Redeschiderea Școlii românești de weekend, EuropaNova

-Bună, eu sunt Laura! Îmi răspunzi, te rog, la o întrebare?
-Bună ziua! Eu mă numesc Anastasia.
-Frumos nume! Anastasia, de ce vii aici, la EuropaNova?
-De ce vin eu aici? Mmm… eu vin aici pentru că îmi place să învăț româna și să aflu lucruri despre țara în care m-am născut. Pentru că e țara mea. La școala asta, doamnele profesoare ne învață să citim și să scriem corect, ne povestesc despre geografia și despre istoria României, iar mie îmi place să știu cât mai multe despre „acasă”. Acum am 11 ani, dar când am plecat de la Brașov, eram mică-mică, nici nu-mi prea amintesc… De aceea sunt la școala asta; să învăț lucruri noi. Cu Sebastian, fratele meu.
-Dar tu, cum te numești?
-Emma.
-Și numele tău e frumos. Din care parte a României vii, Emma?
-Nu, nu din România; eu vin din Moldova. Din Sadîc.
-Te-ai născut în Basarabia?
-Nu, părinții mei; eu m-am născut în Belgia, dar vorbesc românește. Iar aici, învăț și mai bine limba română…

Ieri, 4 septembrie, la ora 10:00, EuropaNova și-a redeschis cursurile, sub auspiciile doamnei ambasadoare Andreea Păstârnac. (Școala funcționează cu susținerea Secretariatului General al Guvernului României, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.)
După o lungă vacanță, elevii, însoțiți de părinți, și-au ocupat nerăbdători locurile pe scaune, așteptând prima lecție: Ziua Limbii Române.
Anastasia, Emma, Noah, Lucie, Sebastian, Alexandra, Nicolas, Livia, Matthys, Iulia, Antonia, Sofia, Ștefan, Luca, Eva, Rafael reprezintă numai o parte dintre elevii care frecventează cursurile școlii de weekend. Sunt fetițe și băieți, mulți cu dublă cetățenie, care la 8 ani studiază deja în trei limbi: în franceză, în neerlandeză și engleză. Sunt copii talentați la matematică, la înot, la balet, la muzică, la desen, care se întâlnesc sâmbăta la EuropaNova, pentru a descoperi, sau, acolo unde deja există, pentru a însămânța, împreună cu minunații lor dascăli, acel firav sentiment de apartenență strămoșească. În ciuda barierelor lingvistice și a kilometrilor așternuți între generații. În ciuda acelui „acasă”, înlocuit cu duioșie de: „ țara unde s-au născut mami și tati” sau de misteriosul: „pe muntele în care trăiește mamaie”.
Un tărâm cvasifantastic, pe care mulți dintre ei îl percep ca făcând parte din una dintre istorioarele precedate de nedefinitul atemporal: „Demult, tare demult, și departe, tare departe…”

