„Prin artă, te formezi ca personalitate” -Interviu cu artistul plastic Mihai Țăruș

Interviu cu artistul plastic Mihai Țăruș

Atelierele de pe strada Dimo, iarna, par mai ghemuite și înghesuite ca niciodată în structura blocurilor care le încercuiesc. Pe stradă ,multă liniște, căutam din priviri ușa de la intrarea atelierului maestrului Mihai Țăruș, iar când l-am sunat să îmi deschidă, mi-a spus că deja m-a văzut. A ieșit în prag cu zâmbetul larg, îmbrăcat în blana lui de boier al avangardismului care contrasta cu chipiul verde ce emana energie și exotism, un cadou de la Ștefan Rusu din Uzbekistan.

În atelier mă întâmpină un tablou pe șevalet.

„Este un experiment. Încă nu e gata.” Îmi arată la ce lucrase de la ultima expoziție de la Muzeul de Istorie a Orașului: „Într-o zi, am început să caut o ramă. Am pornit de la o lucrare și am mers în dezvoltare. După ce am terminat prima lucrare, am înțeles că are nevoie de o altă  ramă încadrată. Am asociat acest procedeu cu focusul care apare în aparatele de fotografiat când apăsăm pe focalizare. Am aplicat același procedeu și la următoarea lucrare. Astfel au început să apară câteva lucrări deja care constituie seria „Focus”. Va fi un nou proiect expozițional care vine pentru jubileul meu.”

Ne-am așezat la măsuța de lemn pe care erau așezate câteva frunze uscate sub stratul de sticlă protector – o adevărată măsuță de ceai a cărei proprietar este un artist. În atelier erau flori la bucătărie, lângă șevalet, pe masa de ceai florile de sezon – crizanteme. Se grăbea să aducă cafeaua și ceva dulce, o patiserie italiană, probabil era atât de italiană, pentru că era greu de tăiat cu cuțitul.

Într-un final, se așeză triumfător în fața mea, își luase ceașca de cafea, și îmi spune vioi: „Și ce ai vrut să mă întrebi?”

Iată ce a urmat:

Spuneați că acum nici pictorii nu mai vorbesc așa de mult despre artă între ei precum o făceau alte generații, de ce?

Nu au nevoie. Astăzi s-a schimbat lumea, pe internet putem să accesăm multă informație. Pictorii aveau nevoie de comunicare și așa mai ieșeau din casă. Depinde ce fel de artist ești. Astăzi, poți să privești Bienala de la Veneția pe Youtube, nu e neapărat să te duci la Veneția. Și apoi, sunt puțini oameni care au nevoie de comunicare. Puțini. Omul este satisfăcut de ce are. I se pare că are suficient. Și așa devenim tot mai autosuficienți. Apoi depinde pe ce punem accent în viață: carieră sau familie. Cei care vor să facă carieră în viață, nu au nevoie de comunicări. Au nevoie să fie împinși (n.r. susținuți) de cineva. Azi, trebuie să ai protecție. Vin colegii noștri din străinătate, pictorii care stau acolo, nu spun aproape nimic. Vorbesc la general, ghicești singur, dacă vorbim în genere despre situația în artă, dar dacă ne referim la artă – în general nu se vorbește, fiecare se consideră bun. Dacă sunt talentați, în general pictorii sunt talentați, consideră că nu au nevoie de alte păreri, care pot fi riscante pentru arta lor. Eu mai mult dialoghez cu soția la telefon, care se află la Sankt Petersburg. Mai sunt câțiva prieteni pictori, da…

Erați apropiat mult de maestrul Mihai Grecu, cum aveau loc discuțiile?

El putea discuta, putea invoca unele teme foarte ușor pentru că avea o cultură foarte vastă, avea inițiativa dialogului ceea ce este foarte important. În felul acesta, întâlnirile și comunicările cu el erau consistente. Eu veneam dintr-un alt spațiu, cu influența avangardei ruse, franceze, el venea din școala românească, lucrul acesta era destul de diferit și putem să spunem că era foarte bun.

Eu nu pot spune că am fost elevul lui Grecu, dar Maestrul îmi arăta lucrări și din acele comunicări, întâlniri, mă marcau și mă influența să fac ceva. Alți artiști care m-au marcat prin discuții despre artă a fost Bontea, Ada Zevin. Ada Zevin mi-a fost profesoară de istoria artelor la Școala de Pictură de la Chișinău.  Era o doamnă cu o vastă cultură care cunoștea bine arta europeană, arta franceză. Și mai depinde și de om, nu cu oricine vrei să discuți.

S-a spus recent în spațiul public că în Rep. Moldova lipsesc colecționarii de artă. Pictorii sunt colecționari de artă, pot să schimbe între ei lucrări?

