Până te face scrum

Iubirea ce parfum are? Miroase a smoc de flori rare, a briza rece pe care o simți plimbându-te pe faleză, a scorțișoară presărată pe o ciocolată caldă sau a vise înecate în necunoscut?
Și cine crede în farmecul necunoscutului, până la urmă? Cum să îți dai seama dacă te scufunzi în abis ori te înalți triumfător în văzduhuri nemărginite? Când iubirea e acordată precum o chitară, poți dansa în voie sau poți sta undeva, într-un colț de cameră și admira cum corzile vibrează, cum pana trece peste ele, cum tot ce credeai că ești, s-a schimbat.
Când? Nu știi când, dar ce contează? E o întrebare stupidă.
Ții minte când ai râs prima oară, când ai plâns, când te-ai privit în oglindă, când ai îmbrățișat, când ai simțit că îți place un parfum pentru întâia dată? Nu, nu ai cum să reții asemenea amănunte plăpânde care se pierd prea rapid în mulțimea de gânduri banale și cotidiene.
Însă unele lucruri nu se uită, ci se mută din mintea mult prea aglomerată de nimicuri, ajungând în suflet și rămânând acolo până când rămâi fără unul. Cum să uiți de momentul în care ai râs cu adevărat după mult timp petrecut într-o tristețe ce părea pentru totdeauna, de lacrimile de fericire apărute în colțurile ochilor, deși credeai că e imposibil, cum să uiți de ziua când ai privit străinul din oglindă, dar care acum îți părea familiar ori când ai strâns-o puternic în brațe pe acea persoană? Acea persoana al cărei parfum îl simți fără să fie în apropierea ta, acea persoană care face privirile aproape imposibile, căci simți cum ochii te ard.
Dar în farmecul necunoscutei, crede cineva? Cum să te salvezi de ea și de întunericul dens luminat de zâmbete și păcate? Ea este stropul de otravă care îți dă puterea să treci pragul morții surâzând.
Te gândești la părul ei ce îi cade deseori peste genele firave, care îi conferă o aură de mister pe care ai vrea să o descoperi, dar nu știi dacă ar trebui să îți fie frică sau nu. Și nu te-ai mai luptat cu teama? Ai învins sau ai fost invins, dar ce contează? Ai luptat.
Te gândești la ochii ei pe care ai vrea să îi vezi în fiecare zi, căci rușinează luna cu strălucirea lor naivă și la buzele rozalii ce îți bântuie nopțile, transformând visele în coșmaruri sau nu, după bunul lor plac. Și la parfumul ei…ah!
Parfumul ei miroase a iubire și te arde încetul cu încetul. Până te face scrum.
Răspunsuri