Pulbere de gânduri, pe rafturile Timpului…

În mansarda gândurilor, magia se împleteşte cu rumoarea nedescătuşată a libertaţii viselor; nu am preş la intrare, de aceea, cheia ruginită tronează în mâna fiecărui trecător ce-mi dă bineţe. Cafeaua neîmplinirilor alungă toate faptele neîntâmplate…
„Ghiceşte-mi în zaţ, poate aşa-mi subjugi licărul ce-mi stăruie în privire!”
Un chip fără o urmă de tragedie, fără o scânteie de zvârcolire interioară, fără o luare aminte asupra sieşi şi asupra celorlalţi nu face nici două parale… Un chip lăsat la vedere de suflet este atât de frumos!

Când fugi de tine însuţi, pădurea indeciziilor tale va acoperi cărarea destinului. Între răsărit şi apus, eşti doar o stea căzătoare cu aspiraţii de luceafar…
„Poţi fi o poveste cu trăiri profunde, subtile, cuneiforme sau, din contră, o simplă visare de-o vară, nu-i așa?”
Atunci când te priveşti în oglindă, cauţi şi cerşești certitudini, crezând că ignoranţa trebuie retezată dintr-o singură trecere, camuflând, astfel, paşii şovăielnici, în spaţiul plin de gândurile năvalnice…
Praful gros al frunţii clădite de civilizaţie nu poate ascunde tot ceea ce eşti, ce visezi şi ce reuşești să fii – motorul întregii fiinţe umane este dat de nevoia unei destinaţii fără de care am fi continuat să trăim în peşteri.

Când vorbeşti unui prieten, nu căuta răspunsuri la propriile-ți întrebări.
El este doar ecoul frământărilor tale. Ascultă-l şi încearcă să înţelegi lumea lui; timpul fiecăruia are alt gust!
Există mai multe căi spre acelaşi ideal, adevărul celuilalt fiind doar una ce te poate inspira, nimic altceva…
Iubeşte, ca să fii iubit(ă), alină, ca să fii alinat(ă), ascultă, ca să fii ascultat(ă)!
Poveştile sunt simple monologuri, dacă nu ai cui să le spui; rolul tău poate fi magnific, dar ce folos, de-i jucat în debara?!
Nu-i aşa că vrei să te afli în stagiunea vieţii tale? În faţa celor care te adoră?

Câteodată, vrei doar să iubeşti, fără obligaţii, fără reproşuri vălurite sau regrete ascuţite.
Alteori, doar să citeşti ce scrie în stele sau să asculţi muzică, fără să dai socoteală timpului… Suspini după puţină linişte, pe care să n-o împarţi cu nimeni.
Vrei doar să trăieşti – şi nu e nici simplu, nici uşor -, dar felul în care îmbini toate ce ţi se întâmplă, cântărind, adesea, sau pur şi simplu urmându-ţi instinctul, te face unic, de nerepetat.
Originalul creşte în fiecare dintre noi; descoperă, alături de toţi ceilalți, cine eşti cu adevărat, fiindcă sentimentele lasă urme paşilor petrecuţi în inimile lor! Paşi care te formează, care te modelează şi te pregătesc pentru fiecare surpriză a vieţii cu care (re)înveți să deschizi ochii răsăriturilor…
Nu a dărui este cheia fericirii, ci, a şti să primeşti urmările faptelor tale bune, înflorind sufletele – iar, pentru asta, îngerul fiecăruia trebuie să lucreze cu folos.
Ziua de ieri mă inspiră să merg mai departe. Chiar dacă se simte dureroasă la atingerea gândurilor tale, iubesc tot ce-am iubit în viaţa. Chiar dacă Magellan a rămas un explorator în fiecare inimă de bărbat, cu siguranţă, niciunul nu va greşi cu nimic, atunci când pământul prea căutat îl va primi cu tot cu lauri.

Nu poţi trăi decât o dată, dar poţi muri în fiecare secundă în care refuzi să fii viu!
Suntem un mozaic de trăiri, de împliniri, de risipiri şi regăsiri…
Ne colorăm vieţile, ne unim destinele, ne lepădăm de amintiri şi ne dăruim…
Copacul vieţii se află în fiecare; noi suntem doar seminţele ce duc mai departe dragostea şi sensul omenirii de a fi… pur și simplu!
Totul e efemer, depinde doar cât există, cum există…
Sunt destule motivele pentru care să iubeşti, pentru care să arzi, să simţi că mori – ca să învii, înzecit -, și-apoi, să poţi da la o parte voalul ce-ţi întunecă orizonturile.

Lumea trebuie reparată din temelii…
Inimile trebuie iubite ca la început…
Glasurile fiecăruia trebuie, şi pot fi, ascultate, înţelese, alinate, ajutate…
Nu reușim să trăim decât împreună, altfel, am fi doar simple flori de mac, pierdute în noianul de câmpuri goale.

Viaţa este un imens şi minunat cinema – plătim fără să vrem, fiind deopotrivă protagonişti şi spectatori ai propriului scenariu, alegând să trăim intens fiecare scenă jucată sau, din contră, să participăm prin forţa impulsurilor de moment. Însă, efemerul se împleteşte cu spectacolul, pornind la drum în matineul zorilor fiinţei, lăsând, apoi, cortina să cadă într-un teatru de vară. Iar pe noi, nemângâiaţi de toţi cei abandonați în urmă…

sursa foto: pixabay