Prins în tentacule

„Zâmbetul de pe chipul unei statui nu-i nici pe departe alcătuit dintr-un amestec de sudoare, de scântei de marmură şi de lovituri cu dalta. Zâmbetul nu ţine de piatră, ci de creator. Eliberează omul şi el va crea.”[1] Eliberează omul din tentaculele televiziunii…

„Media nu sunt doar o simplă reflectare a realităţii, ci <<creatoare>> de realitate, succesul lor constând tocmai în aparenţa lor <<naturală>>, când, de fapt, nu este vorba decât de conţinuturi minuţios construite pe logica profitului şi a plăcerii.”[2]

Cu toate  că majoritatea cercetătorilor vorbesc de efectele negative ale Mediei, nu putem să trecem peste cele pozitive. Putem vorbi aici în primul rând de informare, apoi de entertainment, relaxare, învăţare de limbi străine, noutate, comunicare, cunoaştere, o oarecare socializare şi de ce nu o adaptare la noile standarde ale unui lifestyle modern. Însă acestea nu diminuează deloc influenţa negativă pe care televiziunea o exercită, ajungându-se până la remodelarea omului în întregime.

Scurt istoric al comunicării

Istoria comunicării ne pune la dispoziţie 160 de tentative de a vedea modalităţile de definire a comunicării. „Termenul de <<comunicare>> a fost utilizat începând cu secolul XIV cu sensul de <<a pune în comun>>, <<a fi în relaţie>>, <<a împărtăşi>> având la origine latinescul <<communis>>; în secolul XVI şi mai cu seamă al XVII-lea, odată cu dezvoltarea reţelelor de drumuri, a poştei şi a mijloacelor de transport, <<a comunica>> devine sinonim cu <<a transmite>>, pentru ca în a doua jumătate a secolului XX să se asocieze comunicării principalelor media-presă, cinema, radio, televiziune.”[3]

Autorul continuă precizând faptul că „cel mai adesea, comunicarea a fost redusă la un simplu schimb de informaţii, fie la stabilirea unei relaţii între persoane, cu sensul de acţiune de comunicare ori rezultatul acestei acţiuni. O abordare relativ recentă susţine că în cazul comunicării este vorba mai degrabă de un proces, deci de o intervenţie complexa ce implică transformări la nivelul celor ce intră în relaţia comunicaţională.”[4] Comunicarea poate fi privită astfel ca un proces simplu (transmitere, act stimul-răspuns, interpretare) şi ca un proces simetric (întelegere, schimb, „împărtăşire”, relaţie, comportament social, interacţiune ).[5]

Însă nu vorbim în cazul de faţă doar de comunicare, ci şi de comunicare de masă deoarece atunci când analizăm fenomenul media e necesar să se stabilească toţi termenii pe care-i implică procesul interacţiunii cu media. Mai putem vorbi de influenţă, persuasiune şi manipulare ca părţi integrante ale acestui proces şi e important să stabilim în ce măsură televiziunea influenţează sau manipulează auditoriul.

Prin urmare „comunicarea de masă” a fost definită ca un „proces social prin care un grup specializat colectează, prelucrază/produce şi difuzează mesaje către un public numeros şi eterogen, în flux continuu, prin intermediul unor canale tehnice, în regim concurenţial şi pe baza unui sistem normativ.”[6] Aşadar definirea comunicării şi mai exact a comunicării de masa ne aduce la cunoştinţă statutul mediei, rolurile ei şi cum ne afectează acestea pe noi.

 Funcţiile mass media

Pentru a întelege corelaţia dintre ceea ce trebuie să facă şi ceea ce face televiziunea este necesar să acordăm importanţă şi funcţiilor mass media. Charles Wright enumeră în acest sens funcţia de supraveghere, cea de corelare, transmitere culturală şi divertisment.

Roland Cayrol în 1991 amplifică funcţiile, intersectându-se cu Wright doar la cea de divertisment: informare, exprimare a opiniilor, economică şi de organizare socială, divertisment, psihoterapeutică, instrument de identificare şi apartenenţă socială, ideologică.

