Despre liberalism

Conceptualizare

Liberalismul este curentul ideologic și socio-politic fundamentat, grosso modo, pe ideea de libertate și pe necesitatea existenței egalității între indivizi. Liberalismul este un termen-umbrelă pentru foarte multe tendințe intelectuale, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea și liberalismul social, care s-a remarcat în secolul al XX-lea.

Inițial, liberalismul a fost doar un curent filosofic, care promova ideea că ființa umană este înzestrată în mod natural și inalienabil cu drepturi și libertăți, idealul liberalilor de atunci fiind limitarea influenței puterii statale asupra vieții individuale.

Treptat, ulterior, liberalismul și-a făcut simțită prezența și la nivel politic și economic. Liberalismul politic este o doctrină care vizează reducerea puterilor statului la cele care sunt necesare unui trai armonios în societate, adică la protejarea drepturilor umane. Alte idei primare ale doctrinei sunt: democrația și constituționalismul. Economic vorbind, liberalismul înseamnă comerțul liber (piață liberă) și reducerea la un minimum minimorum a intervenției statului în tranzacțiile economice private.

Scurt istoric

În veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea, au avut loc schimbări radicale în țesătura politică a lumii și s-au pus bazele unor noi state, proclamându-se necesitatea de a fi respectate drepturile și libertățile cetățenești, care sunt asigurate în mod natural. Aceste transformări socio-politice au avut loc pe fondul unei noi mișcări culturale cu caracter antifeudal și rațional – ILUMINISMUL.

Iluminismul, pornit din Franța, a fost urmarea firească a încercării burgheze de a crea o nouă societate, bazată pe echitate, contract social și drepturi naturale. Deschiderea geografică a secolelor al XV-lea – al XVII-lea au arătat europenilor că pot exista societăți egalitare și deschiderea științifică a impus ritmul progresului. Rosseau (1712-1778), reprezentant de seamă al Iluminismului spunea: „Omul s-a născut liber, dar se află peste tot în lanțuri.”.

Cu toate acestea, pentru prima dată, liberalismul s-a ivit în gândirea bătrânului continent european (unde, în prima parte a secolului al XVII-lea, puterea absolută era deținută doar de capete încoronate) prin contribuția fără precedent a filosofilor John Locke și Thomas Hobbes. În operele lor, s-au definitivat conceptele de contract social, libertate individuală, șanse egale pentru toți (inițial, desigur, doar pentru bărbați…), s-a introdus ideea că nimeni nu este mai presus de lege și s-a prefigurat libertatea de gândire/expresie.

În prima parte a secolului al XVII-lea, Anglia era o monarhie absolută condusă de Carol I Stuart. Țara era marcată de guveranarea absolută, de slaba dezvoltare economică, de inegalitatea socială și de războaiele religioase, așa că a luat naștere o opoziție Rege-Parlament, premergătoare  Revoluției Engleze, manifestată ca un război civil între tabăra regalistă (în frunte cu Carol I Stuart) și tabăra parlamentară (cu liderul Oliver Cromwell). Ca o consecință, în 1688, a avut loc „Revoluția Glorioasă” prin care a fost instaurată monarhia constituțională, odată cu acceptarea de către Wilhelm de Orania a Declarației Drepturilor. Acest act revoluționar limita puterea regelui prin introducerea „principiului separării puetrilor în stat”. Aceasta este apariția rudimentară a principiilor liberale, marcând alcătuirea unui stat liberal, adică o formă de organizare statală ce precede statul democractic, în care libertățile principale ale oamenilor sunt garantate și resepectate.

Totuși, majoritatea școlilor liberale diferențiază între liberalismul britanic „insular”, provenit din realitățile istorice și sociale ale statului și cel continental, majoritar teoretic, filosofic.

O altă bornă kilometrică pe parcursul liberalizării statelor a fost marcată de Revoluția Americană. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în partea de Est a continentului nord-american existau 13 colonii subordonate, din punct de vedere politic și economic, Angliei. În anul 1774 a început conflictul propriu-zis dintre Anglia și colonii, în urma căruia a fost adoptată pe 4 iulie 1776, la Philadelphia, „Declarația de Independență” de către Thomas Jefferson.

Binecunoscutul preambul este secțiunea în care sunt sintetizate într-o manieră înălțătoare toate idealurile care au stat la baza declarației:

« Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimțământul celor guvernați, Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și să instituie nouă Guvernare, stabilindu-i fundația pe astfel de principii și organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă Siguranță și Fericire. »

Punctul culminant al revoluțiilor liberale este Revoluția Franceză din 1789. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Franța era o monarhie absolută reprezentată de regale Ludovic al XVI-lea. Din cauza economiei aflate la un nivel de dezvoltare foarte scăzut, a guvernării absolutiste și a împărțirii societății în trei stări generale, pe 14 iulie 1789 a fost atacată și cucerită Bastilia, un simbol pentru monarhia absolută, devenit simbol al eliberării franceze. Ulterior a fost adoptată „Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului, piatra unghiulară, prin care la data de 26 august 1789 s-a instaurat democrația modernă. Aceasta a fost de inspirație iluministă și este o mărturie a modernismului și liberalismului în gândire. Declarația cuprinde un preambul și 17 articole, printre care „Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publică.” (Articolul I), „Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rău altora: astfel, dreptul fiecărui om nu are limite, cu excepția acelora care asigură celorlalți membri ai societății exercitarea acelorași drepturi. Aceste limite pot fi determinate numai prin lege.” (Articolul al IV-lea) sau „Garantarea drepturilor omului și ale cetățeanului necesită o forță publică: această forță este instituită în avantajul tuturor și nu în folosul personal al acelora cărora le este încredințată.” (Articolul al XII-lea).

Concluzie

În loc de concluzie…  „Nimeni nu este mai rob decât acela care se crede liber, fără a fi cu adevărat liber.”  (Goethe)