Câte fortuni în lume sunt, toate omului a le trage îi este

Preambul

Dimitrie Cantemir (supranumele Cantemir, dat tatălui, are origini turcice de tip câpceac-ibero-caucazian și ar fi fost atribuit de unii cercetători istorici onomasticului Temir Khan sau Khan Temir), este cunoscut în România mai ales pentru scrierile sale, deși, poliglotul principe cărturar a studiat turca, persana, araba, greaca, latina, italiana și slavona (acesteia din urmă aprofundându-i idiomurile când a tradus Liturghiile bizantine pentru aplicarea lor în Biserica Ortodoxă Rusă), a menționat în lucrările științifice importante detalii despre terapia medicamentoasă și despre etica practicii medicale, a fost unul dintre cei mai apreciați cartografi (autor al hărții Moldovei, o anexă la Descriptio Moldaviae, al Planului topografic al Constantinopolului și al Zidului Caucazian din timpul campaniei persane a lui Petru I), și este considerat fondatorul tiparului la tătari.
Inclusiv în domeniul Muzicii otomane există o „amprentă Dimitrie Cantemir”, fiindcă principele a elaborat un sistem teoretic, un repertoriu de semne grafice convenționale – notele muzicale -, a adunat într-o culegere 354 de piese instrumentale vechi, de curte (unele îi aparțin), a fondat o școală de muzică, unde preda după propria metodă, a colecționat instrumente muzicale și, în 1703, semnându-se cu numele Kantemiroğlu, a publicat în turcă tratatul Cartea științei muzicale după felul literelor.

„…mulţimea talentelor domnului principe, tatăl vostru, şi ale dumneavoastră,
personale, m-au făcut să cred că descindeţi din vechii greci şi să presupun că
aparţineţi neamului lui Pericles, mai degrabă, decât aceluia al lui Tamerlan”.

(rânduri trimise de Voltarire fiului lui Dimitrie Cantemir, Antioh)

Luni, 22 mai, capitala Belgiei a fost scena a două importante evenimente.
Pentru rezidenții bruxellezi, ziua s-a demonstrat una de proteste, greva frontului sindical comun scoțând în stradă mii de manifestanți care au perturbat circulația rutieră și din cauza cărora s-au închis școlile. Pentru diasporenii români, BOZAR-ul s-a transformat într-un melodios decor de orientală curte domnească, fiind gazdă a recitalului RESTITUTIO CANTEMIR, susținut de Ansamblul de muzică veche Anton Pann.
Integrate într-un proiect de anvergură internațională, dedicat Anului Dimitrie Cantemir și gândit de Institutul Cultural Român, concertele ansamblului condus de dr. Constantin Răileanu creionează un traseu muzical cantemirian, cu recitaluri în cinci istorice centre academice europene: Cracovia, Berlin, Bruxelles, Paris și Iași.
În Regatul Belgiei, omagialul eveniment cultural dedicat împlinirii a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir s-a desfășurat la Palais des Beaux-Arts, iar concertul (al cărui repertoriu a cuprins opt compoziții apărute în Cartea științei muzicale după felul literelor, contextualizate sonor, însă, de interpreții-cercetători), a fost precedat de o expoziție de 20 fotografii documentare, mărturii ale secolelor XVII-XVIII, și animat de o video-proiecție holografică a domnitorului, în baza unor imagini de arhivă.
Toate momentele au presupus mari eforturi organizatorice și o serie de parteneriate între ICR Bruxelles, Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Arhivele Naționale ale României, ICR București, Ambasada României în Regatul Belgiei, ComputerLand, Ministerul Culturii, Societatea Română de Televiziune și Radio România.
Pasionat de muzica veche, studiile și cercetările lui Constantin Răileanu, doctor în muzică și lider fondator al Ansamblului Anton Pann, au scos la lumină valoroase manuscrise, custodite de biblioteci și mănăstiri din România, o variată documentație ce a făcut posibilă înregistrarea, pentru prima oară în lume, a tuturor compozițiilor, cu paternitate certă, semnate Dimitrie Cantemir.
 
