Grigore Vieru și misiunea sa christică pentru poporul român.

Grigore Vieru prin toata creația sa, a înălțat Cuvântul românesc, alaturi de Marele Eminescu, la rang de cea mai importantă moștenire strămoșească, care trebuie ținută cu sfințenie și la loc de cinste, spre a fi far călăuzitor generațiilor viitoare în păstrarea și perpetuarea identității naționale.

După cum știți mulți dintre Dumneavoastră, locuiesc în Italia, care este acum a doua mea casă. Iată de ce astăzi , vă voi vorbi despre cel care poate fi considerat asemeni lui Vieru. Un Vieru al Italiei.

Este un Poet pe numele său Gianni Rodari. Învățător, jurnalist, scriitor și poet, a cărui creație literară a fost în mare parte dedicată scrierii de basme și poezii pentru copii. Anul acesta se marchează centenarul nașterii sale, fiind născut în regiunea unde eu traiesc, Omenia, Piemonte, în octombrie 1920.

La fel ca Vieru, Rodari este cunoscut peste tot în lume pentru activitatea sa literară Ambii Poeți, Rodari în 1970 și Vieru în 1988, au primit cele mai importante premii la Festivalul Internațional de Literatură pentru Copii ,,Hans Christian Andersen”, un fel de Premiu Nobel pentru această categorie de autori și ambii s-au retras din domeniul didactic, educațional, să înceapă munca lor pe tărâmul creației literare.

Rodari le-a dăruit povești fantastice copiilor, inserate în realitatea italiană a anilor 60 și 70, unde urbanizarea și ceea ce în Italia se numea Miracolul economic, a mutat centrul de greutate al culturii de la viața rurală la cea a orașului, provocând o ruptură profundă de traditie. Micii cititori ai lui Rodari sunt fixați între casele și străzile orașului (vezi povestea marii înghețate din centrul orașului Bologna).

Micii cititori ai lui Vieru primesc în schimb informații despre viața satului, a animalelor mari și mici, în încercarea supremă de a păstra vie memoria vieții ,,la țară,, care caracterizează sistemul filozofic al românului simplu, care din țarină și cer și-a făcut puncte de referință pentru viața de zi cu zi, aceași conotație care își găsise forma în spațiul mioritic.

Pentru ambii, fiecare linie scrisă poate fi interpretată ca un avertisment pentru a ne aminti trecutul, pentru a citi viitorul.

Micii cititori ai lui Grigore Vieru se regăsesc, în micile șotii copilărești și în povestirile cu micile animale carora Grigore Vieru le dă viață, „umană” (școala iepurasilor, Pisicul la școală) Simțul maxim al întâlnirii dintre realitatea umană și cosmogonia care este tipică spațiului mioritic, locul în care pământul este identificat ca alma mater, în acea capodoperă numită „Tu iarbă tot ai mama”?

Micii cititori ai lui Rodari sunt invitati să fie revoluționari, dar revoluționari ai iubirii. Are o lume mai bună în perspectivă, dar este aceeași perspectivă ca și cea a lui Grigore Vieru, care în schimb pleacă de la simplitatea existenței, cea a satului, pentru a indica calea de urmat care va garanta continuitatea umanității.

Iată un exemplu din Rodari al revoluției iubirii:

S’io facessi il fornaio

vorrei cuocere un pane

così grande da sfamare

tutta, tutta la gente

che non ha da mangiare.

Un pane più grande del sole,

dorato, profumato

come le viole.

Un pane così

verrebbero a mangiarlo

dall’India e dal Chilì

i poveri, i bambini,

i vecchietti e gli uccellini.

Sarà una data da studiare a memoria:

un giorno senza fame!

Il più bel giorno di tutta la storia!

Dacă aș fi brutar

Aș vrea să coc niște pâine

atât de mare de hrănit

toți, toți oamenii

care nu au ce mânca.

O pâine mai mare decât soarele,

auriu, parfumat

ca violetele.

O astfel de pâine

veneau să o mănânce

din India și Chile

săracii, copiii,

bătrânii și păsările mici.

Va veni o zi memorabilă:

o zi fără foame!

Cea mai bună zi din toată istoria!

Rodari a scris în cea mai grea perioadă a Războiului Rece. Grigore Vieru în simplitatea culturii satului găsise deja o formă a poeziei pentru copii ca respingere firească a războiului. La urma urmei, Grigore Vieru, doar o țară ar fi vrut să „invadeze” și cu siguranță nu cu arme ci cu vorba dulce a Moldovei: cea care se afla pe celălalt mal al Prutului.

Aducere aminte

Există lucruri de făcut în fiecare zi:

spala, studiaza, joaca

pregătește masa,

la amiază.

Există lucruri de făcut noaptea:

închide ochii, dormi,

visuri de visat,

urechi de auzit.

Sunt lucruri de făcut niciodată,

nici ziua, nici noaptea

nici pe mare, nici pe uscat:

de exemplu, RĂZBOIUL.

Voi încheia mica mea prezentare a paralelei poeziei pentru copii,dintre cei doi poeti, citindu-vă două Poeme în care ni se descoperă aceeași sensibilitate a creației literare. Cea mai „vieriană” poezie a lui Rodari:

L’errore di un pulcino

C’era una volta un pulcino

che non sapeva di essere un pulcino.

“Forse,” pensava

“sono un elefante,

forse un pellicano.

Che ci sarebbe di strano?

Un asino non sono

perché non raglio.

Se fossi un cane

avrei il guinzaglio.

Non vado per mare,

dunque

non sono un ammiraglio.

Ma che sarò mai?

Pozza, bella pozza ,

dimmelo tu, se lo sai”.

E si specchiò.

Ma quel che vide molto lo indignò.

“Un pulcino? Non è una cosa seria!”

E zampettando l’acqua intorbidò

per castigarla

della sua cattiveria.

A fost odată un pui

care nu știa că este un pui.

„Poate”, se gândi el

„Sunt un elefant,

poate un pelican.

Ce ar putea fi ciudat?

Nu sunt măgar

pentru ca nu rag.

Dacă aș fi un câine

Aș avea o lesă.

Nu merg la mare,

prin urmare

Nu sunt pește amiral.

Dar ce voi fi vreodată?

Baltă, băltoacă frumoasă,

spune-mi dacă știi ”.

Și s-a uitat la sine ca intr-o oglinda..

Dar cu ceea ce a văzut a fost foarte indignat.

„Un pui? Nu este serios! ”

Și călcă in piciorușe apa murdară

să o pedepsească

pentru răutatea ei.

Grigore Vieru

Telefonul Pasaruicii

S-a trezit şi rămurica,

S-au trezit frunzarele.

Printr-o rază păsărica

A vorbit cu soarele.