Plângând Ceaușima. Trecut-au anii

O vorbă veche spune Dâmbovița apă dulce/cin’ te bea nu se mai duce. Mulți dintre cei care au ajuns să locuiască la un moment dat în București au împlinit prin viața lor această zicală de duh și dor. Cei care trăiesc într-un oraș mare și îi cunosc istoria, îi învață cotloanele sau se lasă purtați pe curenții vieții cotidiene și au gustat din spiritul orașului devenit al lor.

Bucureștiul, sau mai corect spus Bucureștii, mai multe orășele într-unul singur, reprezintă nodul care ține strâns legată Romania. Printr-o serie de momente astrale ia fața altor cetăți valahe și ocupă poziția de capitală a Țării Romanești și mai apoi a unui mic regat balcanic nesigur pe picioarele sale.

Aici s-a strâns lumea bună și mare. S-au ridicat casele strălucitoare, s-au vândut hainele scumpe și s-au scris cărțile mari. E adevărat, există valoare și în alte orașe, dar Bucureștiul e capitală, iar ceilalți sunt provincie. Fiecare stradă e un pergament pe care sunt înșirate casă după casă, povești fascinante ale prinților, negustorilor, tâlharilor, sfinților și oamenilor simplii ce au purtat numele de bucureșteni.

Apoi a venit comunismul. Un vis străin care a plămădit cu forță un oraș nou, mult mai compact, format din linii drepte, blocuri ordonate și ascunzând în bună parte avutul și nostalgia unor credințe ce se cereau din vechiul Bizanț. Nicolae Ceaușescu a avut o viziune, iar aceasta a devenit realitate într-un marș sinistru al șenilelor de buldozer.

Și acum să vorbesc despre carte. Andrei Bârsan, un îndrăgostit al orașului ce azi e ca o butaforie roasă de vreme, aduce înaintea ochilor volumul Trecut-au anii. Bucureștiul de ieri și de azi. Volumul a apărut în 2019 la editura Corint. Nu o putem înțelege fără această imagine a unui oraș complex, deschis și pestriț împrumutându-și fala din cele mai proaspete idei și curente venite dinspre Est și Vest.

Acest album de colecție este o oglindă peste timp reprezentând o comparație între ceea ce a fost cândva și ceea ce este acum. Un mic amănunt care mi-a plăcut a fost faptul că autorul s-a străduit să ofere același instantaneu peste decenii. Altor tentative de fotografiere peste timp le lipsește precizia și astfel se pierde din farmecul experimentului.

Este o carte stufoasă având 300 de pagini și realizând un tur al principalelor puncte ale orașului dar și al unor străduțe ce scapă ochiului neatent al turistului. Fotografiile sunt însoțite de mici comentarii referitoare la dată și la contextul în care au fost realizate. E lucru știut că momentul în care orașul începe să-și lepede cochilia de oraș patriarhal se petrece în deceniul al șaptelea, accelerat de tragicul cutremur din 1977, pretext de cruntă devastare culturală.

Albumul este o trecere în revistă, un necrolog al Bucureștilor, al unui spirit care a dispărut cândva deși mai șoptește din zidurile ce încă mai stau în picioare. Pentru că declinul nu s-a sfârșit. Povestea schimbării la față este încă în desfășurare cu clădiri de patrimoniu puse la pământ pentru a satisface interese mai prozaice.

Este o carte valoroasă, pe care o răsfoiesc cu regret. Mă întreb dacă are același efect și asupra cuiva care nu a trăit măcar un timp în București și nu a bătut la pas centrul vechi și micile străzi doldora de istorie. Răspunsul și-l poate da oricine ar răsfoi această carte într-o librărie, nesigur dacă să o cumpere sau nu. Este o mărturie și un ecou al unei lumi sfârșite pe care o putem ști doar din fotografii pentru că timpul n-a mai avut răbdare și ne-a cântat legenda Bucureștilor pe un ton străin.

Pentru cei care vor mai multe fotografii recomand platforma www.bucureștiulmeudrag.ro îngrijită de către autorul acestui album.