-Bună seara, domnule Răileanu! Ați urcat pe scena BOZAR-ului cu o formație de opt instrumentiști: Alexandru Stoica, Andrei Nițescu, Sabin Penea, Ghassan Bouz, Ziya Tabassian, Emmanuel Hovhannisyan, Murat Salim Tokaç, și 11 instrumente; un veritabil octet, ce poartă numele omului de cultură descris de Eminescu, în Epigonii, drept „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”. Să fie aprecierea eminesciană motivul pentru care, în memoria muzicologului, al scriitorului, al filologului, al folcloristului sau al lexicografului anilor 1800, ansamblul se numește Anton Pann?
-În realitate, momentul care mi-a inspirat numele e legat de un festival de muzică medievală, în cadrul căruia… nu se amintea nimic despre Anton Pann. Mai târziu, studiindu-i tratatul de teorie a muzicii bisericești, am descoperit o notă în care Pann spunea despre Cantemir că ar fi fost nu doar un erudit, ci, cel mai mare muzician cunoscut Țarigradului; unul de la care ne-ar fi rămas o importantă carte de muzică. Așa s-a turnat temelia proiectului de recunoaștere valorică a două mari figuri ale culturii noastre. Nu unicele, doar primele.

-Vorbind despre prețuirea celor care ne-au marcat în mod benefic trecutul, am să vă întreb de ce credeți că în artă – în pictură, în cinema, în literatură, în muzică, chiar în modă, omul zilelor noastre continuă să caute exemple, evocând stiluri, idei, principii care aparțin celor ale căror nume au fost scrise deja în filele istoriei? E o tendință socială, cauzată de comoditatea noilor generații? De lipsa de curaj, de frica de eșec? Nu ar fi un avantaj ca fiecare dintre noi să încerce să devină un model viu, prezent, important?
-În Biblie, se spune: cel care nu învață din greșelile trecutului și din greșelile părinților, riscă să le repete. Moral, noi suntem datori să ne cunoaștem trecutul, pentru a înțelege cum să ne clădim viitorul, fiindcă nu există un mâine, fără să fi trecut un ieri. Indiferent ce tip de „timp trăit” am aborda, pe cel mai îndepărtat sau pe cel mai apropiat, e foarte important să-l cunoaștem, pentru a ne putea îndrepta spre viitor, dezvoltând lucruri noi, evitând erorile.
Cum științele exacte sunt un bun exemplu, vă întreb: în ce caz am câștiga? Dacă i-am da uitării pe cei care au descoperit, cu sute de ani în urmă, o serie de sisteme și de metode eficiente de îmbunătățire a vieții pe Pământ sau dacă profităm de aceste beneficii, clădind, în continuare, pe ele, noi tipologii, noi căi de avansare, de optimizare a tot ce înseamnă cunoaștere senzorială, percepție socială, datorie morală?
Concept valabil și în Muzică: toate lucrările care se scriu în prezent, indiferent de stil, de linia melodică, de instrumentul sau instrumentele care o interpretează, au în spate o întreagă filosofie creativă, o gândire complexă, parte a filonului tradițional. Și fiecare dintre ele, privită ca un tot, amintește trecutul, trăiește prezentul, construiește viitorul…

-În lumea occidentală, Dimitrie Cantemir este cunoscut mai degrabă ca o ilustră figură a istoriografiei literare românești; evenimentul din seara aceasta, însă, a scos la lumină că principele moldav se bucură de o meritată recunoaștere și în Muzică. Chiar la nivel internațional.
-Cantemir este cel mai important muzician din lumea Orientului Mijlociu; cu el începe, de fapt, epoca modernă a muzicii, tratatul său de teorie, Cartea științei muzicale după felul literelor fiind un pionierat pe baza căruia s-au creat următoarele tratate.
Vreau să subliniez, apoi, că despre lucrările lui Cantemir nu putem spune că ar conține elemente compozițional-muzicale turcești sau românești, fiindcă, în realitate, ele reprezentă o universalitate a spațiului oriental, o muzică filosofică, modernă, elitistă, care nu te va duce cu gândul la dans. De ce? Pentru că sunt scrise pentru a exprima o stare meditativă, de detașare lumească, un cumul de emoții care te împing la introspecție. Noi, muzicienii, o numim muzică apolinică – un tip de muzică senzorială, ce unește ordinea, armonia, echilibrul și măsura.
În seara aceasta, Ansamblul Anton Pann a oferit publicului un program de muzică orientală, unul cu un limbaj melodic specific vremurilor în care a trăi Cantemir, fiindcă, înainte de toate, el a fost și va rămâne, totuși, un filosof, un precursor al Iluminismului, o carte de vizită cu care ne putem mândri, în aceeași măsură în care germanii se mândresc cu Bach.