În 1992 Michel Mathieu vorbeşte despre evaziune, coeziune socială, distribuire a cunoştinţelor, depozitare a actualităţii, ghid al actualităţii, recreare, purificare. Ceva mai devreme, prin 1982 Leo Thader prezenta funcţiile de: socializare, identitate, mitologizare, compensare, informare, divertisment, educaţie. Pe de altă parte se vorbeste şi de inserţie socială, recreare şi purificare sufletească., iar Denis McQuail în 1987 le divide în două categorii: pentru societate (informare, corelare, asigurare a continuităţii, divertisment şi mobilizare) şi pentru indivizi (informare, stabilire a identităţii personale, integrare în societate şi divertisment ).[7]

Trecând dincolo de aceste funcții care pun oarecum în lumină caracterul pozitiv al mediei și gândindu-ne la mesajul care influențeaza mulțimile, acesta constituind partea mai întunecată, observăm cum individul se află sub presiune. ״Când la nivel instituțional se creeaza parghii de manipulare colectivă, cei interesați nu vor ezita să recurgă la ele. Pentru ca o putere să prindă caracter totalitar, indivizii, trebuie <<în totalitate>> manipulați… Se manipulează astfel gândirea, sentimentele și comportamentul. Principalul mijloc de inducere a submisiunii si conformismului îl reprezintă instituționalizarea influenței manipulative. Individul este manipulat atât mesajual cât și situațional. El gândește ce n-ar fi vrut să gândească, simte ce n-ar fi preferat să simtă și face cu totul altceva decât și-ar fi dorit fără presiune să facă.״ [8]

Schimbarea socială

„În locul omului natural, al omului religios, al omului narativ, al omului oral, al omului asotic, al omului interiorizat, apare un tip uman care şi-a pierdut toate aceste capacităţi, funcţii şi puteri.”[9] Mai exact, în lumina cercetărilor lui McLuhan, televiziunea i le-a amputat. „Omul televizual suferă de infirmităti multiple”[10], iar acest lucru conduce la tipul nou, purtătorul unor terifiante mutaţii, a căror notă dominantă este negativul omului creat de Dumnezeu la început. În acest proces al remodelării omului, putem sublinia concepte ce sunt parte integrantă şi anume influenţă, putere, manipulare.

În acest sens e important sa facem câteva precizari: schimbarea socială reprezinta o transformare observabilă şi verificabilă pe o perioadă scurta de timp. Şi dacă privim puţin la ceea ce spune Rocher în domeniul schimbării sociale, vom vedea cele patru caracteristici ale acesteia: fenomen colectiv, este structurală,  poate fi descrisă ca o transformare în timp şi este durabilă.

Deci dacă vorbim de o remodelare a omului prin intermediul televiziunii şi vrem să o identificăm ca pe o schimbare socială, trebuie să o trecem prin cele patru caracteristici menţionate de Rocher. Numele de mass media („masă”) ne duce cu gândul la un personaj colectiv, deci avem de-a face cu un fenomen colectiv; este un proces ce se desfaşoară oarecum etapizat şi pretinde atenţie şi presupune timp, deci poate fi descrisa ca o transformare în timp (deoarece necesită o anumită perioadă pentru a crea dependenţă şi pentru a-şi manifesta influenţa).

Raportându-se la mass media, Marshal McLuhan considera că e necesar să se ţină cont de două aspecte importante şi anume că orice mijloc de comunicare reprezintă o prelungire a simţurilor sau a unei părţi a propriului trup şi că media au puterea de a ne schimba mentalitatea.[11] Bineînţeles că având nevoie de un timp de început, privind realist lucrurile, observăm că acest fenomen al remodelării are ca trasatură şi durabilitatea ; prin urmare avem de a face cu un fenomen ce trebuie atent analizat, discutat şi soluţionat în final.

