Timp

Timpul are inflație, prea mult pentru prea puțin,

Este-o nălucă ce-o abolesc prin oftat, prin suspin,

Mă contemplă în serile de martie unde

Formolul se preschimbă,

Lampă, stinge-mă pe mine, apoi ușor aprinde

Dintr-a mea schismă.

Moroii intră-n scorburi, născare-au prea devreme,

Timpul i-a născut, în adâncuri și printre semne,

Ocară printre scopuri, c-au să rămână în sechele,

Fantome dintre schele,

Lasă momente rele,

Rămân zilele negre,

Fără sclipiri de stele…

Dar îmi număr petalele, care mie destinul?

Îmi corodează culorile, să consum metilul?

Sincron tasează stâncile, ‘cotro este pelinul?

Revarsă un șuvoi jalnic, iar mie apa se reflectă,

Are și ea memorie, problema este că reamintește,

Nu îneacă amarul…