-O măgulitoare comparație, care, din păcate, îmi amintește de afirmația academicianului moldav Ion Druță, conform căruia… tătarii ar ști mai multe lucruri despre Cantemir decât românii. Să fie adevărat?
-Posibil. Cu certitudine, însă, motivul nu ar gravita nici în jurul dezinteresului pentru personalitatea Cantemir, nici a faptului că poporul nostru nu i-ar recunoaște valoarea. Ar putea fi vorba, mai degrabă, despre un fenomen temporal, cu o oarecare influență geo-politică, deoarece, nu trebuie să uităm că zona dobrogeană a devenit parte a României destul de târziu, iar asupra acelei comunități musulmane, Constantinopolul a avut mereu o mare influență. Astfel, la nivel muzical, tătarii se lăudau – și atunci, poate și acum -, cu un repertoriu muzical specific, în care-l includeau și pe Cantemir.

-Știu că aveți un doctorat în Muzică, lucru ce presupune mult studiu și multă cercetare… Am să vă rog, însă, să-mi permiteți să vă propun un exercițiu de imaginație: născuți în aceeași perioadă, Constantin Răileanu îl întâlnește pe Cantemir, într-o zi, la curtea sultanului Ahmed al III-lea. Ce fel de discuție s-ar lega între cei doi muzicieni? Pregătind teza de doctorat, ați întâlnit vreo întrebare căreia încă nu i-ați aflat răspunsul? Vreo noțiune nedeslușită?
-Desigur că ar fi existat unele aspecte de lămurit, legate de gândirea muzicală din acea perioadă și de modul în care au rămas oarecum ascunse anumite concepte muzicale pe care nu le-a explicat îndeajuns, încât, să fie bine înțelese. Neclarități ce au creat în jurul lor multe speculații. Apoi, ținând cont de cunoștințele acumulate până în prezent, e foarte posibil să fi polemizat asupra unor aspecte muzicale. Pe de altă parte, nu ar fi fost corect din partea mea să intru în polemică, fiindcă eu aș fi beneficiat, oricum, de avantajul oferit de cunoștințele dobândite deja din studiile de muzicologie, apărute de-a lungul a 300 de ani.

-Cantemir a compus muzică și a interpretat-o. Cu vocea sau cu ajutorul diferitelor instrumente. Rămânând în sfera imaginarului și a vremurilor sultanului Ahmed al III-lea, ați fi făcut un octet împreună cu principele moldav și cu alți muzicieni de curte?
-Desigur! Însă, folosind aceeași doză de imaginație, în seara aceasta, s-a format un duet. E drept că unul dintre interpreți a fost real, celălalt virtual, de fapt, holografic, totuși, închizând ochii, cu ajutorul muzicii ne-am fi putut închipui că totul se întâmplă aievea, la una dintre vechile curțile domnești.

-Am să închei cu o curiozitate: a fost restituit Cantemir românilor din Bruxelles, de Ansamblul de muzică veche Anton Pann?
-Scopul concertului din această seară, împreună cu cel al expoziției de fotografie documentară, ambele organizate la BOZAR, reprezintă un prim pas în recuperarea simbolică a celor mai importante figuri românești, alături de promovarea lor la nivel internațional. Personal, cred că prin RESTITUTIO CANTEMIR ni s-a oferit oportunitatea de a demonstra că stilul oriental poate fi îmbinat, la nivel de interpretare instrumentală, cu orchestrația occidentală, evidențiind, totodată, influența Orientului asupra spațiului geografic românesc. Dar și că, de la principele Cantemir, am moștenit un adevărat tezaur. Mai cred, apoi, că Ansamblul Anton Pann a reușit nu doar să aducă un compozitor cărturar mai aproape de inima românilor din Bruxelles, ci, să și deschidă, cu ajutorul muzicii vechi, o nouă ușă către Europa culturală.

sursa foto: Timpul Bruxelles