Întâlnire cu inspirația

Trecem prin viață, fiecare în felul său. Unii dintre noi își descoperă menirea, alții își trăiesc menirea fără să-și pună întrebări sau să găsească răspunsuri la întrebările care se nasc spontane în mintea lor greu încercată. 

Atunci când Inspirația îți dă târcoale, când te gâdilă pe la degete și îți șoptește suav ceva la ureche, aidoma unei dame de curte veche care cunoaște multe secrete și prin venele căreia zvâcnește dorința de a le povesti și altora câteva din secretele cunoscute, atunci și mai ales atunci, unii dintre noi își așează gândurile cotidiene într-un sertar imaginar, se debarasează de tot ceea ce înseamnă condiție umană și se lasă purtați pe aripile uneori blânde, alteori furioase ale Madamei Inspirația. 

Ce poate să apară sub forma inspirației? O floare care se ivește în fața celui ce urmează a fi inspirat în culorile vii ale curcubeului, acordurile unei melodii maestru alcătuite și interpretate, râsetul fericit al unui copil ce se ridică spre soare într-un leagăn, buclele unei tinere îndrăgostite, mânuțele moi și parfumate ale propriilor fii sau nepoți nou-născuți? Sau poate o picătură de apă ce se prelinge pe parbriz într-o formă complet diferită de toate celelalte, îndreptându-se în sus, campioană decisivă a luptei împotriva gravitației? 

Și dacă, dintr-odată, cel ce urmează a asculta șoaptele inspirației, se va trezi din somnul numit viață în timp ce este catapultat într-o lume de nedescris, formată doar din trăiri și percepții, o lume complet lipsită de materialitate? Cum ar fi să se descopere această lume în care plutirea în netimp devine realitate și lipsa de echilibru îl va face pe inspirat să se simtă ca și când ar fi în sfârșit deplin? Nu ar fi că această deplinătate ar putea să-l scoată din minți de plăcere? Și cât de simplu s-ar alcătui rezultatul material al inspirației momentane, fără piedici și icneli premature și neașteptate, puțin creative? Un inspirat se va lăsa întotdeauna condus de ceva ce se află mai presus de starea sa umană, va încerca stări sublime și libertăți inegalabile, se va rezema ușor de materia din care sunt făcute visele și nu va avea nicicând teamă de eșec. Știți de ce? Pentru că un inspirat se va adăpa din apa vie a nebuniei creative fără să aștepte alte șoapte ale Madamei Inspirația. Doar atunci Inspirația îl va lăsa liber pe inspirat, așa cum noi – cei ce ne trăim viața în căutarea menirii sau chiar trăindu-ne menirea fără a fi conștienți de acest lucru – lăsăm liber aerul inspirat în piept ca să își caute menirea în aerul ce ne înconjoară. 

Să ne ascultăm respirația, să ne simțim fiecare bătaie a inimii și să înțelegem cât de importanți suntem cu toții la alcătuirea acestui desen incomensurabil format de la cea mai mică moleculă a universului nostru interior până la cea mai îndepărtată și niciodată percepută viziune a Universului din care facem parte, pe care îl construim chiar noi. Suntem parte dintr-un Tot atât de perfect și bine alcătuit că poate fi considerat, în același timp, și Tot și Nimic. 

Atunci când această înțelegere va atinge paroxismul, atunci cel ce trăiește și nu doar supraviețuiește, va obține deznodământul căutărilor sale despre menire și apartenență.   

11 Noiembrie 2022

Roxana Lazăr   

Categoria: Literatură