Suntem doar ceea ce putem fi, însă, putem fi numai ceea ce înțelegem

Citisem, undeva, odată:
„Dacă o altă femeie îți fură bărbatul, las-o să-l păstreze! Un bărbat care iubește, nu poate fi furat.”
…Știu și eu?!
Dar dacă ești chiar tu „purtătoarea” virusului care i-a declanșat infidelitatea, lăsând dragostea să vă moară?
Dacă tocmai tu ești cea care-a uitat să ude, zilnic, sentimentele?
Și dacă, dincolo de ruptura care poate nu s-a văzut, niciodată nu e prea târziu să lupți pentru ce îți aparține? …dacă simți că merită, desigur! Dacă setea după celălalt te abandonează, parcă, într-un deșert…
Iar dacă realizezi că ai o vină care a produs detașarea și distanțarea voastră, de ce să nu vrei să înțelegi, să vezi dacă merită și dacă poate fi refăcut Întregul?

…Oare câte povești de iubire pot rămâne ca la început, când se crede că vâltoarea sentimentelor va dăinui pentru totdeauna?
Ne transformăm zi de zi, oricare dintre noi fiind un Univers în sine…
A interacționa, fără a voi să domini, fără a cere înainte de a oferi, fără a considera că ai anumite drepturi – ca atunci când unii ajung să devină sclavii altora -, nu e deloc ușor, dar, fiecare picătură în care cei doi devin UNUL merită să existe!

…DA, avem necesități, vise și felurite moduri de a dori să le trăim, iar „împreună” se transformă prea ușor într-o ștampilă, cu care credem că totul devine obligatoriu, de nepus sub semnul îndoielii.
…DA, în dragoste mai și trădăm – de cele mai multe ori, trădarea plecând de la ușurința cu care suntem convinși că ni se cuvine „celălalt” -, fiindcă, în dragoste, avem nevoie de certitudini pe care să le preschimbăm, apoi, în respirații.

…A crede în visele comune nu e o axiomă, ci, o continuă bătălie cu propriii demoni, cu propriile aspirații, cu gândul că suntem trecători, că nu apucăm să ne descoperim pe noi înșine în ceilalți!
Suntem unul şi acelaşi…
Diferiţi, din fericire, dar, atât de umani în sentimente, atât de dornici de viaţă!
Ne căutăm necontenit, vârtejul sorții aducându-ne, cu fiecare zi, tot mai aproape.
Suntem, pur și simplu, căutători în stele, iar fiecare suflet întâlnit în drum e un dar, gata să ne destăinuie vibraţiile Universului…
Suntem exploratori ai sinelui, care se privesc în oglinzile emoțiilor celor din jur, de parcă am căuta confirmarea că nu am uitat să trăim.

…Deseori, tresar.
Când mă surprinde un gând ce-ți aparține, privirea ta pare să mă scoată din mine – un pretext necesar pentru a împleti destine drumului în doi -, iar paşii noştri răsună precum un ropot de ploaie furișată pe sub streaşina dragostei.

…Am iubit de multe ori; chiar şi-atunci când nu aveam motive evidente. Am făcut-o, însă, cu bucuria regăsirii în celălalt, cu uşurinţa unui nebun frumos şi cu foamea unui suflet care nu ştie să joace la cacealma.
Am iubit, adesea, din toți rărunchii fiinţei mele, arzând şi dând cu tâmpla femeii de toţi norii efemeri, care se fugăresc, uneori, în înaltul cerului… Nu am fost în stare să urăsc, să pedepsesc, să îmi calc în picioare jurămintele, fiindcă nu osândind, inclusiv pe mine, reușesc să-mi găsesc liniştea şi alinarea.
Am iubit chiar şi când iubirea nu-mi aparţinea – primenirea sinelui se face cu fiecare clipă în care permiți părții sale minunate să-şi răspândească emoțiile sincere dincolo de necunoscutul din noi.

…Suntem doar ceea ce putem fi, dar, sufletește, putem fi doar ceea ce înţelegem și ne asumăm! Căci, un nou răsărit vestește fie o zi obişnuită, fie o filă de viaţă bine trăită.

sursa foto: pixabay