Plânsul unei viori

Explozie de note pe portativele inimii mele!
Note ce compun o piesă minoră;
un duet al singurătăţii şi fricii de apropiere….

Şi portativul se umple cu pauze…
tăceri asurzitoare… şi mai apoi vibraţii de emoţii;
cad cioburi din stelele cerului inimii mele,
iar zgomotul lor, produce disonanţe ce dor…
mă doare un bis al pauzelor,
pauze în care cerul tace,
Cer… ce cândva acompania universul solfegiilor mele,
Cer… ce acum face un ritartando
la ultima masură a răbdarii mele ruginite…

Quartet de sunete neînţelese;
optimi şi şaisprezecimi ce fug îngrozite
de zidurile fără ferestre din inima mea,
ziduri ce vor să închidă metronomul pulsaţiilor de viaţă…
Viaţă… dezacordată!

Şi când privesc partitura vieţii mele rebele,
când încep să solfegiez de pe portativele amintirilor grele,
Îmi plânge vioara inimii mele!
şi crescendo-ul lacrimilor în apus
atinge cote maxime
când un diez îmi duce sunetul durerii prea sus!
Plâng corzile sub apăsarea privirilor nepăsătoare din jur,
Se topesc pauzele de pe portativ
Şi lacrimile durează la infinit…
Infinit rupt de.. mângâierea unui arcuş blând!…

Şi-n loc de disonanţă, armonie;
în loc de lacrimi, bucurie;
în schimbul solo-ului pustietăţii mele,
duet cu-un susur blând, subţire…

Şi iată cum, după ploaie de lacrimi fierbinţi,
apare-un curcubeu… cenuşiu la-nceput…
dar mâna mea se prinde de a lui
şi inima mea se uneşte cu a lui
şi-apoi… zăresc aripi de îngeri,
licurici ce luminează cerul sufletului meu,
răsarit de… apus
şi-n final
o inima nouă
ce pulsează jucăuş în ritmul biruinţei.

El ţine arcuşul viorii
unei vieţi luminate acum de stele….
Explozie de note pe portativele inimii mele!