Efectele televiziunii asupra minții umane – Virgiliu Gheorghe

Televizorul a devenit în societatea de astăzi un element indispensabil gospodăriei unei familii; a devenit aproape parte a familiei; un alt membru al ei am putea spune. Şi pe lângă acest statut, îi sunt atribuite şi alte caracteristici, fiind descris într-un stil poetic, ca o „regină a mijloacelor de comunicaţie şi comunicare în masă”: „Spre deosebire de presa scrisă şi radio, televiziunea este o instituţie mult mai complexă datorită caracterului ei industrial şi datorită faptului că informaţiile (sociale, politice, culturale) sunt comunicate printr-o fascinantă sincronizare între cuvânt, imagine şi mişcare. Ambele componente fac din ea o veritabilă regină a mijloacelor de comunicaţie si comunicare în masă. Ea exercită asupra societăţilor şi indivizilor o veritabilă dictatură a imaginii.”[1] Cu alte cuvinte fascinația constă în jocul acesta de imagine (definită ca reflectarea unui obiect în conștiința sub forma unei senzații sau reprezentări și reproducerea unui obiect cu ajutorul stimulilor optici).[2]

Dar ceea ce este interesant în ceea ce priveşte fascinantul univers media este partea lui misterioasă… Cu totii ştim că atunci când „analizăm”  un iceberg, partea cea mai importantă se află sub apa, ceea e e vizibil la suprafață neputând să dea de banuit ce se află dedesubt. Ceea ce este surprinzator  însă, este faptul că nu numai în cazul gheţii se întamplă acest lucru. Dacă ne gândim la efectele pe care le au mijloacele de comunicare în masa (subliniind aici televiziunea) asupra minţii copiilor, vom constata că cel mai important aspect – ca şi în cazul iceberg-ului – este undeva sub apă, rămânând nedescoperit pentru mulţi dintre noi.

Şi cu intenţia de a proteja noua generaţie de un final aseamănător Titanicului, se doreşte „scufundarea” privirilor noastre undeva în adâncurile universului Media pentru a „poza” partea nevazută a iceberg- ul; iar un citat celebru priveşte dincolo de morile de vânt: „Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar şi când se părea că nu mai este nici o speranţă.”

Deci a venit timpul să privim dincolo de perdeaua de sticlă, pătrunzând până în cele mai întunecate colţuri ale televiziunii cu scopul de a-l debarasa chiar şi pentru câteva momente pe telespectator de realitatea pe care o trăieşte în faţa micului ecran şi a-i face cunoştinţă cu o altă realitate. 

„A sosit vremea unor sinteze referitoare la influenţa mediului modern de comunicare asupra minţii umane…”[3], aşa îşi începe Virgiliu Gheorghe cartea sa „Efectele televiziunii asupra minţii umane”, scopul lui fiind de a conştientiza generaţia rupta de realitate şi manipulată de tentaculele Mediei, de influenţa pe care o poate avea ea asupra creierului.

Deci faptul ce se vrea demonstrat cu ajutorul ideilor lui Virgiliu Gheorghe este următorul: „mediul comunicării al cărui concentru este, pentru lumea modernă, comunicarea audio-video, are un efect copleşitor asupra minţii umane, asupra întregului sistem de viaţă al omului contemporan.”[4] Cartea se referă în principiu la efectele televiziunii asupra minţii umane în general, dar se doreşte şi atingerea unei laturi mai sensibile şi anume efectele negative asupra creierului copilului.    

De ce tocmai acest subiect într-o societate în care dependenţa de mijloacele moderne de comunicare devine „un rău necesar”? Probabil că ar fi mai interesantă axarea pe un răspuns filozofic la această întrebare, din care să înţeleagă fiecare ce doreşte: „Omul nu doar există, ci are capacitatea de a decide care va fi existenţa şi ce va deveni el in clipa urmatoare.” Deci soarta fiecaruia e în propriile mâini şi rămâne la latitudinea telespectatorului decizia de a fi sau nu captat (şi în ce măsură) de „cutia magică” şi de asemenea la nivelul gândirii: „A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru”. François Brune spunea ca „un om prevenit face cât doi”, aşa că studiul de faţă încearcă să împiedice ciocnirea de iceberg. 

