Comoara din om – Vrăjitoru Tamara, TAC 241B

În suflet, omul poartă o comoară
Ce nu se vinde-n aur sau argint:
E cinstea lui, lumina care zboară
Prin fapta bună, gândul neclintit.

Cu dragoste se naște omenia,
Ea dă putere inimii să spere,
Să-mpartă pâinea, dorul, bucuria,
Să facă lumea să-nflorească-n tăcere.

Respectul e o floare ce nu moare,
Crescută-n suflet curat și drept;
Cine o poartă-n piept cu-ncredințare
Rămâne demn, oricât ar fi de-nțelept.

Iar adevărul, stea neînserată,
Călăuzește drumul celui bun;
Nu-și schimbă chipul niciodată,
E glasul firii spus din rost străbun.

Și din iubire, cinste, dăruire
Se naște omul mare și frumos,
Căci adevărata lui menire
E să păstreze-n lume chipul luminos.