Succesul Tv prin abordare

Dacă privim puţin în istorie, vom observa că influenţa şi succesul celor mai multe personalităti a fost determinat de capacitatea oratorică, de puterea limbajului şi chiar de felul în care au abordat pe cei din jurul lor. Şi dacă analizăm doar cazul lui Adolf Hitler vom observa puterea covârşitoare a discursurilor şi consecinţele ei. Aşa că „primul pas în a-i determina pe oameni să facă exact ceea ce doriţi dumneavoastră este să descoperiţi ce anume i-ar putea convinge s-o facă (ce anume doresc). Atunci când veţi afla ce-i impresionează veţi ştii cum să-i impresionaţi.”[12]

„Diverse studii ştiinţifice au demonstrat  că dacă învăţaţi să-i abordaţi pe ceilalţi, aţi străbătut deja 85% din drumul spre succesul în afaceri… şi cam 99% din drumul spre fericirea personală.”[13] Făcând o analogie între acest citat şi subiectul de faţă putem constata că succesul mass mediei în ceea ce priveşte influenţarea individului stă tocmai în abordarea lui. Se pare că punând la un loc sunetul, imaginea, muzica, publicitatea, perspectiva roz asupra vieţii, strategii psihologice de prezentare a lucrurilor, entertainment-ul, filme, glume, culoare, profesionalism în filmare, formăm un aparat puternic în care aceste elemente ale manevrării minţii umane, depăşesc uneori puterea raţiunii.

„Tulburător este faptul că, precum dovedesc neuropsihologii Emery si Peper, plonjarea individului în mediul comunicării video este similară intrării într-o <<stare semi-hipnotică>>, ceea ce antrenează o <<diminuare a cenzorului raţional al judecăţii>> şi deopotrivă <<deschiderea porţilor subconştientului şi pătrunderea necenzurată a mesajelor TV în adâncul acestuia.”[14] Virgiliu Gheorghe continuă în acest sens: „Efectul subliminal al televiziunii explică de ce oamenii nu pot înţelege că, prin simpla vizionare, poate să le fie înrâurită într-o măsură definitorie existenţa.”[15] Se pare că în urma cercetării autorului, televiziunea afectează şi activitatea corticală şi puterea sufletească a indivizilor din cuprinsul unei societăţi ce a îmbrăţişat o cultură de tip mediatic.

״Cercetătorii susțin că, urmărindu-se activitatea corticală în timp ce o persoană privește la televizor, se constată apariția unei anomalii neurologice, și anume, inhibarea activității emisferei stângi a creierului, care iși reduce foarte mult activitatea. Pur și simplu emisfera stângă „amortește” în timp ce emisfera dreaptă îndeplinește toate activitățile cognitive. Ţinând seama de faptul că emisfera stângă este responsabilă cu organizarea, analiza şi ordonarea datelor primite din exterior, putem deduce care sunt consecinţele. Emisfera dreaptă procesează datele în ansamblu, determinând răspunsuri mai degrabă emoţionale, decât raţionale. Unii neuropsihologi mai afirmă că în timpul vizionării la televizor, legătura dintre cele două emisfere cerebrale este aproape întreruptă. Din această cauză mulţi oameni nu-şi pot aminti informaţii pe care le-au receptat cu puţin timp în urmă la televizor.”[16]

Influenţa televiziunii asupra creierului                                                                              

Ce-i oferă mai exact televizorul omului? Exact ceea ce-şi doreşte… Hrană pentru suflet?… Tot ceea ce se referă la corpul său exterior, la satisfacerea privirii, asta îi oferă. Dar după ce omul obţine ceea ce vrea, ajunge să vadă consecinţele satisfacerii dorinţelor lui: diminuarea limbajului interior, amputarea funcţiei analitice, blocarea corpului calos ( reţeaua de sinapse care face legatura între cele două emisfere cerebrale ), cedarea undelor beta în faţa undelor alfa ale somnolenţei şi reveriei de unde rezultă omul televizual ce ajunge să fie privit de cercetătorii fenomenului ca un mutant aproape, o realitate antropologică.

Deci l-am putea numi un proces de schimb; primeşti satisfacerea privirii şi a instinctelor în schimbul unei părţi din creierul tău care iţi produce mai apoi grave „maladii” şi care aduce cu sine alte efecte: stare hipnotică, dependenţă, comportament violent, scăderea performanţelor intelectuale, adoptare de non-valori şi totodată respingerea valorilor tradiţionale, probleme de atenţie şi nu numai.

