Se face liniște în mine – Ana Blandiana

Invocație

Tu, care toate cărțile le scrii,

apleacă-ți ochiul unic să mă vezi

prea neînsemnată pentru tine și

pierdută printre ierburi și cirezi

de care nu vreau să mă-ndepărtez,

chiar dacă astfel mai aproape-ar fi

de mine taina ce întruchipezi,

Tu, care toate cărțile le scrii.

Privește-mă cu ochiul tău lăsat

catapetesmei vârf anume

să poți citi întregul meu păcat,

cum l-am visat și-aievea cum e

caligrafiat cu grijă pe curat,

având nu sens și rost, ci nume.

„Se face linişte în mine”, cel mai recent volum de poezie semnat Ana Blandiana, o imersiune în taina dumnezeiescului din om, mi-a fost ghid în Sâmbăta Mare spre liniştea în care s-a cufundat universul înaintea Învierii. Departe de tumultul unui oraş dezlănțuit prin polifonia turistică, răscolit de turişti ce tulbură liniştea pioșilor cruciați martori ai fațadelor sau ascunşi sub paşii ce calcă pietrele funerare zidite pentru eternitate în solul bisericilor, paginile pe care rândurile autoarei odihnesc s-au aliniat unui sentiment al aşteptării absolute. În trupul catedralei, cuvintele din mână mă purtau spre viața din spatele icoanelor şi picturilor, al tapițeriilor şi heraldicii privite de cei ce se perindau într-o Europă de altădată în această catedrală a Mântuitorului (Sint Salvator).

Volumul „Se face linişte în mine” de Ana Blandiana va fi tradus în limbile italiană şi spaniolă în cadrul programului Translation and Publication Support, în Sesiunea 2025 a programelor de finanțare Translation and Publication Support (TPS) și PUBLISHING ROMANIA, de către traducătorii Bruno Mazzoni pentru LIT Edizioni (Italia), respectiv Viorica Patea și Natalia Carbajosa pentru Visor Libros (Spania). Întâlnire a omului creator cu Creatorul în spațiul poeziei, volumul poartă amprenta unei interogații lirice asupra pertinenței ‘dreptului de autor’ atribuit acelui „Tu, care toate cărțile le scrii”.

Ana Blandiana, pe numele său Otilia Valeria Coman, prin volumul său, îmi transmite înrudirea noastră simbolică, atât prin numele Coman pe care îl împărtăşim prin naştere şi prin poezia ascunderii tainelor în recipientele mici, cu coperte, ale înțelegerii umanității, cât şi prin prelungirea individuală a omului în sensul sărbătorii, învăluitor şi deopotrivă surprinzător.

Cuvântul „Poièsis” gravat pe banca din fața statuii poetului belgian Guido Gezelle, interpus între Sint-Salvator Kathedraal şi volumul păzit vizual de albul şi negrul lebedelor de pe copertă, fusesea pecetea unei lecturi la lumina unui paus universal.

Pe ocrotitorul oraşului Bruges şi implicit al catedralei, Sfântul Donatian de Reims, al secolului al IV-lea, martirizat la Nantes, aveam să îl descopăr ulterior în altarul unei biserici ortodoxe. Săptămâna Luminată avea rostul de a aşeza aşadar liniştea şi lumina lui Hristos în moduri tainice şi în limbaje inteligibile. „Se face linişte în mine” este sintagma unui puls continuu, de la Creație, de la „Hristos a Înviat!”, în acel „Mojar” al umanității, precum poezia finală conchide:

„Aşa cum materia

în imaginația savanților se sfarmă

în părticele tot mai mici,

tot mai imposibil de văzut,

nu doar invizibile,

ci poate chiar inexistente –

înțelesurile construite din propoziții şi fraze

se rup în cuvinte, apoi în silabe,

apoi în fragmente tot mai mici de sens,

mărunțite, măcinate,

pisate-n mojarul esenței

până când nu mai rămâne

nicio bănuială de noimă,

doar taina.”

Fotografie reprezentativă: Guido Gezellestraat, Sint-Salvatorskathedraal, Brugge