Adolescența în vremea pandemiei

Emilia Lombadă, Daria Bițică, Ștefana Popoescu

„Coronavirus”, „SARS-CoV-2 ” și „COVID-19” sunt cele trei cuvinte care și-au făcut meschin apariția în vocabularul nostru,  aproape de un an. Dacă le silabisim în mintea noastră, au o sonoritate rigidă, fără vreo însemnătate aparte, sunt  niște cuvinte goale. Abia când   rememorăm întregul curs al anului 2020, brusc, acestea capătă o conotație negativă ce ne întristează și ne înfurie când le auzim.

Bineînțeles, virusul și pandemia care l-a urmat ne-a afectat diferit pe fiecare dintre noi, însă dacă ar fi să găsim o trăsătură comună a experienței fiecărei persoane în această perioadă ar fi probabil pierderea. Poate am pierdut pe cineva drag în lupta cu boala, poate ne-am pierdut sănătatea, locul de muncă, șansa la educație sau, pur și simplu, ieșirile cu prietenii și ziua de naștere. Cert este că situația actuală a iscat un adevărat haos în ordinea mondială, ne-a bulversat viața cotidiană și a semănat nesiguranță în fiecare gând legat de viitor.

Ne-am adaptat la traiul alături de virus, dar superficial. Purtăm măști, ne distanțăm social, iar dezinfectatul este mereu la îndemână. În adâncul nostru, însă suntem cuprinși de aceeași confuzie ca la începutul anului. Traversăm o criză economică, dar și interioară care s-a resimțit și în rândul tinerilor.

Apariția pandemiei și închiderea bruscă a școlilor a schimbat radical viața adolescenților. Este foarte greu de imaginat că întreaga rutină s-a schimbat de pe o zi pe alta, ținând cont că adolescența este cea mai grea perioadă a vieții unui om din punct de vedere emoțional. În acest context al virusului, ce ne-a acaparat viața, mulți tineri ratează activități importante, dar și interacțiuni obișnuite cu prietenii sau cunoscuții, ce sunt esențiale pentru formarea acestora ca oameni.

Începutul carantinei a însemnat o pauză de la stresul adus de rutina zilnică, a însemnat o gură de aer pentru toți adolescenții, indiferent de vârstă. Dar odată cu săptămânile ce au trecut și cu frica adusă de răspândirea din ce în ce mai mare a virusului, ușor, ușor au început să apară schimbări în comportament: insomnia, confuzia, teama de necunoscut au dus la apariția iritabilității, a nervozității, dar în mod special a anxietății. Astfel de sentimente sunt perfect normale în circumstanțele date și fiecare om reacționează diferit în situații de această natură, dar să nu uităm că acestea sunt trecătoare.

Anxietatea ne-a ajutat să luăm măsuri necesare în situația curentă: să nu ne petrecem timpul liber în locuri aglomerate, să avem mai multe grijă de igiena noastră personală, pe scurt, ne-a învățat să ne protejăm pe noi și pe cei din jurul nostru. Totuși aceasta ne-a făcut să ne pierdem din productivitate. Toate zilele erau la fel, diversitatea de activități realizate înainte de carantină s-a redus la ore petrecute în van, fără vreun element de noutate în viața noastră: ne trezeam aproape de prânz, fără a ști ce aveam de făcut în acea zi, întregul nostru program a fost dat peste cap. Totul s-a redus la „Coronavirus”, ce a devenit o parte importantă din viața noastră.

Privind înapoi la clipele precedente pandemiei care par acum sustrase din alt Univers, la haosul instigat odată cu apariția acesteia, retrăim cu nostalgie unele momente. Ne simțim în continuare surprinși de nesiguranță și  de incertitudinea în care ne așteaptă învăluită fiecare zi. Evoluția stărilor prin care am trecut, îndoială, frică, disperarea resimțite până la clipa actuală, sunt acum înlocuite de acceptare împletită cu mici frânturi de speranță. Ceață în care se scaldă viitorul, în schimb, este densă, nemiloasă, netolerând pătrunderea acesteia decât prin parcurgerea cu pași mărunți a prezentului. Răbdarea constituie un element cheie în această perioadă, în care ne-am trezit fiecare orbi în fața a ceea ce ne așteaptă. Întrebări precum: „Ce se va întâmpla cu mine?”, „Vă reveni totul vreodată la normal?”, „Vă fi totul la fel după terminarea acestei pandemii?” încă ne răscolesc gândurile.

Cert este un singur aspect: cu toții ne-am schimbat într-o oarecare măsură pe parcursul anului precedent, iar o parte din schimbarea produsă în aceste vremuri va rămâne cu noi o bună bucată de timp după ce ne vom afla din nou la un stadiu normal al vieții noastre. Multe lucruri, însă,  vor fi uitate, după cum ne-a demonstrat și istoria, fiind în natura omului să dea uitării problemelor odată încheiate, în loc să tragă concluzii și să învețe din ele.

Lăsăm în urmă trecutul, trăim prezentul, savurând cu poftă părțile bune ale acestuia și ne îndreptăm temători spre un viitor incert, cu speranța că, deși nu ne putem întoarce în timp să schimbăm începutul, putem interveni și acționă acum astfel încât să modelăm sfârșitul spre cel la care aspirăm cu toții.