Un ocean de cuvinte

Duminică, 12 martie 2023, în Salonul Literar al familiei Ciobanu, la Roma a fost prezentat volumul-plaquette bilingv al poetei Annamaria Ferramosca intitulat Verrà l’oceano –Va veni oceanul în traducerea Elizei Macadan, Editura Cosmopoli, Bacău, 2023.

Evenimentul a fost coordonat de către gazda mereu atentă la toate detaliile, d.na Tatiana Ciobanu.

Annamaria Ferramosca s-a născut Tricase (LE), trăiește și locuiește la Roma. Pentru câțiva ani a fost lector de literatură italiană la Universitatea Roma3, face parte din redacția portalului Poesia2punto0. A câștigat Premiul ”Guido Gozzano” și a fost finalistă la Premiile ”Camaiore”, ”LericiPea”, ”Pascoli” și ”Lorenzo Montano”. Poeziile ei sunt incluse în numeroase antologii. Printre volumele de versuri se numără: Curve di livello (Marsilio, 2006), Ciclica (La Vita Felice, 2014),  Andare per salti (Arcipelago Itaca, 2017), Per segni accesi (Ladolfi, 2021). Vocea ei înregistrată se află în Arhiva vocilor Poeților, Multimedia, Florența. Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, greacă, albaneză, rusă și română.

Evenimentul a fost deschis prin realizarea conexiunii multimediale cu poetul Gheorghe Vidican din România (Oradea).

Pe cei doi poeți îi leagă o colaborare precedentă, poeziile traduse ale orădeanului fiind rearanjate în limba italiană chiar de poeta A. Ferramosca. ”Un monument de poezie” spune G. Vidican, referindu-se la poeta Ferramosca, biolog ce și-a dedicat viața poeziei. ”Travaliu poetic special, poeziile Annamariei Ferramosca” continuă să sublinieze poetul Vidican, iar A. Ferramosca răspunde referitor la poezia orădeanului arătând faptul că acesta este ”un izvor fertil de sugestii”. În finalul conexiunii, poetul român a lansat o invitație poetică către poeta prezentată, iar aceasta a răspuns mulțumind călduros pentru acest ”pod poetic construit între Italia și România”. 

Annamaria Ferramosca este o ”dozatoare de pâine și cuvânt”

Gazda evenimentului, d.na Tatiana Ciobanu, subliniază faptul că pe acolo pe unde trece Annamaria Ferramosca nu mai este necesar să se treacă din nou, deoarece ea este o ”dozatoare de pâine și cuvânt”, priveghind în același timp asupra limbii și istoriei pentru a împiedica dispariția civilizației, așa cum ne arată în poezia ”Noi etruschi” (Noi, etruscii)

Ca răspuns la emoționanta introducere, A. Ferramosca mulțumește ”locurilor fără mainstream, locuri privilegiate, ca acest loc, acest cerc literar unde toți pot fi poeți. Când se ascultă, poezia poate fi recunoscută ca atare și aceasta șade în fiecare dintre noi. Poezia curge ca un fluviu, îi atinge pe toți. Ar trebui să fie oferită în mod anonim pentru a permite poetului să se debaraseze de egoul său, astfel niciunul dintre discursurile editoriale nu ar mai avea sens. Cel mai important este ca poezia să miște omenirea pentru ca acești oameni de acum să devină importanți pentru generațiile viitoare.”

Poeta aduce în prim plan povestea unei bătrâne din Sardinia care, prin înțelepciunea sa, ne destăinuie cele trei caracteristici ale unei poezii. Pentru a putea recunoaște o poezie, textul propus va trebui să fie magnetic, să atragă și să mențină atenția ascultătorului fixă asupra ei, trebuie să rămână transmiterea sensului și trebuie să provoace dorința de a o învăța pe de rost toată sau cel puțin câteva părți din ea.

