, este o dramă psihologică scrisă și regizată de neozeelandeza Jane Campion. Scenariul acestui western se bazează pe romanul cu același titlu, din anul 1967, al autorului american Thomas Savage.
Există asemănări evidente între pelicula lui Jane Campion și filmul regizorului Ang Lee din 2005, Brokeback Mountain – O iubire interzisă. Ele sunt și explicabile prin faptul că opera literară a lui Annie Proulx, autoarea nuvelei O iubire interzisă, după care s-a realizat filmul din 2005, a fost influențată de romanul lui Savage.
Coproducția internațională, Noua Zeelandă-Australia-Regatul Unit-Statele Unite ale Americii-Canada, a avut premiera mondială pe 2 septembrie 2021, în cadrul celei de a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția. Pelicula tratează teme precum dragostea, durerea, resentimentele, gelozia și sexualitatea.
Atributul esențial al filmului regizat de Jane Campion este silențiozitatea cu care narațiunea se îndreaptă, cu maximă discreție, spre punctul culminant. Dar acest calm și debitul său măsurat sunt înșelătoare, fiindcă ceea ce zace înfundat adânc în liniștea aparentă conturează o poveste despre indivizi și legăturile lor, inundată de enorme turbulențe.
The Power of the Dog, cu acțiunea în americanul stat Montana al anului 1925, este o explorare inteligentă a personajului principal Phil Burbank – interpretat de Benedict Cumberbatch -, un fermier intransigent și nepoliticos, ce trăiește cu fratele său, George, un om calm și amabil – interpretat de Jessie Plemons -, într-un conac imens, care pare să fi fost aruncat în derivă într-un peisaj aspru. Conacul este încadrat de un șir de dealuri, la distanță, decor ce creează, mai curând, senzația de lucru interzis, decât aspectul unui cămin primitor.
În afara fratelui, cealaltă prezență semnificativă din viața lui Phil a fost mentorul său Bronco Henry.
“Romulus, Remus și lupul care ne-a crescut” este tot la ce se rezumă lumea pentru Phil, și nimeni altcineva nu mai contează.
Însă universul lui se răstoarnă cu susul în jos, când blândul George se căsătorește, aducând-o acasă pe Rose Gordon – interpretată de Kirsten Dunst -, proprietara unui restaurant din orașul vecin care, din căsnicia anterioară, are un fiu adolescent, Peter – interpretat de Kodi Smit-McPhee. Phil este convins că nu dragostea, ci banii au motivat-o să se căsătorească cu George, iar nesiguranța, resentimentele și gelozia, pe care nu le poate exprima altfel, se manifestă în jocurile pasiv-agresive, pe care le face fie în timp ce o umilește pe Rose – banjoul lui scoate note furioase, pentru a îneca melodiile pe care femeia încearcă să le cânte la pian și, provocare după provocare, în cele din urmă, atmosfera creată o transformă într-o persoană alcoolică -, fie în cruzimea cu care îl copleșește pe Peter pentru natura sa efeminată, batjocorindu-l și numindu-l fătălău, pentru că își sâsâie cuvintele, sau pentru hobby-ul lui de a confecționa flori din hârtie.
“Băiatul trebuie să iasă din starea asta și să devină uman”, spune Phil despre Peter.
Jane Campion a spart bariera invizibilă pe care toate femeile trebuie să o treacă, indiferent că este vorba despre afaceri, politică sau cinematografie, devenind prima cineastă care a primit trofeul Palme D’Or, în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, și a doua femeie nominalizată la premiul Oscar, pentru cel mai bun regizor, ambele reușite pentru filmul ei din 1993, The Piano – Pianul.
Pelicula din anii ’90 rămâne una dintre cele mai bântuitoare explorări ale dorinței feminine. The Power of the Dog nu este nimic altceva decât o piesă însoțitoare, mult întârziată de către regizoare, una dintre cele mai incisive meditații asupra masculinității din perspectivă feminină. Ambele lungmetraje vorbesc, în cele din urmă, despre represiune și control.
Cu un director de imagine femeie drept aliat (Ari Wegner), Campion explorează la maxim romanul lui Thomas Savage, pe care se bazează filmul. Ea aruncă o dublă privire feminină, proaspătă, asupra unuia dintre cele mai masculine genuri din cinematografie – westernul – punând stăpânire pe el și transformându-l într-un studiu psihologic de caracter. Campion creează niște personaje și niște relații masculine complexe, pe măsură ce cercetează patologia masculinității.
