O poveste de dragoste născută din scris

Există oameni care cred în dragoste la prima vedere… la noi aș putea spune că a fost mai mult decât atât, a fost dragoste la primele cuvinte scrise. Cititul, scrisul, dragostea pentru dezvoltare intelectuală ne-au adus laolaltă, cuvintele așezându-se pe pagina vieții noastre sub forma celei mai frumoase povești de dragoste.

La ceva timp de la finalizarea studiilor universitare mă chinuiam să-mi găsesc un job. Și pe lângă faptul că în România e dificil de găsit un job satisfăcător, mă aflam într-un oraș mic în care nu prea se găsea de lucru în vreun domeniu ce avea legătură cu specializarea mea (Comunicare și Relații Publice). Pe lângă asta mi se tot trânteau uși în față pe motiv că nu aveam experiență. Eram atât de dornică de a munci, de a mă dezvolta, de a mă simți utilă încât toată ziua vânam orice oportunitate. La un moment dat mi-a atras atenția un anunț de pe un website unde se căutau voluntari pentru o revistă pentru tineri. Era nevoie de redactori care să scrie articole. Deși aveam nevoie de un job real care să mă ajute să mă întrețin, nu am ezitat totuși să mă înscriu ca voluntar la revista respectivă.

Am avut de mică talent la compus. Mi-a plăcut literatura în clasele mici, am compus poezii și am participat la un cenaclu, am scris compuneri încă din clasa a III-a și recitam poezii în cadrul unor evenimente publice. Am continuat să-mi dezvolt abititățile legate de citit și scris ținând discursuri filozofice sau spirituale în cadrul unor evenimente. După ce m-am înscris ca voluntar la revista de care aminteam anterior am început să scriu articole regulat. Mai mult decât atât, îmi plăcea atât de mult să scriu încât scriam pentru diverse site-uri pe care le găseam. Drumurile mele șerpuiau între biblioteca orașului în care am crescut, micul parc din localitate – unde observam oamenii și mă inspiram – și paginile pe care îmi promovam articolele.

M-am implicat mult la revista respectivă și la un moment dat am scris chiar și o carte în colaborare cu mai mulți redactori de acolo – fiecare redactând un capitol. Am ajutat mult și la editarea cărții respective astfel că redactorul șef mi-a apreciat implicarea și a pus o vorbă bună la director astfel că acesta m-a angajat cu jumătate de normă ca secretară a revistei.

Cum spuneam la început a fost o perioadă dificilă pentru mine atunci – deoarece nu găseam un job care să mă pună în valoare -, dar și din prisma faptului că mă simțeam singură. Nu eram adepta unei relații doar de dragul de a fi cu cineva, ci eram acea idealistă care visa la o poveste excepțională care să stârnească artificii în sufletul meu. Cu trecerea timpului am început să devin din ce în ce mai realistă, însă nu am pierdut speranța că într-o zi voi avea parte de acea poveste uimitoare de spus nepoților. Și în acele vremuri întunecate, în loc să stau sa-mi plâng de milă, am ales să-mi caut scopul în viață. Și l-am găsit în scris. Căci ceea ce rămâne în urma noastră e ceea ce am scris în inimile oamenilor de-a lungul timpului.

Anii au trecut însă și împrejurările m-au adus la Londra unde am muncit din greu, punând pe stand-by idealurile mele și axându-mă pe prezent. La un moment dat, într-o perioadă în care eram convinsă că fie trebuie să mă mulțumesc cu puțin, fie trebuie să merg mai departe singură, viața mi-a demonstrat că există prinț pe cal alb și există povestea aceea surprinzătoare care să stârnescă artificii.

Deși nu prea mai scriam de ceva vreme, perioada aceea în care scriam articole a rămas nu doar în mintea mea, ci și în mintea celui ce avea să-mi devină soț. Cu o sete nebună după citit și o curiozitate neobosită, Străinul – cum îi spuneam eu la început – era abonat la diverse site-uri primind newsletter-e zilnic. Printre acestea erau și articolele la revista unde lucram eu. I-au atras atenția articolele mele, s-a regăsit în ceea ce citea și a realizat că rândurile pe care le citea zilnic rezonau cu căutările lui. Și-a dat seama că aveam lucruri în comun așa că după ceva timp și-a luat inima în dinți și a dat un search pe google la numele meu. S-a uitat la câteva poze și a hotărât să afle mai multe despre mine.

Întâmplarea a făcut ca găsirea mea să fie ușor de realizat deoarece redactorul șef era prieten cu Străinul. Așa că s-a dus la el și, cu foarte multă îndrăzneală și foarte multă hotărâre a cerut datele mele de contact. Nu era interesat să afle informații despre mine de la alții – deși prietenul lui i-a spus numai de bine despre mine -, ci era nerăbdător să vorbească direct cu mine.

Primul e-mail de la el m-a dat pe spate, de parcă el era cel cu talent la scris: ‘Inainte de aceasta, îngăduie-mi să relatez povestea care m-a condus către tine: fiind inscris la newsletter si citind  articolele, atentia mea s-a oprit (nu o dată) asupra ideilor scrise de tine. Prin lecturare, observând pe parcurs (câteva luni de zile) că titlurile articolelor și relevanța lor rezonează cu frământările mele, cu căutările mele fizice/metafizice, existentiale/non-existeniale, am concluzionat în sinea mea că persoana ta are altă culoare, culoare destul de rară în R.O.G.V.A.I.V.-ul  celor care trăiesc în penumbra vieții lor.  Această scânteie a aprins în mine ceva ce m-a făcut să te caut pe internet.’ Mai mult decât atât, eu fiind genul căreia îi plăcea să analizeze tot, am dat peste primul bărbat parfumat cu îndrăzneală: dacă restul se speriau ușor când îi luam la întrebări, el a fost primul care s-a oferit singur să fie disecat de mine „si as accepta sa fiu supus unui interogatoriu.”

