Rolul traducerilor în poezia lui Grigore Vieru.
,,Neam cu ciocârlia, mierla și privighetoarea”
Ion Holban
Cred că este cât se poate de potrivit acest titlu, dat de marele critic literar, Ion Holban, recenziei creațiilor magice ale Poetului Grigore Vieru, în cartea ,,Flori de măr”.
Acum trebuie să vedem și în ce context folosim ,,traduceri” în descifrarea poeziei Marelui Grigore Vieru. Știu că vă așteptați să fac referire la traducerile în alte limbi, dar despre asta, sunt convinsă că s-a scris mult de către mari personalități ale culturii de aici și de dincolo de Prut și nu numai. Așa cum știți, poezia vieriană este un mănunchi de emoții care își trag seva din esența continuității poporului român pe ambele maluri ale Prutului. Se încadrează în tipare bine stabilite în mintea și sufletul poetului. Aceste tipare reprezintă aspirația lui către devoltarea neamului, a dragostei pentru valorile importante, cum ar fi dragostea de mamă, iubirea de Dumnezeu, apartenența la pământul matern. Prin afirmația Poetului,, Eu nu a fi simplu râvnesc, ci a fi înțeles” ne dăm seama ce înseamnă pentru poet traducerea poeziei Domniei Sale.
Spun că este potrivit pentru tema aleasă,, rolul traducerilor în poezia lui Grigore Vieru”.
Adică visul lui Grigore Vieru era ca fiecare cuvânt lăsat tinerelor generații, (să nu uiăm că poetul a scris mult pentru copii), să le traducă toate aceste emoții, în cuvinte pe înțelesul lor și care să le rămână întipărite ca un tatuaj pe suflet, pe care să-l poarte cu mândrie.
De fapt cred că acesta este și unul din motivele imensei popularități, meritată pe deplin, de altfel, de care poetul se bucură și azi.
În altă ordine de idei, traducând cu emoția din suflet, poezia lui este un câmp de emotivitate ce ne vorbește despre suferințele și bucuriile poporului său, despre viața de la sate, dând poemelor sale o notă de baladă, așa cum afirmă criticul Ion Holban, citez: ,,Baladescul, este parte a orfismului, paradigma întregii poezii a lui Grigore Vieru; orfismul, e, înainte de toate, întemeiere pentru că, iată, aratul și semănatul sunt creația care se face acompaniată de cântecul doinei.”
Un exemplu de traducere pentru suflet, pentru că de traduceri vorbim, este cel în care poetul ne mărturisește: ,, În aceeași limbă toată lumea plânge, în aceeași limbă rîde un pământ…” sau ,,O pasăre măiastră, cu drag și cu mirare, ascultă limba noastră…”
Aceste emoții a încercat poetul să le tatueze în inimile celor mici, pentru că, afirmă el ,, Când obosesc de cei mari, mă întorc la cei mici”
Spune criticul Ion Holban, traducând structura poeziei vierene, că, citez:
„Grigore Vieru este un poet structural elegiac; tânga, ruga, litania, sunt forme elegiace în poezia sa, venind pe filiere Eminescu- Bacovia- Vinea…În afara ,, argumentului ” Eminescu, Grigore Vieru, una dintre cele mai vii conștiințe ale românității, a găsit, în vremuri dușmănoase, un fel de a-și afirma apartenența la matricea culturală poetică, românească.”
În același context, cel al traudcerilor poemelor lui Grigore Vieru, marele Marin Sorescu, în prefața antologiei ,,Izvorul și clipa”, din prestigioasa colecție ,,Cele mai frumoase poezii” a editurii Albatros din 1981, susține : ,,În peisajul cam sofisticat al liricii contemporane, uneori prea compuse și prea cerebrale, versul său țâșnește în lumină, proaspăt, cu forță de gheizer”, adică fierbinte, viu și răvășitor.
Am să vă citesc câteva versuri ale poetului, care pentru mine sunt elocvente în a defini rolul traducerilor poeziei vierene în alte limbi. Citez:
,,Lângă doină și izvor, nu-i ușor să-ți fie dor, nu-i ușor să fii curat, pe pământ înstrăinat, vă las dorul cel durut, și durerea de la Prut…”
Interesându-mă de arta traducerii poemelor lui Grigore Vieru, am descoperit că unele din primele variante din anii ”60, au avut un dublu impact, atât în spațiul rusesc cât și în cel francez. Este vorba de traducerea lui Iacob Achim în rusă și Alain Bosqoue, în franceză, ultimul recunoscându-se înfluențat de creația lui Grigore Vieru.
Am descoperit că a fost tradus de mai mulți poeți, în limba italiană. Pentru mine a fost o mare bucurie, pentru că poporul italian, citind în limba proprie poeziile lui Grigore Vieru, să poată înțelege mai ușor acel cuvânt magic fără traducere în vreo limbă dar care adună în el tot ce simte un român plecat în pribegie pe meleaguri străine: DOR.
Din categoria celor care au tradus poezia pentru copii a lui Grigore Vieru, face parte și scriitorul italian Francesco Altieri, într-un proiect la care am lucrat împreună în anul 2019, intitulat ,,Trandafirul Singurătății – La Rosa della Solitudine” și editat de editura Princeps Multimedia.
Scriitorul Francesco Altieri, a surprins foarte bine în cuvântul traducătorului din această carte, care este rolul traducerilor poeziei lui Grigore Vieru, citez:
,,Grigore Vieru a fost un mare poet și un maestru absolut al limbii sale. În simplitatea aparentă a versului său, apar metafore și cuvinte care exprimă o sinteză totală greu de înțeles pentru străini.”
Cred că ar fi nimerit să închei această alocuțiune a mea despre rolul traducerilor poeziei lui Grigore Vieru cu un citat al Academicianului Mihai Cimpoi extras din Importantul volum ,,Taina care mă apără”, realizat de Poetul Daniel Corbu, la Editura Princeps Multimedia, director Filomena Corbu și care la fel ca citatul din Francesco Altieri, sintetizează tot ce am încercat să vă prezint în acest scurt,, îndreptar pentru traducerea emoțiilor, sperând că v-am stârnit interesul pentru a aprofunda un subiect atât de vast, prin lectură.
Domnul Academician Mihai Cimpoi, scria, citez: ,,Grigore Vieru depășește praful de moralități atât de contraindicate discursului mitopo(i)etic, căci semnificația morală se preschimbă la el – prin muzicalitate îndeosebi, dar și prin concentrare de sensuri – într-o semnificație existențială mai generală. Esențele adunate din textul realului imediat, dar și din intertextualitatea paremiologică populară și livrescă se focalizează într-o chintesență a vieții înțeleasă vierean ca un dialog neconcesiv între viață și moarte, între bine( bunătate) și rău( răutate), între copilărie (copilăria lumii) și bătrânețe( bătrânețea lumii contemporane), între sacru și profan. E de fapt un monolog al poetului ingenuu, înveșmântat în toga austeră a înțeleptului socratic, despre valoarea și valorle vieții …”
Mă opresc aici din incursiunea mea prin ceea ce eu am denumit metaforic rolul traducerilor pentru suflet a poeziei lui Grigore Vieru. O să mă întrebați care este legătura cu titlul acestei disertații…vă las pe dumneavoastră, pe fiecare împarte să traduceți emoția ce o simțiți, în cuvânt.
Semnează,
Marioara Vișan
Categoria: Cultură- Literatură
Răspunsuri