A ştii sau a nu ştii despre efectele televiziunii, a conştientiza şi a nu conştientiza, preferând starea de amorţeală într-o lume a tuturor posibilităţilor; aceasta e dilema omenirii. Şi dacă e sa fim sinceri cu noi înşine vom constata că de cele mai multe ori alegem partea cea mai uşoară, cea mai comodă, fiindu-ne mai la îndemana să stăm cu chipsurile în mână pe sofa privind la Tv decât să deschidem o carte. Şi dacă totuşi decizia pe care o luăm ne priveşte pe noi fiind în măsură să facem ce vrem cu viaţa noastra, în calitate de adulţi, ar trebui să ne gândim macar la micuţii care încearcă să ne copieze comportamentul, oferindu-le cel puţin lor în primă instanţă şansa de a lua decizia corecta în ceea ce priveşte vizionarea.

Deşi nu conştientizăm pe deplin, „momentele noastre de slăbiciune critică sunt studiate”[5] de către profesioniştii implicaţi în fenomenul Media, deci filozofarea cu privire la tristeţea existenţei a lui André Gide putând fi parafrazată: „Nu ştiu încotro mă îndrept, dar merg înainte.” Prin aceste cuvinte se anticipează o anumită buimaceală citadină, un efect de halo privind mass media, pericolul constând şi în faptul că influenţa pe care o exercită micul ecran asupra privitorului e una indirectă şi extrem de subtilă. Şi una dintre soluţii o dă tot Gide: „Slăbiciunile, renunţările, căderile omului – pe acestea le cunoaştem prea bine, iar literatura din zilele noastre le denunţă cu multa dibăcie, dar aceasta autodepăşire, obţinută prin voinţă încordată, de aceasta avem nevoie să ni se arate mai înainte de orice.”

„Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp îndelungat în faţa televizorului să aibă creierul dezvoltat diferit faţă de al acelora care se implică în activităţi fizice, interpersonale şi cognitive? Răspunsul la această întrebare primit din partea unor cercetători ca dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist în dezvoltarea mentală a copiilor şi tinerilor, este unul afirmativ: <<Din moment ce tinerii sunt atraşi spre un alt tip de activitate (privitul la TV) decât cei aparţinând altor generaţii, atunci şi funcţia şi structura creierelor lor vor fi alterate.”[6]

Scopul cărții lui Virgiliu Gheorghe este de a trage un semnal de alarmă şi de a dezvolta ideea influenţei televiziunii asupra creierului uman şi de a informa cu privire la efectele negative: crearea unei atitudini mentale pasive, defavorizarea dezvoltării emisferei cerebrale stângi, scăderea nivelului de inteligenţă, probleme de atenţie, apariţia hiperactivităţii, dăunarea asupra cortexului prefrontal, caracterul hipnotic, dependenţa, eroticul şi violenţa.

Pentru ca vorbim de vulnerabilitate in fata profesionalismului studiat de specialisti in domeniu, e important să precizăm că: ״în comunicarea persuasivă… are loc o <<ștergere a granițelor dintre a spune adevărul și a înșela>> prin furnizare de informații selectiv-distorsionate. De aici rezulta că <<actul de convingere prin mass media victimizează niște inocenți vulnerabili>>.״[7]

sursă foto: Goodreads

[1] Traian Vedinaş, “Dominanţa televiziunii”, Cluj Napoca 2006, p.12

[2] Delia Balaban. ״Comunicare publicitară״, p.46

[3] Virgiliu Gheorghe.vol.1 “Faţa nevazută a tele-viziunii”, Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, prefaţa de Ilie Bădescu, Bucureşti, editura Evanghelismos 2005 p.5

[4] Ibidem

[5] François Brune. Fericirea ca obligaţie, psihologia şi sociologia publicităţii, traducere din limba franceza şi prefaţă de Costin Popescu, Paris, editura Trei 2003 p.15

[6] Virgiliu Gheorghe.vol.1 “Faţa nevazută a tele-viziunii”, Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, prefaţă de Ilie Badescu, Bucureşti, editura Evanghelismos 2005 (copertă)

[7] Ștefan Vlăduțescu. ״Comunicare jurnalistică negativă״, București, editura Academiei Române 2006 p.63