Epoca comunicării

Trăim timpuri în care toate lucrurile sunt în continuă mișcare. Fiecare domeniu trece prin schimbări dramatice așa încât devine dificil să ții pasul cu noutățile. Și în acest context al schimbărilor și al potopului de informații ce invadează sinapsele, regină este comunicarea adecvată. Jonglarea cu termenii de specialitate, abilitatea de a combina cuvintele în așa fel încât să persuadezi, sintetizarea unui amalgam de informații, formularea discursurilor și redarea informațiilor într-un mod atractiv, toate acestea devin imperative dacă vrei să supraviețuiești în această eră. Și a comunica nu reprezintă doar o înșiruire de cuvinte, ci se referă și la atitudine, gestică, ritm, mimică, postură, pauze, distanță față de interlocutor, tăceri, mesaje indescifrabile, priviri și mai ales acțiune. „Fiecare act de comunicare pe care îl facem reprezintă o acțiune, o cauză pusă în mișcare. Și toate comunicările au un efect anume asupra noastră și asupra altora.”(Putere nemărginită, Anthony Robbins)

„Lumea e plină de lucruri evidente pe care nimeni nu le observă.” (Sherlock Holmes) Cu toate acestea, din când în când, cineva, nu doar că observă lucrurile evidente, dar le și redă într-o manieră demnă de Oscar. Și în această eră a comunicării, un loc special îl are comunicarea scrisă. Prozatorii, poeții, scenariștii, specialiștii în PR, redactorii, compozitorii de cântece și-au pus amprenta asupra omenirii de-a lungul timpului, penița lor lăsând pete nu doar pe hârtie, ci și în suflete: „un strop de cerneală poate influența un milion de oameni.” (Byron)

Noi oamenii ne ascundem în carapacea noastră nedorind să ni se demaște vulnerabilitățile, însă de cele mai multe ori reușim să ne exprimăm trăirile, observațiile, durerile și zbuciumul interior într-un mod artistic – printr-o poezie, printr-un cântec, printr-un articol, printr-o carte, printr-un tablou, printr-un comunicat, printr-un film. „Noi oamenii ne ascundem inconștient aurul interior sub un strat de argilă. Tot ce trebuie să facem pentru a ne descoperi aurul este să avem curajul să ciobim carapacea exterioară bucățică cu bucățică.” (https://www.youtube.com/watch?v=DvtKklsET1I, Efectul umbrei, Debbie Ford)

Și pentru că despre cărți, poezii, piese și opere artistice s-a dezbătut și redezbătut intens în toate timpurile, am ales să mă opresc asupra câtorva filme care omagiază într-un mod autentic scrisul și efectele lui; filme precum: Home before dark, Veronica Mars, One Tree Hill, The Carrie Diaries, Little voice, The bold type, Chesapeake shores, Sex and the city.

Home before dark e povestea unei fetițe de 9 ani pe nume Hilde, fiica unui jurnalist de investigații ce lucrează în New York. Aceasta a crescut urmărindu-l pe tatăl ei făcându-și meseria la locul crimelor. Atunci când obsesia lui Matt, tatăl protagonistei, legată de un caz l-a costat jobul, familia a fost nevoită să se reîntoarcă în orașul natal de pe coasta de nord-vest a Pacificului. Mutarea l-a făcut pe Matt să-și confrunte trauma din copilărie de a fi martor al răpirii celui mai bun prieten.

 Fetița de clasa a IV-a, caracterizată de ambiție, de o curiozitate de neegalat pentru cineva de vârsta ei; cu alte cuvinte un spirit neînfricat ce asaltează pe toți cei din jur cu întrebări, nu se lasă până nu descoperă indicii în investigațiile ei. „Este o poveste despre un copil care nu-și tratează personajul principal ca un copil, ci ca un jurnalist hotărât care se întâmplă să aibă stabilită o oră de culcare foarte devreme.” (https://www.hollywoodreporter.com/review/home-before-dark-review-1287935)

La doar 9 ani, Hilde produce o gazetă pe care o intitulează Home before dark (engl, trad. acasă înainte de lăsarea întunericului) în care abilitățile jurnalistice moștenite de la tatăl ei sunt puse la lucru, scrisul fiind arma ei secretă cu care captează atenția întregului oraș. „În timp ce protagonistul sugerează o abordare de tip Disney, show-ul devine mai întunecat, ajungând la un echilibru însă, rămânând în același timp mai redus în întunecime decât o producție obscură medie de tip dramă-crimă.” (https://www.hollywoodreporter.com/review/home-before-dark-review-1287935)

