Din jurnalul unui îndrăgostit

Ochii tai.. Privirea ta .. Tu, acum, în fața mea…

De ce mă privești de parcă aș pleca pentru totdeauna și pe tine chiar te-ar durea? De ce mă privești ca o stea care e pe cale de a exploda, cum privești moartea unui om chinuit, sau îmi recunoști dragostea și necinstea pe care mi-o aduci, necinstea unui om neiubit? De ce mă privești cu durere? Poate durerea provocată de un spin al unui trandafir călcat în picioare de tine, poate o durere prea îndepărtata pentru a o simți cu adevărat. De ce mă privești ca o îndrăgostită ce vede apusul și tânjește?

Sau nu. Nu tânjești după nimic tu, nu ți-e dor de nimic, doar ți-e milă ca un iubitor de animale care a tăiat animalul de Crăciun. Mă înjunghii și nici nu știu dacă o faci voluntar sau involuntar. Poate merit pentru că iubirea m-a sălbăticit. Nu știu dacă chiar ești antagonistul din povestea mea, dar știu singur că conștientizezi suferința mea. 

Oprește-te… Te implor, oprește-te!

Nu te mai preface atâta! Nu mă mai manipula cu inocența ta artificială! Nu mă mai arunca într-un tărâm mirific iluzionar. Lasă-mă să trăiesc, să respir neintoxicat de tine.

Oprește-te din a-mi da speranță. Oprește-te din a-mi arăta că îți pasă.

Mă privești. Și îmi sorbi toată energia cu privirea ta. Ești gardianul cuștii mele, DAR AI HABAR CĂ TU MI-AI ALES SENTINȚA? Dă-mi cheia și lasă-mă sa fug. Nu te mai uita la mine cu ochii de cățeluș care își plânge stăpânul. Mă lăsai sa îți fiu stăpân în nopțile târzii de vară, în diminețile răcoroase de primăvară, în serile timpurii de iarnă, în după-amiezile fugare de toamnă, când tu erai, de fapt, stăpâna ce mă lăsa să îi fiu stăpân. Te configurai perfect în supunerea iubirii mele. Acum te-ai plictisit de rol. Acum cu privirea aia ce îmi topește zidurile într-o minisecundă ordinară, dând la o parte orice mecanism de apărare, cu privirea aia ce îmi arde sufletul în mine, ce îmi dizolvă determinarea de fier, privirea ta, mostra de drog primită gratis pentru a mă droga acum cu ea, mă derutezi până în măduva oaselor. De ce îmi oferi scuze gratis pentru a mai trage de tine să rămâi ca în acele nopți mirifice? Tu nu știi că deja m-ai drogat? M-ai drogat din prima clipă în care ți-am simțit esența, din prima clipă în care ne-am simțit conexiunea, din prima clipă în care mi-am dat seama că îți sunt al tău fără ca tu să mă vrei, să mă deții  sau să mă posezi. 

Te uiți la mine cum ard pe rug și îmi plângi de milă. Dar nici n-ai încerca să mă salvezi. Iți pare rău pentru tot ce îmi provoci? Dă-mi cheia și lasă-mă liber. Cheia iubirii tale… Lasă-mă liber din cușca în care mă ții înfometat de tine. Nu mai suport să ard. Am preferat să ard până la ultimul atom, am crezut că e o suferință finită, dar lipsa ta e foc, prezența ta e flacără. O ardere continuă. Doare mai tare decât aș fi putut suporta vreodată. 

Ai intrat în povestea mea greșind cotitura fără să vrei și te-ai intersectat cu drumul meu. M-ai fascinat, m-ai făcut să cred într-o posibilitate de existență a dragostei, m-ai lăsat să te iubesc, m-ai lăsat să te pătrund, m-ai lăsat în profunzimea ta și a sufletului tău. Sau toate au fost cele mai neînsemnate nimicuri? Iar acum, când ți-ai dat seama că nu ai ce căuta în povestea asta și că nu-ți aparține și nu te incluzi nici ca personaj secundar, ai început încet, încet să îți găsești drumul. Și m-ai lăsat zăcând în marginea drumului, stagnând, în genunchi în fața ta. Acum, în prezentul actual, te afli fix aproape de cortina ce te va face dispărută aproape pentru totdeauna din scena vieții mele, iar tu te uiți la mine ca la un film trist și eu – cum ieși din viața mea, resemnată că nu poți face nimic. Îmi plângi de milă, îți pare rău.

Eu îți sunt cușca ce te face să rămâi pe linia dintre povestea noastră și povestea ta? Răspunde tu, entitatea din mintea mea căreia îi reproșez un teanc de frustrări și dureri, zilnic. Chiar eu sunt motivul? Un singur cuvânt și îmi va reporni viața sau mi-o va dezintegra instant. Oricum nu înțeleg de ce tot țip, vocea se izbește de pereții minții mele iar tu, tăcută ca întotdeauna, mă vei lăsa să mă autocomprim. 

Plecarea și prezența ta, nu știu care doare mai tare, care e mai…bază, care e mai acid pentru sufletul meu. Tu nu știi că odată cu plecarea ta, lipsa ta îmi va deveni cușcă. Tu nu știi că odată cu prezența ta superficială, rescriu mitul lui Sisif condamnându-mă la o cauză perpetuu pierdută.