INTERVIUL DE DUMINICĂ #12

Bună ziua, dragii mei, și bine ați venit la Interviul de Duminică.

Spune despre ea că este o persoană normală, cu preocupări normale, însă va asigur că este de o veselie molipsitoare. Chiar dacă este un boboc care a scăpat cu viață din prima sesiune, invitata mea de astăzi este cel mai tânăr voluntar, implicându-se în activitățile comunității noastre încă de acum tei ani. Flavia, bine ai venit la Interviul de Duminică. Hai să începem prin a le spune colegilor noștri voluntari câteva lucruri despre tine.

Salutaaare!! Mulțumesc pentru invitație Teofana și mulțumesc anticipat celor care vor citi acest interviu. O să răspund la întrebarile tale cât de EU pot. Nu mi-a plăcut niciodată să mă descriu pentru că pur și simplu nu am știut ce să zic despre mine, deși ar fi multe de spus.

Sunt o persoană normală, cu preocupări normale care nu posedă nimic ieșit din comun : Flavia, 19 ani, studentă în anul I la Facultatea de Informatică la Cuza, abia scăpată din ghiarele sesiunii. 🙂

Îmi place să cred că sunt o fire foarte prietenoasă și comunicativă, care se integrează super ușor. Sunt veselă, în cea mai mare parte a timpului, și obișnuiesc să fac oamenii să râdă. Sunt sinceră și dacă ceva mă deranjează sau nu-mi place o spun. Nu știu dacă e un defect, daaar vorbesc PREA MULT!!

Încă mă consider un copil. Îmi place foarte mult  să mă alint și mi se reproșează de multe ori asta, dar continui sa o fac :).

Sunt organizată și urăsc să fac lucrurile de mântuială. Vreau să-mi iasă de fiecare dată totul perfect.

Fiind și student și voluntar, cu siguranță au existat momente în care devenea dificl să faci față stresului și anxietății. Cum gestionezi astfel de situații?

Obișnuiesc să-mi organizez timpul, deși uneori dau greș. Recunosc că în astfel de situații plâng. Mă ajută foarte mult. De fiecare dată mă simt mai bine după o rundă zdravănă de plâns ( pe lângă durerea de cap, bineînțeles 🙂 ) , mă descarc, iar treaba merge mult mai bine după.

Toate se rezolvă într-un final. Spun “Doamne, facă-se voia Ta” și merg mai departe!

Acum că ai trecut de prima ta sesiune, presupun că profiți de timp să te relaxezi. Ce actvități te relaxează și te fac fericită?

Îmi place foarte mult să mă plimb. Îmi face bine de fiecare dată. Îmi dă o stare de liniște. Vara trecută m-am plimbat prin ploaie. Știu că o să pară absurd sau poate o să mă considerați vreo ciudată, dar atunci m-am simțit,după mult timp, fericită.

Iubesc serile în care pot sta cu o persoană și să vorbim despre orice. Îmi dau atâta energie și curaj încât le-aș repeta la infinit.

Și cititul mă relaxează. Recunosc că nu am mai citit de mult timp, deși în liceu eram cu adevărat pasionată.

Ai avut momente în care ți-ai pus întrebarea dacă există Dumnezeu?

Nu. Am știut dintotdeauna că există, mai ales că părinții  mei au avut o influență uriașă in ceea ce privește aproprierea mea față de biserică și de Dumnezeu. De mică am fost obișnuită să merg duminica la Sfânta Liturghie, să mă spovedesc, să mă împărtășesc. Îmi amintesc că nu era seară in care mama să nu vină in cameră să-mi zică noapte bună și după să mă întrebe: Rugăciunea ai spus-o? Prin mama am descoperit dragostea pentru Dumnezeu.

Pe de alta parte, i-am cerut Lui de atâtea ori și mi-a oferit de fiecare dată, încat  nu I-aș putea nega existența. Încă nu am învățat sa-I mulțumesc pe deplin pentru câte mi-a rânduit.

Care este una dintre amintirile tale dragi din copilărie? Ce o face să fie așa specială?

Țin foarte mult la bunica mea. Este singura bunică pe care o mai am viață. Restul bunicilor au rămas doar în inima mea. Amintirile mereu ne poartă spre oamenii pe care îi iubim sau pe care nu-i putem uita.

Eu am copilărit la țară și  crede-mă că am avut cea mai frumoasă copilărie. Când mă gândesc la bunica îmi vin două lucruri în minte : gogoși și iubire. O port în suflet ca pe o icoană dragă. Clipele când îmi mangâia firav și gingaș părul mi-au rămas întipărite pe suflet. Mă făcea mereu să râd. Îmi povestea de când era și ea copil. Iar legat de gogoși…crede-mă că și acum o rog să mai facă. Nu mă satur.

Dacă ar fi să ai, pentru o oră, posibilitatea de a îndeplini orice dorință, care ar fi aceea?

Dacă m-aș întâlni acum cu Peștișorul de Aur, iar el mi-ar putea îndeplini o dorință, doar pentru o oră, sigur l-aș ruga să mă transforme în copilul naiv și pur de odinioară. Să simt din nou acele clipe inocente și acel suflet curat neatins de vinovăție și de răutățile lumii. Să râd, să zâmbesc și să VISEZ ca și când ar fi cel mai frumos lucru de pe pământ…

Acum, pe final, este ceva ce ai vrea să le transmiți voluntarilor pe acestă cale?

Să aibă curaj și să profite de toate oportunitățile. Să nu uite stânga-dreapta la ce zic ceilalți. Eu de multe ori am fost învinsă de gândul ăsta. Îi asigur că o să existe oameni care să-i aprecieze indiferent de deciziile pe care le iau. Suntem tineri, puternici, frumoși…și trebuie să profităm de orice ocazie care ne face fericiți. Doar SĂ FIȚI VOI. Nimic mai mult.