-„A vorbi despre limba română este ca o duminică”, spunea Nichita Stănescu; azi e sâmbătă, însă eu cred că nu trebuie să așteptăm un timp anume, pentru a sărbători sau pentru a ne aminti de graiul nostru, și-a început Mirela Niță Sandu discursul de deschidere.
Apoi, entuziasta vicepreședintă a prezentat, pe scurt, modul în care cei 67 de copiii înscriși la cursurile organizate de EuropaNova își vor desfășura activitățile.
Părinții și fiii lor o ascultă respectuoși, în liniște, cu interes. Mirela le mai vorbește despre noul program de lucru și despre ultimii dascăli-voluntari care au acceptat să intre în proiectul școlii de weekend: Irina Mareș, profesoară de pian, și Daiana Galan, studentă la Limbi străine, care se va ocupa de lecțiile în engleză.
Lângă vicepreședintă, se află Excelența Sa Andreea Păstârnac, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Belgiei, o prezență deosebit de plăcută, a cărei intervenție atrage și mai mult atenția auditoriului:
-Bună ziua, bine v-am găsit!
Când vine vorba despre școală, întotdeauna noi, cei mari, parcă suntem mai emoționați decât cei mici…
Vreau să mulțumesc tuturor părinților care participă la redeschiderea cursurilor școlii EuropaNova, pentru eforturile pe care le faceți investind, prin fiii voștri, în limba română. Mulțumirile mele sunt adresate, de asemenea, educatoarelor, învățătoarelor, profesoarelor, tuturor celor care dedică acestor copii timp, energie creativă, pasiune, suflet și răbdare. EuropaNova nu este singura care-și redeschide porțile; astfel de școli funcționează în foarte multe alte state unde există comunități de români. Și, la fel ca dumneavoastră, părinții fac aceleași eforturi pentru a păstra vie limba română, fie în rândurile generațiilor născute în afara României, fie în rândul celor care, atunci când au trecut granițele țării, nu aveau vârstă școlară.
Iar fiindcă tot vorbim despre rădăcinile noastre, vreau să vă spun că aseară am participat la un eveniment literar, organizat pentru lansarea unui volum de poezii scrise de Eminescu. Traducătorul, un domn belgian, a învățat româna, iar când ne-a descoperit poetul național, a rămas atât de impresionat, încât a vrut să îl traducă în limba sa. Și a reușit să facă o muncă excelentă, fiindcă a găsit justa sonoritate care păstrează atât muzicalitatea versurilor, cât și sensul lor.
La un moment dat, în timpul evenimentului, gândindu-mă că azi voi fi prezentă aici, mi-am spus cu mândrie: „Ce bine că avem școli românești și în afara țării! Ce bucurie că, din când în când, mai putem deschide, pe telefon, o mică pagină de poezie românească!
Închei, urându-vă tuturor dumneavoastră – profesori, copii, părinți, multă sănătate și rezultate bune! Încă o dată, vă mulțumesc pentru că vă implicați într-un asemenea proiect.
După discursul Excelenței Sale, a venit rândul Irinei Mareș care, înainte de a se așeza la pian, s-a adresat celor mici:
-Eu vă voi încânta cu două scurte partituri, dar numai după ce vă voi povesti ceva.
Pe la 4 ani, aveam un pian mic, de o octavă, cu care mă jucam mereu. Doar că, într-o seară, a alunecat din pat și s-a stricat. Rămasă fără jucărie, am alergat la mami, spunându-i că vreau să învăț să cânt la un pian mare, cu șapte octave. Ea a încercat să-mi schimbe ideea:
„Poate vrei să cânți la vioară, că e mai micuță; ai avea cum să o iei peste tot cu tine, costă și mai puțin… ”
„Nu, nu, pian! Eu vreau pian!”
Nereușind să mă convingă să schimb instrumentul, mi-a îndeplinit dorința și m-a înscris la școala de muzică. Nu mi-a fost mereu ușor, căci de-a lungul anilor de studiu am avut urcușuri și coborâșuri, ca orice copil care se plictisește repede de un lucru sau care obosește când lecțiile devin serioase. Dar au existat și multe momente în care, fie pe scenă, fie în liniștea camerei mele, în timp ce studiam, mi-am regăsit sinele. Sau, spus pe înțelesul vostru, copii, acest instrument ne poate ajuta să ne exprimăm sentimentele, emoțiile, toate lucrurile frumoase pe care le vedem sau pe care le simțim.
Acum, pentru voi, am să interpretez Preludiul nr 1 în Do major, de Johann Sebastian Bach, părintele muzicii clasice, și A whole new world, cunoscut de toți cei care au văzut desenele animate cu Aladin.

Cu momentul muzical al Irinei Mareș, festivitatea de deschidere a luat sfârșit. Părinții și-au lăsat copiii în grija doamnelor profesoare Cristina Galan, Vera Petrenco și Maria Suldac Miculaiciuc, iar ele, după ce i-au împărțit pe grupe de vârstă, i-au strâns în jurul meselor și au început lecția despre Ziua Limbii Române. Eu m-am retras cu Mirela într-un colț, să aflu câteva detalii despre proiectul EuropaNova.

-De ce o școală pentru aprofundarea limbii materne? EuropaNova pornise la drum cu alte intenții și viziuni culturale. Îmi poți reaminti pașii inițiali făcuți de voi?

-EuropaNova a luat naștere în noiembrie 2010, când, împreună cu Ioana Belu, am strâns niște prieteni în jurul nostru – adunaserăm, în cele din urmă, 16 persoane: juriști, lingviști, profesori, antropologi, funcționari europeni – și am conceput acest proiect, care implica, la nivel de activități, mai multe state din Europa Centrală și Oriental-Balcanică.
Inițial, EuropaNova însemna trei lucruri: o librărie – a fost, de fapt, prima librărie de carte românească din Bruxelles; o școală de limbi străine, fiindcă oferea cursuri serale pentru adulți și, la orele prânzului, cursuri individuale – de poloneză, bulgară, română, turcă, greacă, iar, mai târziu, de croată și slovacă; o locație pentru conferințe – căci, în fiecare luni, sub îndrumarea lui Laurent Beguin – profesor universitar de limbă italiană, academicieni și doctoranzi își prezentau tezele la EuropaNova, în fața unui public, dezbătând apoi, diverse alte subiecte.
Ideea conferințelor a pornit de la mine, cea a cursurilor pentru adulți, de la Ioana.

