Între flăcări

E de ajuns doar o scânteie ca să ardă o pădure întreagă. Și cum să se împotrivească pădurea în fața focului ce arde tot mai tare? Cum să ceară îndurare? Tot ce poate face este să aștepte, să închidă ochii, să își țină respirația și să se gândească la faptul că dacă poate să renască după o iarnă cruntă, nimic nu o poate distruge cu totul. Ci doar o parte. Și mândră va fi atunci când, mistuită de foc, o văgăună mică va rămâne neatinsă. O spernață se va naște când alta va muri, iar viața va reînvia.
Ce șansă am avut eu vreodată, scumpule? Când ochii tăi de cărbune m-au privit atent și fierbinte, au aprins tot ce am ținut ascuns. Nu era al tău, era doar pentru mine. Ce rezistență să opun, poți să-mi zici? Când marea din ochii mei te căuta doar pe tine, am înțeles că nu țin nimic ascuns, căci nu era niciodată al meu, ci era doar pentru tine. Tot ce vreau eu arde, se face scrum și renaște la nesfârșit. Dar tu ce îți dorești, scumpule? Dacă eu voi deveni cenușă, voi avea puterea să îmi revin, precum o Pasăre Pheonix fără cusur sau îmi voi accepta soarta fără dreptul de a mă împotrivi?
E de ajuns doar o flacără să ucidă tot ce atinge, și vis, și dorință, și poezie, și speranță. Dar o picătură din apa mării este de ajuns pentru a stinge dezastrul creat? Un sigur stop poate alunga focul și crea o liniște permanentă? Posibil, da, posibil, într-adevăr, dar cine își dorește o tăcere care surzește, când vocea flăcărilor sună atât de armonios, încât face corzile unei chitare să se miște?
Întrebare nu este dacă alegi să te frigi sau nu. Întrebarea nu este nici măcar dacă preferi viața dinaintea focului sau cea de după, căci ce rezultă din foc, arde, iar ce se udă cu apa mării, moare.
Uită-te la marea din ochii mei cu focul dintr-ai tăi. Nu, nu se va stinge și nici nu îi va arde pe ai mei, ci va trimite scântei pe care le voi prinde și le voi depozita în inima mea, arzând-o. Și le voi lăsa nepăsătoare să o ardă, încetul cu încetul. De ce nu ar face-o? Focul în gesturi are îngeri, iar marea ascunde în valuri zeițe uitate de timp, dar venerate la începuturile lumii. Știi asta, nu e așa?
Și totuși, dacă focul și apa sunt atât de diferite, de ce sunt groaznice separat, dar împreună atât de pașnice? O altă întrebare la care Shakespeare s-a gândit, însă nu a avut vreme s-o mai scrie, dar sigur a găsit un răspuns. Cred că are doar șase litere.
Răspunsuri