Este vorba despre afecțiunea frățească – observată în faptul că Phil și Peter administrează împreună ferma, că împart o cameră în casă -, și despre acea afinitate găsită într-un băiat tânăr, dar de genul care pivotează în jurul ideii de a face un bărbat adevărat din el, forțându-l să călărească în șa, să poarte cizme sau să nu-i permită mamei sale să-l transforme într-un bărbat efeminat. Pe de altă parte, se observă puternicul lui atașament de mamă, o atitudine caracteristică băieților, dorința de a fi salvatorul ei, de a o ajuta mereu și de a-i asigura, cu orice preț, fericirea, însă și faptul că fătălăul care confecționează trandafiri din hârtie poate, de asemenea, să disece cu ușurință animale.
În mod similar, un Phil altminteri volatil, simbolul masculinității toxice, ar putea fi, totodată, un suflet chinuit, frământat, un bărbat care nu prea a fost în contact cu el însuși și cu propriile-i dorințe suprimate, care s-a pierdut pe sine, încercând să se ridice la înălțimea așteptărilor și a idealurilor caracteristice comportamentului masculin, un bărbat în care ego-ul intervine în calea realizării și a conștientizării de sine.
Phil Burbank este brutal cu lumea, dar vulnerabil în adâncul sufletului. Deși expert în castrarea taurilor, cu mâinile goale, și în țeserea de frânghie din piele brută, el posedă o bucată de pânză cu inițialele BH, de care se agață, cărți ascunse despre cultura fizică, pline de corpuri masculine – o serie de obiecte care dețin cheia unei alte părți ale sale, înăbușite și supuse în mod deliberat.
Pe tot parcursul filmului, lucrurile se îndreaptă ușor către un final liniștit, dar devastator, unul care comunică mult, spunând foarte puțin, și care, într-un mod potrivit, face mai degrabă implozie, decât explozie.
The Power of the Dog se demonstrează, în cele din urmă, o tragedie despre tot ceea ce rămâne nerezolvat chiar și în interiorul celor mai masculini bărbați.
Finalul peliculei dezvăluie și semnificația titlului său. Peter este cel care citește versetul 22:20 din Biblie, Cartea Psalmilor: “Save the soul from the sword, save the heart from the power of the dog” – scapă-mi sufletul de sabie și viața din ghearele câinilor.
Tot el este și cel care a reușit să dezlege ghicitoarea lui Phil, cu privire la dealul ce se zărește la o distanță medie de reședința familiei Burbank, spunând că vede profilul unui câine ce latră, reușind, astfel, să-l surprindă și să-l miște cu sensibilitatea sa. Doar fostul lui mentor, Bronco Henry, mai văzuse în natură aceeași imagine și “poezie”.
Regizoarea Jane Campion a explicat titlul filmului într-un interviu, afirmând că psalmul este un fel de avertisment pentru credincioși și se referă la răstignirea lui Iisus, El Însuși vorbind despre “o haită de câini, care Îl înconjoară și Îl asediază”, împărțindu-și hainele Sale – se face referire la scena centurionilor care, la baza crucilor pe care Iisus și cei doi hoți sunt răstigniți, dau cu zarurile pentru hainele Sale.
Regizoarea a mai explicat că “puterea câinelui” este alcătuită din toate acele impulsuri, profunde și incontrolabile, care pot ieși oricând la suprafață, distrugând un om.
În cazul lui Phil, impulsurile care l-au dus la distrugere sunt cele erotice, de tip homosexual, impulsuri care l-au legat de Bronco Henry, atrăgându-l în mod fatal de tânărul Peter și făcându-l incapabil să vadă răutatea acțiunilor din demersurile adolescentului.
The Power of the Dog deține un palmares impresionant de premii (218) și nominalizări (298), la festivaluri de film de pe întregul mapamond. Dintre acestea, cele mai importante sunt: Leul de Argint, pentru cel mai bun regizor, acordat lui Jane Campion la Festivalul de Film de la Veneția, 3 premii Globul de Aur, din cele 7 nominalizări primite, 8 nominalizări la Premiile Academiei de Film Britanice BAFTA și 12 nominalizări la Premiile Academiei de Film Americane Oscar. Astfel, în cadrul Galei Premiilor Oscar, ce va avea loc pe 27 martie, The Power of the Dog conduce detașat în topul filmelor cu șanse de a obține cel mai mare număr de distincții.
sursa foto: powerofthedogfilm, Instagram
Răspunsuri