Despre viață și sens

Mai presus de a fi sau a nu fi,” – William Shakespeare –  existenţa umană antagonizează a trăi frumos, aşezat, manierat şi a exista superficial, întrerupt şi indiferent. Raţiunea penetrează până la paroxism ambele peisaje doar pentru a determina o pendulare între cele două stiluri de vieţuire. În fond totul se rezumă la sens; la o căutare a unui indispensabil şi totuşi respins sens al vieţii.

O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens de îndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau, a reflecta asupra sensului vieţii poate fi, în sine, un sens de viaţă.” [1] Aşadar reflectarea la sensul vieţii face diferenţa între a fi sau a nu fi. De prea multe ori însă ne lăsăm amăgiţi de concepţii care ne sugerează să depunem eforturi chinuitoare în a dezlega misterele existenţei, în a descoperi soluţii nemaiauzite, neînţelegând că un popas de reflecţie poate îndeplini mult mai mult decât ne imaginăm.

Oscilăm între imposibil şi posibil, ne târâm sufletele prin noroiul compromisului şi presărăm apoi peste toate în loc de praf magic mirajul îndeplinirii datoriei de cetăţeni ai planetei. Uitând de perdeaua de ceaţă din adânc – teama – sau poate ascunzând-o de privirile înţepătoare, păşim cu tupeu pe scena vieţii fără să avem măcar puţin habar cu ce se mănâncă. Ne mai împiedecăm pe parcurs, dar jucăm teatru cum că nu ne doare şi înaintăm sfâşiindu-ne orice tentativă de regrete. Dăm din coate doborându-ne competiţia şi ne izbeşte iluzia că suntem fundamentaţi pe un piedestal prea solid pentru a fi dărâmat.

A te opri pentru o clipă să reflecţi la ce daune îţi provoci zilnic e tot ceea ce trebuie; nimic mai mult, nimic mai puţin. „Ridicaţi-vă, măcar pentru o clipă din mlaştina intereselor voastre imediate. Luaţi un pic de înălţime! Luaţi un pic de distanţă faţă de harţa zilnică, faţă de combativitatea partizană şi faţă de voi înşivă! Desprindeţi-vă, într-un minim elan igienic, de măruntaie, idiocrazii, vorbe grele, obsesii şi nevroze. Respiraţi mai amplu, priviţi, scurt, spre mijlocul cerului, reînvăţaţi să surâdeţi. Încercaţi să fiţi măcar o oră pe zi singuri şi inactuali… Există şi alte bucurii decât bucuria de a-ţi strangula duşmanul. Există şi alte plăceri decât plăcerea de a răni, de a calomnia… Există de asemenea drame, spaime şi dezastre mai mari decât cele care ni se vântură pe sub nas în diversele show-uri televizate. Nu vă mai conduceţi viaţa din subteranele sufletelor voastre agitate. Aşezaţi-vă, la răstimpuri, pe un loc mai înalt decât voi înşivă. Sus inima! Sus capul! Viaţa, viaţa adevărată e în altă parte…[2]

Reguli de viaţă

  1. „Viaţa nu se măsoară cu numărul de respiraţii pe care le ai, ci în momentele care îţi taie răsuflarea(Will Smith).
  2. Visează profund, căci fiecare vis îşi precede ţinta!” (Pamela Vaul Starr)
  3. Caută libertatea şi vei deveni sclavul plăcerilor tale. Caută disciplina şi vei găsi libertatea!” (C. B. Gesserit)
  4. „Fii răbdător cu greşelile altora, ei trebuie să le rabde pe ale tale!” (https://www.youtube.com/watch?v=5RSq9CJxrn8)
  5.  „Viaţa este o piesă de teatru. Nu lungimea ei contează, ci felul cum îţi interpretezi rolul” (Seneca).
  6. Nimeni şi nimic nu trebuie să-ţi golească inima, păstrează-ţi mereu în ea lumina speranţei şi umple-o în fiecare clipă cu iubire” (autor necunoscut).
  7.  “Să fii tu însuţi într-o lume care încearcă în mod constant să te facă altcineva este cea mai mare realizare” (Ralph Waldo Emerson).
  8. „Înainte de a presupune, învaţă; înainte de a judeca, înţelege; înainte de a răni, simte; înainte de a spune, gândeşte!” (autor necunoscut)
  9. „Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată” (Octavian Paler).
  10.  Ceea ce rămâne după tine este ceea ce ai scris în inimile oamenilor de-a lungul timpului” (autor necunoscut).

Drumul de o mie de leghe începe cu un prim pas aşa că acum e momentul să faci acest pas şi să urmezi aceste principii de viaţă… Acum e momentul să-ţi creezi ţinte, scopuri şi obiective care să te propulseze spre cele mai măreţe orizonturi… Acum e clipa când să-ţi creionezi propria viziune asupra vieţii ca nu cumva aceasta să te ia prin surprindere şi să o trăieşti într-un mod banal, lipsit de semnificaţie.

Astăzi este o nouă zi. Astăzi este acea zi în care poţi avea parte de un nou început. Astăzi este ziua în care poţi să te eliberezi de toate limitările tale. Astăzi este acea zi în care îţi poţi schimba viaţa în bine. Astăzi devii conştient de secretele vieţii şi o dată cu această etapă devii responsabil pentru acţiunile tale. Tu îţi poţi schimba viaţa în bine deoarece dispui deja de instrumentele necesare în acest scop. Aceste instrumente sunt chiar gândurile, convingerile şi planurile tale. Fixează-le bine, gândeşte profund, analizează cu atenţie şi trăieşte din plin!

Se poate  întâmpla ca în acest proces de redefinire a identităţii, de trasare a unei imagini de ansamblu corecte, de stabilire a unei viziuni sănătoase să întâmpini şi piedici, să observi obstacole sau să ai dezamăgiri care să te facă să te opreşti… Opreşte-te… dar doar pentru o clipă.

Întotdeauna există mai multe versiuni ale unei poveşti care începe cu “a fost odată”, însă trebuie să alegi versiunea cea mai potrivită pentru tine. Cu o atitudine echilibrată poţi să faci din motto-ul meu sloganul tău, ca atunci când vei privi în urmă să poţi exclama:

“Împlinit este acela care a trăit bine, a râs adesea şi a iubit mult; care şi-a câştigat respectul oamenilor inteligenţi şi iubirea copiilor; care şi-a completat lipsurile şi şi-a realizat scopul; care lasă în urma lui o lume mai bună decât a găsit-o fie doar scriind o poezie sau salvând un suflet; care a iubit frumosul şi n-a ezitat să-l caute; care a văzut ce e mai frumos în oameni şi a dăruit ce e mai frumos din el” (Robert Louis Stevenson).


[1] Andrei Pleşu, Despre frumuseţea uitată a vieţii, ed. Humanitas, 2011, Bucureşti, p.32

[2] Idem 124, p. 18

sursă foto: Pilda lui Solomon despre sensul vietii si implinire. | Bacau | Ziare.com

Articole asemănătoare

Răspunsuri

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *