Violoncellissimo? Bravissimo!

Eram studentă în primul an la Iași, când ființa mi-a vibrat la tânguirea melancolică a unui violoncel. În orășelul în care am crescut, până pe la 20 de ani nu am auzit „pe viu” decât chitara, pianul și vioara. Și pe ele, doar în scurte recitaluri ocazionale sau la zilele festivalului Cântarea României. Dar în 1990, cunoscută o colegă care studia în privat violoncelul, nu trecea sâmbătă să nu mă încânte cu Preludiul lui Bach.
De-atunci, timpul mi-a adunat pe umeri câteva decenii, obligându-mi sufletul să perceapă emoțiile ca pe un soi de slăbiciune care ar îngreuna drumul învingătorilor, și, anotimp după anotimp, ființa, acea ființă care demult vibrase prelung la plânsetul unui arcuș alunecat pe patru coarde grave, învățase să adulmece victoria și echilibrul vieții doar în lucrurile practice.
Am chibzuit îndelung la cuvintele pe care le-aș fi așternut azi pe fila virtuală, încercând să descriu emoțiile care, după atâta vreme, m-au învăluit din nou. Și sunt convinsă că, oricât de bine le-aș alege, tot nu aș reuși să redau intensitatea extazului născut de o mână de români virtuoși și de instrumentele lor muzicale, însă ansamblul Violoncellissimo nu poate fi trecut cu vederea, mai ales când, la final de concert, Alteța Sa, prințul Michel de Ligne, împreună cu prințesa Anne de Ligne, se ridică în picioare, aplaudând îndelung.

Cu ocazia aniversării a trei evenimente importante: deschiderea anului universitar 2021-2022, împlinirea a 65 de ani de la aderarea țării noastre la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, și a celor 100 de ani de existență a Fundației Universitare din Bruxelles, Institutul Cultural Român din capitala Belgiei, reprezentat de profesoara Liliana Țuroiu și de sârguincioasa sa echipă (Adriana Pietrareanu, Ligia Marin, Pompiliu Constantinescu), a organizat miercuri, 6 octombrie, Concertul de Gală: „Violoncellissimo – De la Baroc, la Rock”.
Prezența Alteței Sale, prințul Michel de Ligne, a Alteței Sale, prințesa Anne de Ligne, a Excelenței Sale Andreea Păstârnac, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Regatul Belgiei, a domnului Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, a domnului profesor Jacques Willems, președintele Fundației Universitare Stichting din Bruxelles, a doamnei Hilde Garmyn, director în Afaceri academice și Relații externe, a domnului Arthur Flieger, Consul onorific al României în Regiunea Flamandă, a multor altor invitați speciali și, mai ales, a celor 14 muzicieni instrumentiști, a dat elegantei săli Félicien Cattier a Fundației Universitare, aerul unui salon regal de acum trei sute de ani.
Concertul în sine s-a desfășurat în forma unei scurte treceri prin câteva etape și curente muzicale, de la Haendel, Mozart și Bizet, la Queen, Michael Jackson și Europe, un parcurs de meloman, de o profundă emoție ritmică.

Ansamblul cameral Violoncellissimo a luat ființă sub arcușul profesorului Marin Cazacu, născut la 30 septembrie 1956, în județul Ilfov. Absolvit liceul Dinu Lipatti din București, tânărul a urmat Conservatorul de Stat Ciprian Porumbescu. Din 1992 este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, mulți dintre studenții săi susținând concerte, bucurându-se de extraordinare succese atât în România, cât peste hotare. Tot maestrul Cazacu este cel care a înființat Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii”, desfășurat anual la Sinaia.
În 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural, cu diploma Chevalier, iar în 2006 a obținut titlul de Doctor în muzică, cu Summa cum laude.
Din dorința de a promova noi talente, în 2000, sub auspiciile Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, ia naștere Violoncellissimo, un proiect care reunește cei mai buni tineri violonceliști din România. Dintre concertele ansamblului, spectaculos rămâne cel de la Ateneul Român, pe scena căruia au urcat 100 de violonceliști, însă la fel de importante sunt participările la evenimentele culturale organizate cu ocazia comemorării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, la Paris, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert 2015-2018 și concertele de la Washington și Bruxelles din 2019.

