doar poeţii pot s-audă cum plânge marea-ntre stânci doar poeţii pot să vadă luna sărutând un nor doar poeţii pot s-adune liniştea din văi adânci

​Să ştii… ​să ştii iubita mea că te anunţ ​când voi intra în visul tău desculţ ​să ştii că-ntr-un poem o să te strig ​când

Într-un pahar cu apă SfântăMi-am pus… iubirea la-ncolţit!…La geamul cu lumină blândăÎn loc curat şi liniştit. După fereastră-i cântă păsăriŞi ramuri stau… a-mbobociEu o mai

Inundată                de tălpi, plaja își vede nisipul călcat în picioare.                     

Lui Mihai Eminescu Ninge, ninge, ca și-atunci, Cu fulgi mari, cu fulgi albaștri, Peste văi, dealuri și lunci, Fulgii cad, ca micii aștri. Cad zăpezile din

Sub stropii de ploaie m-ascundŞi oră de scris mi-s obrajiiCând soarele pare-un secundCoborâtor din adagii. Şi-un primo ia nota, durut,În strălucirea de gală,Un gând –

Șuvoaie curg stelele din                             infinit Peste arbori porniți către     

Frunzele dragostei noastre le-a îngălbenit sărutul rece                                al toamnei. Frunzele