Dar înainte de a trece exact la analiza efectelor pe care le are televiziunea asupra publicului, să definim efectele: „forme de influenţă datorate unor acţiuni determinate ale media. Ori <<toate modificarile la nivel individual sau social pe care le produc mass media sunt prin tipul lor de mesaje.>> Efectele comunicării de masă sunt, de asemenea, <<ansamblul de procese şi de consecinţe pe care le presupune receptarea mesajelor, procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare.”[17]

Cercetătorii disting în funcţie de entitatea analizată microefecte (la nivel individual), mezoefecte (la nivelul întregii societăţi), iar în funcţie de durata consecinţelor efecte pe termen scurt (până la 6 zile) mediu (7-30 zile) şi lung (peste 30 zile).[18] Constatăm în urma acestei clasificări câtă importanţă trebuie dată efectelor mediei şi cu ce fel de efecte ne confruntăm în acest caz. O altă clasificare a lor este făcută de Denis McQuail şi anume: „două mari efecte asupra societăţii: centrifuge şi centripete.

În prima situaţie este vorba de un efect de fragmentare, de dispersie, de atomizare socială ce s-ar manifesta datorită tendinţei de izolare, provocată de media (se produce o masă de indivizi fără legături între ei, care işi focalizează atenţia asupra unui centru dominant, adesea metropolitan). Efectele centripete indică faptul că media pot acţiona în sensul integrării şi unităţii sociale şi culturale, întărind legaturile sociale şi controlul social, revigorând conştiinţa colectivă.”[19]          

Cu ce fel de efecte ne confruntam noi ca indivizi sau cum se manifestă la nivel de societate fiecare tip de efect menţionat? Vizionarea Tv nu este un obicei ca oricare altul şi nicidecum nu putem să admitem că e doar un mijloc de informare căci complexiatea ei şi comportamentul nostru de după aceea dovedesc reconstruirea realităţii: oamenii ajung să gândească, să vorbească, să se îmbrace, să se comporte cum le sugerează televiziunea.

Chiar şi filozofiile de viaţă, ideile, aspiraţiile şi sentimentele le sunt dictate de această „maşină a visării”. Odinioară, lucrurile erau diferite comparând societatea zilelor noastre: modelele tinerilor nu erau preluate nicidecum de pe ecran, ci fetele priveau spre mamele lor vrând să devină bune gospodine, în timp ce baieții deprindeau meseria de fermieri de la tați sau de la alți indivizi din comunitate. ״Astăzi mass media exercită o forță modelatoare mult mai puternică decât realitatea înconjurătoare. Teoria cultivării oferă explicația pentru media axate pe rolul formator. Mass media <<cultivă>> ori <<dezvoltă>> predispozițiile înăscute spre anumite stiluri de viață, imagini personale, modele de comportament îngăduit sau neacceptat, sisteme de valori printre multe alte lucruri.

În consecință învățăm ce înseamnă a fi părinte, copil, îndrăgostit, angajator, ofițer de poliție și toate celelelalte din mass media, după care ne modelam rolurile conform exemplelor provenite de acolo.[20]   ״Mulţimea extraordinară a sistemelor de semnificaţie implicate în lumea Tv – limbaj verbal, expresie vocală, gestică, limbaj al trupului, decor – viteza uriaşa de schimbare a cadrelor, efectele tehnice în general ce bulverseaza atenţia telespectatorului  fac ca majoritatea informaţiilor transmise prin televizune să aibă un impact subliminal, adică să nu fie complet sau deloc conştientizate de tespectator, deşi ele pătrund în mintea acestuia şi sunt depozitate în memorie.”[21]

 Părinţii nu realizează că reţelele neuronale în care sunt procesate abilităţile de concentrare şi atenţie nu se dezvoltă normal tocmai datorită timpului petrecut de-a lungul anilor în faţa micului ecran. Pe de o parte nu ştim de efectele dezastroase ale televiziunii, pe de altă parte nu le conştientizăm îndeajuns de mult, sau, mai mult decât atât, în unele cazuri nici măcar nu ne pasă de ceea ce devin în final copiii noştrii pentru că dacă ne-ar păsa şi am acorda atenţia necesară asupra acestui aspect am lua măsuri de prevenire.