Avem de-a face cu un film care întărește însemnătatea atât la propriu cât și la figurat a proverbului românesc cum că „adevărul stă scris printre rânduri.” Mai mult decât atât, nu doar căutarea adevărului m-a făcut să mă regăsesc puțin în povestea filmului, ci și o oarecare pasiune pentru citit moștenită de la tatăl meu și exprimată prin scris. Fiecare om e fascinat de un obiect în copilărie. Eu am fost fascinată de mașina de scris a tatălui meu. „Mi se părea că e o poartă de acces către o lume în care domnește imaginația[…] Dar pentru mine mașina de scris a fost dintotdeauna o mașină a timpului și poate, prima mașinărie de teleportare. Scrisul inspiră, scrisul eliberează, scrisul alină, dar poate declanșa și războaie. Scrisul vindecă. Scrisul rămâne!” (Eveline Păuna)

Veronica Mars este personajul principal din filmul cu același nume, elevă a unui liceu dintr-un oraș ficțional din California (Neptune) ce jonglează între școală și cazurile tatăului ei, ce lucrează ca detectiv privat. În fiecare episod Veronica rezolvă câte un caz în timp ce dă peste mistere mult mai complexe. Producția de tip dramă-mister surprinde perioada de adolescență a personajului principal precum și anii studenției, perioadă în care aceasta devine cunoscută în anturajul ei pentru dârzenia ei în a descoperi adevăruri îngropate adânc și a rezolva cazuri complicate. Ca și în filmul Home before dark avem de-a face cu un persoanj precoce care în loc să trăiască potrivit vârstei ei, își petrece timpul liber punând întrebări și folosindu-și mintea, încercând să descopere criminalul celei mai bune prietene ale ei.

Veronica, un personaj hotărât să salveze situația de fiecare dată îmi aduce aminte de dorința mea din adolescență de a salva lumea. Obișnuiam să salvez lumea pentru a-i oferi acel poem al păcii de care vorbește Nichita Stănescu în poezia Sunt un om viu, însă lumea e obișnuită cu războiul, cu ura, cu descifrarea cuvintelor într-un mod dramatic și murdar. Cuvintele există în opinia mea pentru a crea frumosul, pentru a lumina adândul mării cu aceste perle, pentru a-ți întoarce privirea de la rău și a observa binele. De-a lungul vieții, de fiecare dată când am zărit oameni căzuți, am încercat să-mi folosesc cuvintele pentru a-i ridica, pentru a le reda lumina, pentru a-i proteja de suferință, dar am sfârșit suferind eu datorită săgeților cuvintelor lor și am învățat că unii nu vor să fie salvați, că unii nu știu să fie recunoscători sau nu au capacitatea de a aprecia pâlpâirea empatiei.

One Tree Hill e tot o dramă ce surprinde viața a doi frați vitregi Lucas și Nathan Scott. Pe lângă provocările tipice din cadrul unui liceu american, filmul înfățișează și caracterul personajului Lucas Scott, un tânăr educat bine în ciuda circumstanțelor nefavorabile, talentat la scris, care-și exprimă subtil sentimentele pentru Peyton în cartea lui The comet.

Protagonistul e conștient de puterea folosirii talentului, cuvintele lui fiind inspiratoare: „Nu lăsa pasiunea ta să moară, scânteie cu scânteie în mișcarea continuă a lui ”nu chiar”, ”încă nu” și ”deloc”. Nu lăsa să piară eroul din sufletul tău în frustrarea vieții pe care o meritai și n-ai reușit să o ai. Lumea pe care o dorești poate fi obținută. Există! E reală! E posibilă! E a ta!”

Episodul 1 al sezonului 1 din One Tree Hill mai lasă în urmă câteva gânduri din mintea personajului Lucas Scott ce mă îndeamnă adesea să acord atenție alegerilor pe care le fac și să vreau să las o urmă pe unde calc. „Există anumite oportunități în viața unui om de care, dacă știe să profite, îi va fi foarte bine; dar dacă sunt pierdute, viața lui va sfârși în mizerie. Pe o asemenea mare navigăm acum și trebuie să alegem curentul potrivit sau vom pierde aventura care ne așteaptă.”

Comedia romantică Sex and the city e povestea a patru prietene din New York ce-și confesează una alteia confruntarea cu diversele situații din viață. Pe lângă preocuparea pentru modă și pe lângă discuțiile directe despre romantism și sexualitate, filmul pune în scenă talentul protagonistei la scris, personaj ce se dezvoltă scriind la o rubrică săptămânală a ziarului New York Star. Printre cuvintele pline de profunzime din fiecare episod pe care Carrie le scrie la ziar, se află și un citat legat de viață în general ce te pune pe gânduri: „Atâtea drumuri, atâtea ocolișuri, atâtea posibilități de alegere, atâtea greșeli… În timp ce conducem pe drumul numit viață, ocazional, o fată se rătăcește. Când se întâmplă asta cred că trebuie să renunțe la cuvintele: puteam, vroiam, trebuia… Trebuie să-și pună centura și să-și continue drumul. În timp ce accelerăm pe drumul fără sfârșit a cărei destinație o numim ”sperăm să ajungem”, nu pot să nu mă plâng: am ajuns?”

