Marcel Proust, un analist profund al vieții sentimentale

Bogat, cu o sănătate fragilă, Marcel Proust a avut un sens acut de introspecție și interes pentru investigație psihologică. Trăiește o bună parte din viață în izolament voluntar. Opera „În căutarea timpului pierdut ” a fost scrisă într-o cameră căptușită cu plută.

Marcel Proust s-a născut la Auteil, Franța, la 10 iulie 1871. Tatăl său fiind medic, a avut posibilitatea să crească într-un mediu cultural rafinat. A cunoscut încă din tinerețe saloanele aristocratice ale epocii. După moartea mamei sale, în 1905, Marcel Proust s-a dedicat exclusiv creației literare, renunțând la contactele cu lumea mondenă.

Romancier, critic și estetician

Și-a început cariera literară publicând în revistele „Le Banquet” și „La Revue blanche”. În anul 1896 a apărut prima sa carte „Plăcerile și zilele”. În același an, apar eseurile „Portrete de pictori”. A scris și un roman autobiografic „Jean Santeuil”, pe care l-a terminat în 1899, însă a fost publicat doar în 1952.

„În căutarea timpului pierdut”

Această operă a fost scrisă între anii 1909 – 1919. Publicarea primul volum „Swann”, a fost refuzată de Andre Gide, deoarece asemuia imaginea personajului, unui diletant. Judecat negativ de către „Nouvelle Revue française”, volumul a fost publicat pe cheltuiala autorului în 1913, la editura Grasset. După ce a citit cartea, Andre Gide a scris lui Proust că regretă refuzul publicării și îi deschide porțile editurii pe care o conduce. Volumul „La umbra fetelor în floare”, apărut în 1918, obține premiul „Goncourt”. Urmează volumele: „Guermantes” (1920 – 1921) și „Sodoma și Gomora” (1922). Primele patru volume sunt publicate în timpul vieții autorului. Postum, cunosc lumina tiparului, celelalte trei: „Prizonieră (1923), „Dispariția Albertinei” sau „Fugara” (1925) și „Timpul regăsit” (1927).

Opera proustiană, o operă clasică fundamentală

Marcel Proust este considerat unul dintre promotorii romanului modern, opera lui fiind comparată cu „Comedia umană” a lui Balzac. El este considerat și un analist profund al vieții sentimentale. În romanul său, intensitatea sentimentelor crește odată cu trecerea timpului „regăsit” și este semnificativ faptul că propriu cuvântul „timp” încheie opera „În căutarea timpului pierdut”.

A trăit cu teama nefinalizării operei

Bolnav de pneumonie și trăind cu teama de-a nu reuși să finalizeze monumentala operă, a murit la Paris, la doar 51 de ani, în data de 18 noiembrie 1922. A reușit să pună punctul final, propunând o nouă tehnică în roman și o nouă perspectivă asupra lumii exterioare.

(Sursa: „Enciclopedia Generale Illustrata”, Rizzoli Larousse, 1967, vol. IV)