Marin Crețu: „Prin muzică poți înțelege adevărul, dacă vrei asta”

Interviu cu interpretul și producătorul Marin Crețu (Kapushon)

Marin, astăzi, Kapushon e un nume de referință, care se bucură de recunoștință și dincolo de hotarele Republicii Moldova. Dar îți mai amintești, oare, de debutul din 1999? Cum a fost? Ți-a dat curaj, încredere sau te-a speriat?

Debutul a fost inconștient. Simțeam că vreau să fac muzică și asta încercam să fac, dar nu realizam atunci că, uite, acum e debutul. Am urcat pe scena liceului “Constantin Spătaru” din or. Leova, la o serată liceală, pe 1 noiembrie 1999, cu un coleg de clasă. Interpretasem o piesă proprie, care era destul de stângace, dar ăsta era începutul. Aveam emoții mari, plăcute, dar și de frică. Însă dorința era prea mare ca să dau înapoi.

Din momentul debutului tău și până acum ai simțit o modificare la nivel de receptare din partea publicului larg? Dacă da, în ce fel?

Public larg a apărut abia începând cu 2011, odată cu lansarea primului album solo, ca și “Kapushon”, că până atunci am făcut parte din 3 trupe, cu care am lansat albume, am și concertat pe alocuri, însă nu eram foarte cunoscuți, cu excepția orașului Leova. La Leova ne știau de la debut, din 1999.

Începând cu 2011, primeam feedback în mare parte de la elevi și studenți, că și temele abordate în acea perioadă erau mai pentru vârsta lor, apoi ei au crescut odată cu mine. Acum văd des la concertele mele, mai ales în diasporă, oameni după 30-35 de ani, care vin cu familia și copiii la concert. Și eu abordez alte subiecte. Nu mai pot și nici nu mai vreau să scrie acum despre “Rachiu și jvacika”, de exemplu.

Ce așteptări ai tu de la ascultătorii tăi?

Când au posibilitate să vină la concerte, să cânte împreună cu mine, să pună o apreciere la clipuri, adică să mă susțină când pot, în rest, eu voi da muzică, sper eu, bună, și mai departe pentru ei.

Textele pieselor pe care le cânți le scrii mereu doar tu? Sau accepți și textele altora, dacă da, în ce condiții? Sau ce condiții ar trebui să întrunească acele texte ca să le treci prin filtrul propriei tale sensibilități artistice?

Da, textele le scriu întotdeauna eu. Nu cred că aș putea cânta pe texte străine. Nu le voi simți ale mele și asta ar influența atmosfera piesei. Nu cred că m-aș împăca cu versuri străine în piesele proprii, fie ele și mai bune, într-un fel sau altul.

Marea majoritate a pieselor tale au la bază o miză moralizatoare. De ce? Cum alegi temele?

Nu știu dacă e chiar „marea majoritate”, dar, bine, nu le aleg strategic. Scriu, de obicei, despre ce mi-e interesant mie pe moment. De obicei mă trezește o idee bună. Pentru o idee care-mi place, pot închide ochii la alte condiții. Spre exemplu mie mi-a plăcut mult ideea piesei „Iubirea noastră înaltă”, am scris-o ca pe o piesă teatrală, ca o lucrare artistică, însă îmi dădeam seama că unii o pot înțelege ca fiind una autobiografică, ceea ce nu este. Alții au zis că fac instigare la violență, deși, e total invers. De aceea, videoclipul acestei piese l-am șters de tot. E unica dată când am făcut-o. Dacă cineva o poate înțelege ca o promovare a violenței, atunci n-are rost. Piesa este doar pe album, videoclipul, însă, nu.

Deci, scriu despre ceea ce mă inspiră pe moment și ce mi se pare interesant.

Care crezi că este piesa care te-a consacrat ca interpret și care ai vrea tu să fie piesa cu care să fie asociat numele tău? Adică, când spui Kapushon, ce piesă ai vreasă răsune în mintea oamenilor?

Ar fi greu să zic, fiindcă mie multe îmi plac tare. Dar, din câte am mai auzit, lumea mă asociază mai des cu „În satul meu se lasă toamna”, „Home”, „A nimănui”, „Driving home for Christmas”, „Spune-mi, mare”, dar și cele cu tematici hazlii-distractive „Rap ca pe manele”, „Frățică, dă-mi o bucățică”, „O șosea din Europa”.

Acum 12 ani cântai piesa Ukraina. Iar azi Ukraina e în plin război. Ce ai simțit în dimineața zilei de 24 februarie 2022? Condamni acest război?

Sigur că îl condamn. Am simțit deznădejde și furie.

Îmi pare foarte rău de ce se întâmplă la vecinii noștri. Tot atunci am și scris o piesă alegorică și am și lansat-o la început de martie 2022, se numește “Miorița lor”.

Ai o piesă absolut sfâșietoare despre deportările din 1949 – Prin ochii lui Ilie Vieru – și în 2022 ai lansat Miorița lor, despre care spui mai sus, un cântec în care îți exprimi speranța ca în țara vecină să fie pace. Cât de des cânți aceste piese? Miorița lor, de exemplu, face parte din repertoriul pieselor cântate în cadrul concertelor la care ai fost invitat din 2022 până în prezent?

Nu, aceste piese nu le cânt în evenimente. Sunt scrise în primul rând pentru a-mi exprima părerea și poziția. Însă, dacă aș avea un concert de tip spectacol, într-o sală de concert, cu instrumentiști, poate orchestră, atunci singur le-aș cânta. Un astfel de concert intenționez să organizez în perioada următoare.

În 2022 a fost amânat un concert pe care trebuia să îl susții în Rusia. Care e destinul lui? A fost amânat sau anulat? Intenționezi să cânți pe scenele din Rusia?

Da, pe 21 februarie seara, aveam sold-out pentru 2 zile de concert într-un restaurant din Moscova – 7 și 8 martie. Și până la concert, presupun că deschideam și data de 6 martie pentru vanzări. Însă pe 22 februarie dimineață am anulat concertele. Deși am locuit 5 ani în Rusia, nu concertasem niciodată acolo.  A fost prima și unica tentativă.

Până nu se încheie războiul nu cânt în Rusia. Mai târziu, vom vedea.

Cum crezi, care e rolul muzicii în timp de război?

Cred că pe timp de război sunt probleme mult mai serioase și e nevoie de ajutoare concrete, materiale, însă muzica întotdeauna te poate alina, motiva, încuraja. Prin muzică poți înțelege adevărul, dacă vrei asta. Deci un rol îl are, dar nu este primordial.

Mulțumesc mult, dragă Marin, pentru TIMPUL acordat acestui interviu!

Cu drag! Mulțumesc și eu!