“Lumină peste întuneric”, un roman despre războiul din Ucraina, autor Ana Onică

„Lumină peste întuneric” de Ana Onică

Titlul ,, Lumină peste întuneric” al acestui roman, nu lasă dubii că ne găsim în fața unei povești în care sperăm că binele învinge răul.

Privind la chipul autoarei, doamna Ana Onică, înțelegi imediat de ce acest titlu.

Toată Lumina din univers este întipărită pe el și zâmbetul îți dă de înțeles că ,,totul va fi bine”.

Doar ochii par să mărturisească durerea din suflet, neputința de a schimba prezentul în care de un an și ceva, Ucraina luptă cu disperare să înlăture întunericul pe care putin l-a așternut pe plaiurile însorite ale frumoasei noastre țări vecine.

Despre scriitoarea Ana Onică, vă pot spune că este autoarea a opt romane, a numeroase carți pentru copii, este poetă, prefațatoare, are o vastă activitate literară, a scris un manual de limbă română intitulat „Limba Română pentru toți”.

A publicat în numeroase reviste și antologii.

Nu e greu de înțeles de ce acțiunea romanului ,, Lumină peste întuneric” este atat de bine realizată, încât ai senzația că ești la un cinematograf și urmărești un film, sau cum mi s-a întâmplat mie, că ești în mijlocul acțiunii, că trăiești acele momente impresionante. Poate acesta a fost și motivul pentru care a durat puțin până am decis să scriu câteva rânduri, pentru că, așa cum am mărturisit autoarei, nu reușeam să citesc mult într-o singură zi, că sufletul meu se îndurera într-atât, încât începeam să plâng și atunci mă opream din citit. După această mărturisire, ați înțeles, cred, că tema acestui roman este războiul din Ucraina. Un război care s-a abătut ca un uragan asupra acestei țări, care a distrus într-un an, orașe întregi, familii, civilizație, într-un cuvânt, Pacea noastră, a tuturor celor ce ne vedeam liniștiți de soarta noastră, de copiii noștri, de viitorul lor și al omenirii. Mă întreb, mă mir, mă doare acest subiect, mă cutremură fiecare cuvânt care face referire la criminalul putin și criminalii lui, care au furat lumii zâmbetul, speranța și liniștea.

Nu voi dezvălui prea mult din acțiunea romanului, vă spun doar că se petrece în câteva locuri din Ucraina și Moldova.

Din primele pagini, nu bănuiești că scena desfășurării acțiunii este atat de însângerată, de plină de durere dar în același timp plină de speranță și dârzenie, aș spune eu, de patriotism și eroism, plină de iubire. Tot acest roman eu îl percep ca pe un reportaj, o relatare a unei crude realități, realizată de un martor ocular, cred că de Zorana, eroina principală a acestei dureroase dar frumoase povești de iubire și de curaj feminin. Pentru a vă incita la lectură, mi-am notat câteva pasaje care scot în evidență, cred eu, valoarea de reportaj ,,mărturie” al acestei cărți.

Aceasta este o convorbire telefonică între un soldat rus și mama lui, surprinsă de Liza când încerca să caute apă de băut și pâine, pentru Lukian.

,,Mama, ascultă-mă, noi am fost mințiți. Nu există operațiune specială. E război! Mă înțelegi? E război! Am fost aduși aici să ucidem oameni.

– Feciorașule, nu vorbi prostii! Ți-au spălat creierii! Tu ești acolo eliberator! Mă auzi?! E-li-be-ra-tor!

– De cine să-i eliberăm? Mamă, noi am fost aduși aici să ucidem, nu să eliberăm.

– Nu vorbi prostii! Ascult-o pe mama și pe putin ascultă-l, el are cap pe umeri. Autoritățile ruse spun că voi eliberați ucrainenii de fasciști.

– Noi suntem fasciștii… Noi ucidem oameni cu cetățenie rusă, oameni care vorbesc ca și noi în limba rusă. Nu toți cei care au cap pe umeri, cum zici tu, au în el creieri. În asemenea caz cred că putin are pleavă.”

Chiar dacă nu se așteptau la război, deși existau discuții, chiar și amenințări din partea Rusiei, războiul a năvălit peste oameni nevinovați ca un tăvălug scăpat de sub control și care distruge tot ce întâlnește în cale. Acțiunea romanului te trece prin toate stările emoționale, de la agonie la extaz, de la oribile imagini ale războiului, la magia iubirii, la dorul de locurile natale, așa cum frumos se prezintă în această frază, satul Scoreni din Moldova

,,Scoreni, Strășeni – o localitate frumoasă întemeiată în 1718, după Dicționarul statistic al Basarabiei din 1923, era ca de poveste. Este o așezare binecuvântată de divinitate, pe care Dumnezeu a luat-o în căușul palmelor, pentru a o proteja de furtuni. Când au ajuns pe povârnișul de pe care localitatea se vedea ca în palmă, soarele lumina strălucitor peste peisajul care abia începu să fie atins de aurul toamnei calde. Liniștea, soarele prietenos ce mângâia florile multicolore din clumbe, verdele auriu al naturii, elevii cu ghiozdane în spate, copii care alergau după porumbei, picii care se țineau de mâna mamei, făcând primii pași cu semeție sub ochiul grijuliu al mamei, totul, dar absolut totul părea să fie pictat de penița magică a celui mai iscusit pictor impresionist.”

Impresionantă descrierea locului subteran unde se ascundeau oamenii de urgia războiului și în care: ,,Într-un loc mai retras o domnișoară citea o carte, un copil își mângâia pe cap pisica, altul desena pacea, o mamă își alăpta pruncul, o bătrână piaptănă părul blond al nepoțicăi.” Între prima și ultima pagină a romanului ,, Lumină peste întuneric” nu se poate scoate nici un sunet de exclamare, de durere, de tristețe sau de ură. Pentru că totul este un amalgam de emoții, de stări, de spirit și de spaime, care încap doar într-un singur cuvânt: ,,Tăcere”.

Nu vreau să vă dezvălui prea mult din acest angrenaj literar a unei lumi în care azi ne regăsim fără voia noastră, datorită unui putin dezechilibrat mintal, de aceea voi încheia această mică prezentare cu un alt citat, care sper din suflet, să devină cuvânt de final de război.

,,Toți tresar când, de la un difuzor, începu să răsune imnul Ucrainei. Era ora șase. „Ucraina trăiește!”, strigă cineva. „Slava Ucrainei! Eroilor slavă!”,

Felicitări scriitoarei Ana Onică pentru profunzimea relatării acestui ,, jurnal de război”. Îi doresc la cât mai mulți cititori și, cine știe, poate va deveni cu adevărat istorie transpusă într-un film.

A consemnat pentru voi, Marioara Vișan