Una e să nu-ţi pese de propria persoană, cu toate ca nici asta nu e  o decizie înţeleaptă şi alta e să nu-ţi pese nici măcar ce se întamplă în viaţa copilului tau, neştind care e cauza înstrăinării lui de familie şi a scăderii interesului pentru învătat precum şi adoptarea unei atitudini violente faţă de cei din jur. Poţi să fii imun la toate astea şi să priveşti liniştit cum micuţul tău devine irascibil si-ţi vorbeşte urât?

Poţi să stai calm cand îţi dai seama că vizionarea Tv amorţeşte emisfera stângă şi astfel e în pericol sănătatea creierului? Dacă iţi pasă de generaţia ce vine după tine, dacă pui preţ pe sănătatea creierului copilului tău şi dacă vrei o dezvoltare normală a lui, în calitate de părinte, educator, psiholog, persoană publică, profesor sau pur şi simplu în calitate de adult, vei impune limite în ceea ce priveşte vizionarea Tv.

Hrană pentru suflet?

În final, dacă e să fim obiectivi, se merită atâta sacrificiu din partea noastra sau dorinţele rămân tot neîmplinite? Şi mai mult decât atât, neîmplinirea aceasta vine odată cu consecinţele grave pe care le maifestă lumea televizuală; deci în loc să primim, ni se ia şi mai mult, în loc de relaxare şi bună dispoziţie, apatie, pasivitate, depresie şi lipsa poftei de viaţă.

Cum vedem noua generaţie? Mai performantă din punct de vedere intelectual, mai sănătoasă şi mai energică în sens pozitiv sau complet absorbită de realitatea din jur şi prinsă în capcana sunetului, violentă şi irascibilă, hipnotizată de personaje cu puteri supranaturale şi dominată de hituri care n-au nici o muzicalitate? O generaţie mai capabilă şi cu minte mai dezvoltată sau una cu un creier pe jumatate distrus, o generatie ce se poate numi în final „de plastic”?

Se pare că până la urmă ne aliniem ritmului propus de gloata fără să mai raţionăm, constatând cu stupoare că pierdem din individualitate, trezindu-ne în final alergând dupa propria identitate, aceasta dispărând fără urme uneori şi nemaiputând fi la distanţă de un „search” pe google. Şi atunci nu ne rămâne decât să dăm din cap aprobator conştientizând  pericolul tentaculelor otravitoare ale caracatiţei.

sursă foto: DeviantArt

[1] Antoine de Saint Exupéry.Gânduri, prefaţă de Anghel Ghiţulescu, Bucureşti, editura Albatros 1985 p.148

[2] Marian Petcu.Sociologie mass media, Cluj Napoca, editura Dacia 2002 p97

[3] Ibidem p. 8

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem p.37

[7] Ibidem p. 46-47

[8] Ștefan Vlăduțescu. ״Comunicare jurnalistică negativă״, București, editura Academiei Romane 2006, p. 308

[9] Virgiliu Gheorghe.vol.1 “Faţa nevazută a tele-viziunii”, Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, prefaţă de Ilie Badescu, Bucureşti, editura Evanghelismos 2005 p.5

[10] Ibidem

[11] Charles U.Larson. ״PERSUASIUNEA. Receptare si responsabilitate״, Belmont, editura Polirom, 2001 p. 375

[12] Les Giblin. “Arta dezvoltării relaţiilor interumane”, Bucureşti, editura Curtea Veche 2000 p.202

[13] Ibidem

[14] Virgiliu Gheorghe.vol.1 “Faţa nevazută a tele-viziunii”, Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, prefaţă de Ilie Badescu, Bucureşti, editura Evanghelismos 2005 p.6

[15] Ibidem p.7

[16] http://www.anidescoala.ro/Influenta-televizorului-asupra-dezvoltarii-atentiei-copilului-I.html

[17] Marian Petcu. “Sociologie mass media”, Cluj Napoca, editura Dacia 2002 p.52

[18] Ibidem

[19] Ibidem

[20] Charles U.Larson. ״PERSUASIUNEA. Receptare si responsabilitate״, Belmont, editura Polirom 2001 p. 382-383

[21] Virgiliu Gheorghe.vol.1 “Faţa nevazută a tele-viziunii”, Efectele televiziunii asupra minţii umane şi despre cresşterea copiilor în lumea de azi, prefaţă de Ilie Badescu, Bucureşti, editura Evanghelismos 2005 p. 14