-Cu mare bucurie am reușit să-i aducem aici, în seara asta, ne spune doamna Liliana Țuroiu, directoarea Institutului Cultural Român. Pentru noi, Bruxelles-ul reprezintă inima Europei, locul în care nu există una, ci, o „sumă” de culturi, iar muzica este liantul care ne unește pe toți. Asta ne-a demonstrat Violoncellissimo, și a făcut-o într-un mod natural, vioi, greu de uitat.
Însă bucuria noastră, a celor de la Institut, e și mai mare, pentru că, după aproape doi ani de izolare cultural-artistică, perioadă în care ne-am desfășurat activitățile doar online, am reușit să organizăm primul eveniment cu prezența reală, nu virtuală, a publicului.
Considerând parteneriatul cu Fundația Universitară din Bruxelles unul extraordinar de valoros, ne-am simțit onorați să sărbătorim împreună trei evenimente: 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, 100 de ani de la înființarea Fundației și deschiderea anului universitar 2021-2022.
Concertul din seara aceasta reprezintă doar începutul unei lungi liste de proiecte, ale căror strădanii încep să dea roade, căci peste numai două zile vom deschide, în calitate de parteneri oficiali, Bienala de la Haacht – International Glass and Ceramic Biennal, un eveniment public în cadrul căruia artiștii românii participă de 14 ani. La noua ediție, țara noastră va fi reprezentată de trei dintre ei.
Pe urmă, vom continua seria concertelor, a conferințelor, pregătind, evident, o plăcută surpriză în preajma Zilei Naționale a României.

Violoncellissimo a impresionat de la prima partitură, și de multe ori i-am zărit pe spectatori ținând ritmul acordurilor muzicale, legănând ușor capul sau bătând din palme.
Mai mult chiar: când a venit rândul piesei celor de la Queen, nereușind să-și rețină uimirea, domnul Geoană a exclamat un „wow!” din suflet. La sfârșitul programului, rugat să-și transpună impresiile în cuvinte, mi-a replicat cu entuziasm:
-Cum altcumva ar trebui să reacționezi atunci când asculți, vezi și trăiești emoțiile stârnite de asemenea talente? Eu cred că nu poți decât să-ți exprimi bucuria! Mai ales că e o seară de cutezanță intelectual-culturală și de mândrie românească, fiindcă toți membrii ansamblului sunt maeștri în a adapta, a improviza și a interpreta într-un fel care cântă și încântă. Dar știți, tot în seara aceasta, am mai descoperit un lucru minunat: 14 persoane, născute în perioade diferite, par să reprezinte împreună o unică vârstă. Vârsta muzicii! Dirijată și orchestrată de Marin Cazacu, un excepțional dascăl, cu nenumărate ore de studiu în spate.

-Nu contează câte ore de studiu există în spatele muncii fiecăruia dintre noi, îl completează maestrul, importante sunt perseverența și energia cu care mergem înainte! E drept, vorbim despre niște studenți, dar entuziasmul lor mă binedispune și pe mine. În fond, de 30 de ani, eu le împărtășesc din secretele experienței adunate, ei îmi încarcă forțele, și, uite-așa, echilibrăm balanța! Violoncellissimo înseamnă creativitate, pasiune, sârguință, o experiență unică pe care o retrăiesc cu aceeași intensitate, de fiecare dată când urcăm pe o scenă.

Timpul petrecut în compania muzicienilor i-a creat și doamnei ambasadoare o deosebită impresie:
-Consider o mare realizare faptul că, după o lungă perioadă de pauză, evenimentele culturale românești din Bruxelles au deschis noul sezonul. Și încă una, la fel de mare, pentru că primul pas a fost făcut împreună cu Violoncellissimo. Cred că pe toți ne-a învăluit virtuozitatea interpreților, dar dincolo de asta, lucrul care surprinde este curajul de a aborda diverse tematici și piese muzicale într-o manieră total diferită de cea în care a fost concepută, inițial, o partitură. Pe mine m-a mai impresionat foarte mult pasiunea și suflul românesc, recunoscute în fiecare piesă interpretată, și sunt sigură că publicul a apreciat faptul că Violoncellissimo a găsit un mod specific, o particularitate românească de a reinterpreta compoziții celebre din epoci diferite.

Uneori, cuvintele sunt singurii noștri aliați într-o bătălie, alteori, rezonanța lor are efectul armelor tăioase. De fiecare dată însă, în fața emoțiilor, chiar și cele mai frumoase vorbe se demonstrează stânjenitoare!
Cu gândul acesta mi-am încheiat serata. Cu el și cu o concluzie de suflet: invitați de onoare, persoane și personalități cu mare drag de muzică, o sală cu o acustică oportună, 12 violonceliști, un pianist, un percuționist și un excepțional „dătător de ritm”- cum era numit dirijorul în timpurile îndepărtate, sunt convinsă că simplei întrebări: „Violoncellissimo?”, fiecare dintre noi, cei prezenți în public, ar fi răspuns aplaudând: „Bravissimo!”

sursă foto: arhiva Timpul Bruxelles