Era un fel de Leopold (din filmul Kate și Leopold), un tânăr neadaptat superficialității generației lui, ci mai degrabă un tip cu maniere desprinse din Mândrie și prejudecată. Și odată cu apariția lui, am realizat faptul că mai devreme sau mai târziu, viața reușește să ne surprindă. Într-un târziu potrivit… dezgolit de un arcuș nepotolit de bine… în acorduri de vioară și în ritm de vals saltareț, pe rime colorate și învelit în enunțuri întortochiate răsare emblemă regală, cal alb, manieră de lord, univers înglobat într-un singur atom. O poartă în timp sau timp oprit, căci inadaptabilul din el ascunde  o nepotrivire la contemporaneitate și în același timp o conexiune la orice; o nepotrivire la modern și totuși un viitor luminos adaptat la prezent. Un curaj de nestăpânit, o voință de fier, o sete de cunoaștere de nepotolit, maniere de prinț, generozitate perpendiculară pe infinit, postură de duce, autoritate de monarh, tenacitate de dorit, romantism nemaiîntâlnit, privire de nezguduit, convingeri de neclintit, simț protectiv îngrijit și discursuri de netăgăduit ai adăuga în dreptul lui și nu ai spune mai nimic… căci tot ce spui e însutit… mai puțin. Și tot ce vrei te-ar conduce subit la întrebarea:  „Exiști cu adevărat?”

Am continuat să ne scriem e-mail-uri, am conversat pe Skype și mai apoi ne-am întâlnit o dată în Londra, de vreo câteva ori în România și povestea a continuat să se scrie de la sine. Ne trimiteam unul altuia articole, cărți, citate din diverse publicații și discutam despre dezvoltare personală, psihologie, filozofie etc. Și această pasiune pentru universul cunoașterii care ne-a adus împreună, o ducem mai departe, căci în loc de emoticoane și texte laconice, ne trimitem în fiecare zi resurse din care să învățăm și să creștem împreună. Am ajuns unul lângă celălalt cam ca și în filmul August Rush, mânați de o pasiune comună. Dar dragostea de multe ori bate filmul. Ne-am unit destinele și în timp ce el continuă cu ceea ce l-a adus la mine – cititul -, eu continui cu ceea ce m-a adus la el – scrisul, momentan la Revista Timpul, pe blogul meu, laurammarin.blogspot.com și în revista mea, de pe pagina de facebook Bold.

Ca și Kate din filmul Kate și Leopold, m-am afundat în realism și la un moment dat am încetat să cred în basme. “Nu poți trăi o poveste de basm… Sau poate toată chestia cu dragostea e ca o versiune cu Moș Crăciun pentru adulți: doar un mit cu care am fost hrăniți din copilarie  astfel că tot cumpărăm reviste și ne înscriem în cluburi, facem consiliere și ne uităm la filme cântate în scene de dragoste… totul în încercarea jalnică de a ne explica de ce dragul nostru Moș tot ramâne blocat în coșul șemineului.” Poate că ești și tu în aceeași situație, sau poate te regăsești în perspectiva reținută a lui Leopold: “Dragostea e un salt. Lamentabil, dar nu am fost niciodata inspirat să sar.” (Kate & Leopold – Kate şi Leopold (2001) online subtitrat • FilmeHD)

Dacă îți place să citești, dar ți-e greu să rămâi neadaptat societății – care a evoluat de la cărți la tehnologie – continuă totuși să citești. Dacă ai talent la scris, dar intervin alte activități mai urgente în programul zilnic, fă-ți totuși timp și pentru a compune. Dacă ești talentat în alt domeniu,  lucrează cât poți de bine și fii sigur că la un moment dat munca ta va fi apreciată.

Poate că cititul, scrisul sau ceea ce faci acum va aduce dragostea în viața ta sau te va propulsa spre o carieră de succes sau pur și simplu va da sens vieții tale. Fă totul cât poți de bine și dezvoltă-te zilnic! Rezultatele nu vor înceta să apară și viața ta va înflori sub ochii tăi. Kate spunea : „Uneori trebuie să faci ce nu îți place. Uneori trebuie să strângi din dinți și să termini ce ai început, face parte din viață. E un lucru minunat sa obții ceea ce vrei decât dacă ceea ce voiai nu e chiar ceea ce vrei deoarece nu ți-ai imaginat că ar fi posibil. Dar dacă… cineva ar veni la tine și ți-ar oferi ceea ce vrei fără ca măcar să te întrebe… doar auzind bătăile inimii sau ascultându-ți gândurile… și cum ar fi dacă acel cineva ar fi sigur pe el și nu ar avea vreun interes ascuns și te-ar iubi… și tu ai ezita?…” (Kate & Leopold – Kate şi Leopold (2001) online subtitrat • FilmeHD)

Dragostea e despre risc, dar pentru cei care continuă să se dezvolte aș spune că e un risc calculat. Viața e despre risc, dar pentru cei care știu cum să trăiască aș spune că riscul nu e nici prea mare, nici prea mic, ci echilibrat. “Nu știi. Nu poți ști niciodată sigur, dar riști, în ciuda acestui lucru. Certitudinea  e pentru oamenii care nu iubesc suficient de mult!” Paginile sfinte spun că “în dragoste nu există frică.”  Poate că de-aia riști. Și nu există măsuri și cuantificare; “există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură.”

sursă foto: New York, New York – KultúrSokk (blog.hu)