Au fost colecționari, dar nu știu dacă este important. Relativ. Feciorul lui Dubinovschi era unul dintre ei, mai lua câte o lucrare de-a lui Andrei Sârbu. În primul rând, pictorii colecționari sunt mai rar, ei înșiși sunt producătorii de tablouri, doar în anumite cazuri. În ceea ce privește colecționarii, noi nu-i prea avem, fapt ce exprimă nivelul nostru de viață, de cultură nu doar astăzi, dar în genere. Sunt oameni care au posibilități, însă nu au nevoi de așa ceva. Trebuie să îți placă.

Prin faptul că nu înțeleg arta?

A investi în artă, a colecționa artă reprezintă astăzi o pasiune sau un interes. Marii colecționari de artă în lume vindeau, schimbau, au provocat spații culturale. Este un interes să fii în acest domeniu.

Așa se dezvoltă și arta în spațiul nostru?

Da, pentru că e cam trist să faci pictura și să nu o poți arăta, să nu aibă un mers. E mai bine când tablourile au altă cale. Sigur că se mai întâmplă, picturile mai ies din atelier. Mai vin colecționari să le cumpere.

Cât de flexibil este spațiul artistic din Moldova? Generațiile care vin și nu sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, care sunt posibilitățile lor ca să se promoveze sau să se integreze?

Tinerii artiști nu au nevoie de Uniunea Artiștilor Plastici în fond. Este Centrul de Artă contemporană K:SAK, Casa Zemstvei, îi mai văd pe unii că vin la unele expoziții de grup la Centrul „Constantin Brâncuși”. Doar când expui personal ai putea să ai nevoie să fii membru UAP. Dar ca să ai impact ca artist, da, ai nevoie de expoziții personale.

Arta era un sacrificiu?

Era un sacrificiu. Dar fiecare îl trăiește în felul său. Un pictor spunea că trebuia să facă un tablou de la geam până la ușa camerei, care era de vreo doi metri. Spațiul de lucru nu avea practic să picteze, atât de lungă era camera, iar atelier mai mare ca să picteze conceptual, tot nu avea, atunci s-a reinventat în tehnica lui. Atelierele, spațiul, lumina sunt foarte importante pentru pictori. Acestea erau condițiile. Nu vrei, nu pictezi, faci una mică. Prin artă te formezi ca personalitate. Prin rezistență.

Veniți în fiecare zi la atelier?

Da. Dar nu pot să spun că lucrez la ceva. Artistul câteodată poate mai are nevoie să contempleze. Să facă ce vrea, ce îi place.

Artistul are nevoie de disciplină?

Disciplina este în caracterul lui, dar depinde ce se înțelege prin disciplină. Picasso spunea să nu influențăm mersul tainic al lucrurilor. Este o cale care duce spre creație, spre a face ceva, să ai o stare. Nu poți să vii și să lucrezi un număr de ore pe zi dacă nu ești dispus, precum un muncitor la uzina de conserve.

Cât de mult influențează viața personală creația artistului?

Depinde cum ai aranjat-o. Depinde cum se începe viața ta de artist, cum poți trăi, dacă nu poți trăi din artă, atunci trebuie să ai un serviciu sau soția care să fie în alt domeniu, de exemplu. La mine a fost invers, creația a influențat viața personală. Ceea ce făceam eu aici la Chișinău, nu acceptau – îmi spuneau că e formalism. Și expuneam foarte des la Sankt Petersburg. Erau expozițiile așa zise „neoficiale”, care se expuneau nu doar în locuri publice, ci și în apartamente, localuri, care dădeau ocazia artiștilor să se întâlnească și să discute pentru a se dezvolta. Și iarăși, comenzi nu aveai, descurcă-te cum vrei. Unde trăiau și lucrau.

Foarte mulți preferă arta figurativă, peisaje, natură statică…

Noi tradiția artei formale nu o prea avem sau poate preferăm arta actuală care este altfel și ea are trecere în lume, și abstracționismul pe picior larg. Acolo, relațiile în tablou sunt altfel, sunt mai libere, depinde de dorința autorului, nu doar din necesități picturale.

Artistul Plastic Mihai Țăruș s-a născut la 10 decembrie, 1948, în comuna Sinești, Ungheni. În perioada sa de formare ca artist, abordează și studiază în profunzime mai multe tehnici. Pune accent pe formă ca stare iminentă a dezintegrării oricărui dat. Se detașează de concepție – manifeste, preferând afirmația unor noi experiențe plastice abstracte și nonfigurative în creație.

Publică articole de tematică atât în Rep. Moldova, cât și peste hotare. Mărturiile sale pot fi găsite în albumul „Autoportret-Jurnal” de la editura Arc, 2021.