Rău de înălțime în turnul de fildeș. Când rațiunea pleacă în vacanță

Oamenii caută mereu răspunsuri la întrebările pe care nu le înțeleg. Își găsesc surse pe care le consideră a fi credibile și pe care le consultă pentru a ieși din dileme. Cei care dețin răspunsurile, experții, au anumite garanții care asigură că ceea ce ei spun este adevărat și folositor, și tocmai de aceea este bine să îi ascultăm.

O întrebare importantă, care e pe buzele multor căutători este cât de mult putem avea încredere în acești oameni? Dacă ei sunt stăpâni pe un anumit domeniu, în care s-au pregătit și în care excelează, îi face aceasta un fel de oracol, capabili să ofere îndrumare în orice departament al vieții? Unii dintre ei își asumă acest rol și rostesc sfaturi și îndemnuri care capătă greutate doar datorită reputației lor anterioare.

Cartea Când rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în politică a profesorului Neven Sesardic este o incursiune în această dilemă ce are de multe ori ramificații ce trec dincolo de teorii abstracte. Sesardic este specializat în filosofia științei, predând la diverse universități din Vest și fiind autorul a trei cărți.

Premisa cărții este una simplă: unii dintre marii filozofi apreciați ai secolului XX au avut o anumită înclinație înspre regimuri de stânga, această apreciere luând uneori forma unor declarații de apreciere sau chiar a unor adeziuni sincere și de necombătut la doctrinele expuse.

Nu pare nimic grav până când nu ne dăm seama că aceasta a însemnat de multe ori un discurs apreciativ la adresa Uniunii Sovietice, a Chinei maoiste sau a unor elemente de stânga ce nu inspiră încredere prin comportamentul lor ce încalcă limitele moralității acceptate.

Miezul problemei este în momentul în care o personalitate precum Albert Einstein este surprins rostind cuvinte de apreciere la adresa lui Lenin sau Stalin. Tot el nu a fost convins să ofere o critică severă referitoare la persecuțiile ce se petreceau în spatele Cortinei de Fier. De asemenea Ludwig Wittgenstein era un admirator al statului sovietic și al liderului acestuia.

Sesardic pomenește și telegrama trimisă de către gânditorul britanic Bertrand Russell dictatorului vietnamez Ho Chi Min, felicitându-l pentru victoriile obținute. Sunt recunoscute și tiradele sale anti-americane prin care acuza excesele guvernului de la Washington. Un alt exemplu ar fi filosoful Hillary Putnam, care între anii 1968-1972 a fost parte a unui partid american ce susținea o doctrină apropiată de maoismul chinez, chiar în vreme ce statul asiatic trecea prin Revoluția Culturală.

Sunt doar câteva exemple mai faimoase pe lângă care autorul mai adaugă alte câteva nume faimoase din domeniul filozofiei. Cu toții au căzut pradă doctrinelor de stânga și au făcut eforturi pentru a se situa de partea lor. Atunci când nu era vorba de o elogiere adusă regimurilor de dincolo de Cortina de Fier, se remarca, în deceniile anterioare, o prejudecată la adresa conservatorilor care erau văzuți ca un pericol iminent sau erau atribuiți în bloc extremei drepte (avem cazul unui filozof care a ajuns să-l compare pe George W Bush cu Adolf Hitler, deși comparația este evident forțată).

Dincolo de ce am pomenit în grabă se găsesc pagini dedicate fiecărui filozof în parte și a motivațiilor pentru deciziile lor. Pentru autor problema era așezarea reputației pe care și-au câștigat-o prin poziția de filozof cu opțiunile lor politice. Pentru că atunci când o persoană ce e văzută ca un exemplu de înțelepciune își face cunoscută opinia într-un astfel de domeniu, va înclina balanța cel puțin în dreptul anumitor oameni care vor face ca el. Dar dacă aceste opțiuni politice nu vin din exercițiu filozofic, ci din prejudecăți omenești?

Sesardic oferă și câteva posibile explicații pentru alinierea politică a acestor filozofi, dar le las pentru cei care vor dori să parcurgă cartea. Volumul ne aduce din nou aminte de faptul că în adâncul nostru suntem făpturi emoționale, care luăm partea unuia sau altuia, că avem supărările și lucrurile care nu ne plac și că purtăm aceste comportamente sub cele mai elogioase robe și distincții pe care le-am inventat pentru a premia efortul uman.

Aceasta nu înseamnă că realizările intelectuale sunt date la o parte. Ceea ce a fost scris și care are un rol în progresul și în descâlcirea legăturilor umane va rămâne pentru generațiile viitoare. Dar e un avertisment pentru noi, cei care privim de jos înspre titanii gândului, să ne aducem aminte că ei nu sunt profeți și nu sunt infailibili. Muzele lor nu lucrează non-stop și ei trăiesc sub vremi, la fel ca restul omenirii și că asupra lor apasă poveri pe care poate nu le înțelegem. La final, poate e bun de aplicat vechiul îndemn apostolic: „cercetați toate lucrurile, dar păstrați ce este bun”. (1 Tesaloniceni 5:21)

Cartea a apărut la editura Humanitas în 2019

sursa foto: https://unsplash.com/photos/X1exjxxBho4