Scrisoare către viitorul eu

A fost odată ca niciodată… un pământean cu aripi. Pe măsură ce creștea, ceilalți pământeni, lipsiți de aripi sau de vreo aspirație spre zbor, au început sa-i smulgă câte o pană din aripi. Rând pe rând penele s-au risipit și aripile abia se mai zăreau prin ceața normalului ce se dorea sădit în fiecare grămadă de lut a inimii. Timpul a trecut și pământeanul a cam pierdut din vedere posibilitatea zborului. Colivia construită de cei din jur avea gratii din ce în ce mai solide și razele abia mai pătrundeau printre ele.

În muzeul Salar Jang din Hyderabad, India se găsește una dintre cele mai neobișnuite sculpturi din lume. Creată de un sculptor francez necunoscut în secolul al XIX – lea, Dubla statuie a lui Mefistotele și Margarita, sculptată dintr-o singură bucată din cel mai vechi arbore de sicomor, înfățișează figura unui bărbat în partea din față și a unei femei în cea din spate. Inspirată din opera Faust a lui Goethe, partea din față reprezintă răul, în timp ce partea din spate este imaginea binelui. În spatele statuii a fost așezată o oglindă pentru a fi vizibilă și partea din spate.

Într-o lume în care adesea se vede doar o față a monedei, e imperios necesar a se așeza o oglindă care să aducă în scenă și binele și răul. Într-o lume în care a fost aruncată o vrajă pentru a adormi partea din tine menită să se înalțe înspre bine, blestemul poate fi rupt așezând o oglindă în fața ta și a privi în întunericul sufletului pentru a-ți reaminti cine ești cu adevărat.

Lumea te vrea comun, nesemnificativ, la fel ca ceilalți, dar tu poți fi diferit, măreț, original, sublim. A nu avea control asupra propriului destin, a ți se răpi libertatea de a lua propriile decizii în dreptul tău e cea mai mare formă de tortură. A trăi adaptat la dorințele celorlalți sau răpus de propriile frici de a acționa în conformitate cu dorințele tale va ucide acel eu frumos care e menit să strălucească în propria culoare.

Așa că e timpul tău să strălucești! E destinul tău să fii minunat! Ridică-te și fii conform cu natura ta regală! Nu te resemna la povestea pe care lumea ți-a scris-o, mâna ta a fost făcută pentru a ține stiloul și a creiona propria poveste! Îndepărtează-te de oamenii care-ți smulg pene din aripi! Trăiește conform cu nuanțele din sufletul tău căci „există un spectacol mai mare decât întinsul mării: cerul. Există un spectacol mai mare decât cerul: sufletul omenesc.” (Victor Hugo) Te aflii la răscrucea dintre a fost odată și triumful tău final – nemurirea propriei povești.

„Sunt lucruri care ar fi putut fi trăite acum ani de zile, dar ai avut o teamă că… ar fi putut fi prea mult pentru tine,

Sunt emoții intense ce ar fi putut prinde viață în tine, dar ți-a fost teamă că te vor distruge și nu sună prea bine,

Sunt oameni pe care ai fi putut să-i cunoști și ai fi putut să-i faci fericiți, dar teama că ar fi putut să-ți aducă nefericire a pus controlul pe tine,

Sunt locuri unde ai fi putut să ajungi, locuri ce ți-ar fi adus fericire, dar ai tot amânat și timpu-a trecut și visele au devenit niște ruine,

Sunt cuvinte alese ce ar fi transmis doar iubire, pe care ai fi putut să le spui, dar ai lăsat teama să trăiasca prin tine,

Sunt urme adânci de mâhnire lăsate de vieți netrăite din tine, ce așteaptă să-ți dea azi de știre că le poți regăsi prin iubire de sine.” ( pagina de facebook Jurnalul unui psihoterapeut)

 Așa că azi vei culege visele abandonate și vei începe să le trăiești. Azi te vei ierta pentru că ți-ai ignorat inima și vei alege drumuri abandonate din cauza fricii de eșec. Azi vei înceta să mai bați la porți închise și te vei îndrepta spre acele uși noi în spatele cărora se află case primitoare, suflete care merită atenția ta. Azi vei plănui cum să ai parte de experiențele inspiratoare ale călătoriilor mult dorite în locurile minunate din această lume. Azi te vei ierta pentru vorbele negândite și pentru toate adevărurile pe care ai ezitat să le spui din prea multă politețe sau lașitate. Azi vei privi dincolo de tot ce ai fost și nu ar fi trebuit să fii, de tot ce nu ai fost, deși ai fi putut să fii și vei fi ceea ce poți să fii.

„Am vrut un final fericit… Acum am învățat, pe calea cea grea, că unele poeme nu rimează și unele povești nu au un început, cuprins și final clar. Viața e despre a nu știi, despre a te schimba, despre a lua momentul și profita la maxim de el, fără să știi ce se va întâmpla mai departe… delicioasă ambiguitate.” (Gilda Radner)

sursă foto: The Double Statue of Mephistopheles & Margaretta : Salar Jung Museum | The Heritage Lab