Cine cucerește pe cine? Luna a apus

Numele lui John Steinbeck e în general asociat cu operele sale de întindere largă. Când îi rostim numele ne ducem cu gândul la Fructele mâniei, Iarna vrajbei noastre sau La răsărit de Eden, romane de mare impact și profunzime, dar faimosul prozator american reușește cu ușurință să-și transmită ideile și în texte de întindere mai scurtă.

Luna a apus este un titlu care nu are în spatele său o celebritate inerentă la fel ca cele menționate mai sus. Dar aceasta nu îi reduce cu nimic calitățile literare. Romanul a fost scris în anul 1942 și a avut ca scop motivarea populațiilor cucerite de către Reichul nazist, exemplare ale acestuia fiind distribuite ilegal în teritoriile ocupate.

Povestea începe odată cu cucerirea bruscă și inopinată a unui orășel de către trupele invadatoare. Chiar dacă nu se menționează niciodată numele cuceritorilor, cititorii pot înțelege repede despre cine este vorba surprinzând și unele aluzii inserate în text de către autor.

Acea ocupație, ajutată din interior de afaceristul Corell, are ca prim obiectiv extragerea de cărbune de la mina aflată în apropiere. Primarul, Orden și doctorul Winter, reprezintă personajele principale din rândul orășenilor. Colonelul Lanser este comandantul inamic, secondat de alți câțiva ofițeri precum maiorul Hunter, căpitanul Loft sau locotenentul Tonder.

După ce inițial se promite o ocupație laxă, mai multe evenimente tensionate fac loc primelor nemulțumiri în rândul localnicilor. Colonelul Lanser îndeamnă la calm știind ce înseamnă să stârnești ura celor ocupați. Dar pe măsură ce timpul trece, tensiunile escaladează și se cască o prăpastie tot mai adâncă între cele două tabere. Finalul rămâne deschis, lăsând loc pentru o posibilă eliberare.

Romanul este scurt, concis, fără a intra prea mult în profunzimi legate de caracterul psihologic individual al personajelor. Steinbeck se concentrează în primul rând pe creionarea personalităților celor aflați în taberele adverse. Orășenii pe care-i cunoaștem privesc înspre Orden, așteaptă un semnal de la acesta și în cele din urmă se dedică complet luptei pentru libertate. Soldații parcurg un drum lung de la beția victoriei până la înțelegerea faptului că sunt urâți.

Personajele capătă plinătate prin caracterul și deciziile lor. Aceștia sunt oameni simpli care în mod normal nu ar ieși în evidență, dar care devin parte a unei rezistențe. Pe de altă parte soldații inamici sunt umanizați. Sunt fascinante episoadele care dau cortina la o parte și indică dorul de casă, teama unui conflict perpetuu sau durerea cauzată de izolarea și respingerea venită din partea celor cuceriți.

Romanul are un aspect teatral care îl face mai ușor de citit. Este susținut în general prin dialog. Deși la început, înainte de autentificarea invaziei, are o tentă comedică prin prezentarea personajelor, în timp va deveni serios și complex. Unele replici conțin îndemnuri fățișe și ușor de înțeles referitoare la legalitatea unei invazii, la dreptul omului de a sta împotriva unui opresor sau la responsabilitatea sa în fața pericolului.

Steinbeck capturează imaginația prin descrierile pe care le face. Chiar dacă sunt succinte, acestea sunt presărate în momentele cheie reușind să impună un ton solemn și apăsător atunci când este nevoie. În aceste momente este surprins talentul liric al autorului prin unele metafore memorabile.

De asemenea tonul aduce o altă bilă albă romanului. De la acea introducere cu o nuanță comedică, narațiunea devine tot mai sumbră și mai încrâncenată pe măsură ce orășenii se împotrivesc tot mai mult invadatorilor. Steinbeck reușește să surprindă cu măiestrie sentimentul cât și reacția soldaților luați prin surprindere de opoziția acestora.

Luna a apus este o carte memorabilă și plină de atmosferă. Se citește repede, dar sfatul meu ar fi să nu vă grăbiți. Înaintați în ritm cu evenimentele pentru a resimți presiunea unui cazan supraîncălzit. Dincolo de mesajul imediat, putem vedea opera și ca pe o fabulă generală referitoare la război.

Întotdeauna vor exista cuceritori și cuceriți, iar relația dintre aceste două grupuri este mai complexă decât pare la prima vedere. Până și cea mai influentă propagandă sau cele mai eficiente armate se pot clătina în fața voinței hotărâte a unui popor ce-și știe puterea. E o lecție ușor de înțeles, dar pe care unii se încăpățânează să o repete din generație în generație.