Lumina întunericului în două povești de viață

Autorul Articolului: Ilinca Andrieșanu

Anthony Doeer este un scriitor și romancier american, câștigător al  premiul Pultizer pentru ficțiune pentru romanul său Toată lumina pe care nu o putem vedea.

Toată lumina pe care nu o putem vedea a fost publicat în 2014, primind multe aprecieri critice, fiind lăudat pentru complexitatea sa. Romanul este scris în capitole scurte, detaliate, creând un cadru foarte bine definit.

 Marie-Laure LeBlanc, o fată oarbă , locuiește împreună cu tatăl ei, un lăcătuș talentat care muncește la un Muzeu Național de Istorie Naturală din Paris; Werner Pfennig, un băiat orfan, locuiește într-un orfelinat din Germania împreună cu sora sa, Jutta. Încă de la început, destinele celor doi se derulează paralel, într-o cronologie ascendentă, generând conexiuni pe care cititorul le va realiza ulterior, provocat de lectură.

Un lucru pe care cei doi îl au în comun este curiozitatea lor despre lume, despre ce le poate oferi, aceasta rezistând și în cele mai întunecate momente. O fată oarbă și un băiat orfan, două personaje cu un vis comun, de a învăța cât mai multe, în cazul lui Werner fizica și în cazul lui Marie-Laure marea și viața acvatică, temele care îi fascinează.

Pot spune că primul lucru care mi-a stârnit atenția a fost titlul, totodată apărând curiozitatea despre posibilitatea ca poveștile celor doi să se împletească una cu cealaltă. Franța și Germania înainte și în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Marie-Laure fugind de invazie și Werner alăturându-se armatei sunt firele narative pe care autorul le dezvoltă treptat.

Lumina este imaginea centrală, un subiect pe care Werner l-a auzit într-o transmisiune radio, despre puterea creierului de a crea lumină în timpul întunericului. Autorul povestea despre cum, în timpul întunecat de război, există și fapte mici de bunătate care sunt “o lumină înăuntrul întunericului”.

Nu cred că pot exprima toate emoțiile și întrebările care m-au făcut să fiu ancorată în poveste, sunt prea multe, însă am să vă las cu o întrebare, cu speranța că veți deveni și voi curioși despre această carte:

“Deci, copii, cum de reușește creierul, care trăiește fără o scânteie măcar, să construiască pentru noi o lume plină de lumină?”