Valoarea poeziei se va vedea în timp și, deci, nu este necesară această atitudine de ”a deveni cineva”  nici măcar la poeții tineri și continuă susținând că poezia este o propunere lansată ascultătorului și, ca atare, nu trebuie explicată. Poezia se naște liberă. Scriitorul Valeriu Barbu intervine cu afirmația:

”Poetul nu trebuie să-și ceară iertare, nu trebuie să se justifice pentru poezia sa!”- V. Barbu

Din dialogul între Tatiana Ciobanu și poeta Ferramosca reiese clar conceptul că evoluția omului nu este rezultatul războaielor sau a indiferenței și că doar perioadele de pace au dus la o accelerație evolutivă. Au fost recitate poeziile ”Una lingua silenzio” și ”Al capolinea”, traduse în limba română de dr. Tatiana Ciobanu.

A urmat o scurtă dezbatere cu privire la critica poetică și lipsa de material actual necesar criticilor poeziei italiene, discuție condusă de scriitorul și criticul literar Armando Santarelli și de poeta protagonistă a acestei bogate după-amiezi literare.

Poezia Annamariei Ferramosca atinge toate colțurile sensibile ale vieții, chiar și cele referitoare la o realitate viitoare sau poate nu prea viitoare. Inteligența Artificială și punerea în aplicare în toate domeniile vieții impune, din perspectiva jurnalistei Donatella Papi, o sfidă între ființa umană și robot, însă ne subliniază percepția pe care ea o are cu privire la poezie, acel fil rouge care ne ajută să respirăm, care oferă aer celor ce simt lipsa de aer. ”Vor să ucidă cuvintele, atunci să creăm coridoare umanitare de cuvinte”, continuă Donatella Papi.

”…iată îl simt fibrilând în piept/ acel cântec șaman  un fir invizibil/ îi leagă pe cei vii de pământ și de cer/ aparține spiritului apelor/ tot ceea ce curge  sacră este curgerea/ râului  așa de sevă și de sânge”

ne spune poeta în poezia Înainte de ultimul întuneric, urmând ca mai apoi să ne atragă atenția asupra propriei neliniști:

”vreau să locuiesc în tehnoorașul meu/ mândră de aranjamente foarte noi și totuși neliniștită/ obiectele care comunică vor fi inofensive?/ tehnopereții sensibili la chemări?”

Jurnalista explică faptul că Annamaria Ferramosca a devenit un ”fenomen” deoarece trece prin multe cercuri literare, ajunge la multe persoane. ”Prin Ferramosca cuvântul capătă o forță nouă, ajungând prin poezie, căutând pe cel ce are nevoie de ea. În această poezie există o mare posibilitate de a obține forțe. Sensibilitatea, percepțiile și prezicerile Annamariei Ferramosca conduc la o nouă mișcare de solidaritate”.

Alte poezii cuprinse în cartea ce a fost obiect de prezentare au fost recitate de prezenții în sală, printre care și poeta Lidia Popa care, cunoscând-o pe autoare de mai mult timp, o expune prezenților ca pe ”amprenta Ferramosca”: ”Stilul poetei se adaptează acestor timpuri opresive, avem nevoie de aceste versuri care ne trezesc și nu ne lasă să plutim în derivă”. În poezia ”Din groapa migranților” Lidia regăsește înstrăinarea pe care o simt migranții.

” Din groapa migranților

continui să alerg visând cu ochii deschiși/ ca în cazul migrațiilor de herghelii/ mă supun instinctului/ nu mai privesc înapoi/ satul, focurile, umbrele lungi/ bătrânii mei cu mine le duc teribili/ochii lor de adio…”

Acest eveniment a fost deosebit prin căldura emanată de gazde, de oaspeți, de ascultători, de poezie în general și de nelipsitul colac cald, mirosind a vanilie și lapte, făcut de Tatiana Ciobanu. Așa cum povestea chiar ea, gazdă a după-amiezii literare, regăsește în poezia Annamariei Ferramosca copiii, un fel de legătură specială ce a făcut prietenia dintre cele două durabilă:

”Cred că acești copii din poezia Annamariei Ferramosca sunt aducătorii unei conștiințe mai înalte pentru omenire, voci pe care poeta, precum o interpretă luminoasă și plină de iubire a vocii acelei Anima Mundi, caută cu disperare să salveze și să dilate.” (Tatiana Ciobanu)