Realizată ca o înfățișare a adolescenței personajului Carrie Bradshaw din Sex and the city, serialul The Carrie Diaries redă momente emoționante și vorbe cu tâlc din viața acestui personaj atât de mediatizat. Carrie, deși la prima vedere pare o tânără obișnuită, datorită aplecării către scris dezvăluie un personaj complex, căci „un scriitor e o lume captivă într-o persoană.” (Victor Hugo)

Little voice 2020, e o scrisoare de dragoste a diversității muzicale din New York și o explorare a călătoriei universale în căutarea vocii autentice la 20 de ani precum și curajul de a o folosi. Cântecele din fiecare episod sunt adevărate cascade de inspirație ce curg pe tonuri calde, udând cu emoție fiecare suflet ce-l ascultă. Unul dintre cântecele protagonistei sapă în adâncurile ființei ei după cele mai ascunse trăiri: „E tot ce sunt și ce nu sunt/ și tot ceea ce încerc să fiu,/ aceasta e partea în care dezvălui tot/ și tu decizi ce crezi legat de mine;/ nu încerc să fiu complicată/ nu aștept niciodată să primesc ultimul zâmbet,/ dar am oferit prezumții de nevinovăție/ și aș vrea puțin din asta înapoi. E doar o voce mică/ și dacă asculți/ uneori o voce mică/ poate spune cel mai mare lucru/ doar de vocea mea mică mi-era dor.”

„Dacă vreodată ne vom vindeca ca națiune, vom avea nevoie pentru asta de un discurs însemnat” sunt cuvintele cele mai puternice din serialul The bold type. Serialul, inspirat din viața redactorului șef al revistei Cosmopolitan, Joanna Coles, prezintă o frântură din viețile celor responsabili pentru o revistă globală pentru femei. Chinurile legate de găsirea identității, managerierea prieteniilor și momentele inimilor frânte, toate redate în timp ce personajele își folosesc creativitatea în felul cum combină hainele. Filmul subliniază visele unor tinere și entuziasmul ce decurge din îndeplinirea lor pas cu pas. „Oamenii visători sunt oameni de geniu… Conștiințele lor poartă drept busolă un magnet al apropierii firești… în căutarea unui ideal.” (autor necunoscut)

Chesapeake shores e o dramă canadian-americană bazată pe romanul cu același nume al lui Sherryl Woods, ce prezintă diverse momente din viața unei familii, pe fundal privirea putând fi pironită într-un peisaj de vis. Bree Elisabeth O’Brien, scriitoare de piese de teatru, unul din membrii familiei aflată în centrul atenției acestui serial, e o tânără ce se inspiră din viața familiei ei pentru a scrie o operă ce stârnește controverse în familia O’Brian.

Serialul redă cuvinte memorabile în majoritatea episoadelor, iar unul dintre ele mi-a atras atenția în mod special: „în viață știi doar un lucru în mod cert: unde ai fost și călătoriile pe care le-ai făcut. Drumurile noastre se unesc și se despart. Putem doar spera că se vor intersecta din nou cu cei dragi, cu oamenii la care ținem, cu familiile pe care le avem și pe care le vom avea. Așa că astăzi haideți să sărbătorim drumul care ne-a adus laolaltă.”

Poate că nu toți înțeleg valoarea filmelor de genul acesta dat fiind faptul că „ochii văd doar ceea ce mintea e pregătită să înțeleagă” (autor necunoscut), dar cei ce iubesc scrisul în mod sigur vor gusta fiecare film care va reda dragostea pentru peniță. Oamenii care mânuiesc arta scrisului sunt oameni de o sensibilitate deosebită, oameni care duc adevărate lupte în interior și știu să le exprime într-o manieră creativă: „cuvintele sunt decorații obținute în războaiele minții.” (autor necunoscut)

Filmele m-au inspirat de multe ori în a scrie, citatele pe care le găsești în ele fiind de-a dreptul fascinante. Există producții care scot din tine acea dorință de a te juca cu termenii, de a presăra trăirea cu figuri de stil și a crea capodopere. Important e să alegi filmele potrivite în care să te regăsești puțin, care să te facă să nu poți fără a scrie („nulla dies sine linea” – latină, trad. să nu treacă o zi fără un rând scris) și care să trezească în tine inspirația, care să stârnească în tine o sete incomensurabilă după extraordinar. „Adevărata măsură a vieții unui om nu se poate obține decât prin ”lipsa de măsură”, dorind ”fără măsură”, îndrăznind ”fără măsură”, iubind ”fără măsură”.” (Octavian Paler)

sursă foto: Hethrone