-Iar cea cu școala de weekend cui aparține?

-La bază, fiicei mele. Într-o zi, avea șase ani jumătate, îmi spune: „Vreau să vorbesc și să mă joc în limba română!”.
Iar eu i-am găsit câțiva copii cu care să-și petreacă timpul. Apoi, însă, mi-a zis: „Dar vreau să și învăț în limba română!”
Atunci, am provocat-o cu o întrebare: „Adică ar trebui să-ți înființez o școală?”
Și ea, cu inocența serioasă a unui copil care ține morțiș să i se îndeplinească o dorință, mi-a întors provocarea: „Da, de ce nu?! Facem o școală la EuropaNova!”
La scurt timp, m-am apucat să caut informații pe diverse situri, la Ministerul Culturii, la Educație, însă nu am găsit decât acele LCCR-uri, proiecte pentru cursuri de limbă, cultură și civilizație în instituțiile de învățământ belgiene, ținute de profesori români, în regim extrașcolar. Ideea părea ce-mi trebuie, numai că nu respectam condiția care privea numărul de elevi solicitanți: pentru a ajunge pe masa directorului școlii Emile Jacqmain, unde învăța fiica mea, cererea avea nevoie de semnăturile a 15 părinți, iar noi eram… doar doi.
Totuși, am găsit o altă posibilitate, oferită de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, și, bucuroasă, am conceput proiectul, l-am înregistrat, apoi, a trecut de comisia de evaluare. Așa s-a înființat școala. La început, în 2016, am funcționat doar cu o învățătoare; când au început să curgă înscrierile, pe diferite categorii de vârstă, mi-am dat seama că trebuia schimbată metoda de lucru, folosind-o pe cea a activităților de grupe paralele și solicitând ajutorul unui al doilea profesor. Numai că, între timp, au venit și mai mulți copii – sunt aproape 70 acum, și iar am făcut schimbări.

-Mirela Niță Sandu, aș umple o lungă pagină cu titlurile proiectelor și cu ideile tale; când îți propui o nouă activitate, lucrezi după o strategie anume? Există un secret după care îți ghidezi munca?

-Dacă necesitatea se poate considera o strategie, atunci, da, ea este… secretul meu! Însă, să știi că rezultatele nu apar doar pentru că ai o idee sau pentru că îți dorești ceva. În spatele reușitelor proiectelor EuropaNova, există o muncă de echipă. Deloc ușoară! Și e o muncă de voluntari. Vezi tu, în 2013 a luat naștere Festivalul Pământuri mitice, un festival pe care de atunci, în afara pauzei din 2020, l-am organizat în fiecare an, în jurul datei de 26 septembrie, când se serbează Ziua internațională a limbilor vorbite. Prima ediție s-a desfășurat pe parcursul a șase zile, cu 500 de invitați, cu conferințe în Parlamentul European, unele cu tematică turistică, altele despre portul național, apoi, cu evenimente care cuprindeau lansări de carte, expoziții fotografice, chiar o paradă a costumului tradițional românesc și un spectacol de dansuri populare. Totul s-a ținut mai ales în fața Parlamentului European, pe Esplanadă, cu degustare și vânzare de vinuri și produse alimentare românești. Un eveniment de amploare, foarte frumos, dar care a implicat multe eforturi. Și financiare, și umane.
Am avut proiecte cu Asociația femeilor românce din Belgia, cu RomBel, cu ECRU, asociații ai căror membri ne-au sprijinit ori de câte ori a fost nevoie. Uite, Daniela Bîciu, de la Asociația femeilor românce din Belgia, ți-o poate confirma.

-Nu am să vă cer confirmarea, îi spun doamnei indicate de Mirela, însă, aflată părerea celor mici, mi-ar plăcea să o aud și pe cea a unui părinte: de ce ar veni un copil la Școala românească de weekend?
-Aș începe prin a spune că fiul meu s-a născut în Belgia, iar tatăl său nu e român; motiv pentru care, în familie, conversațiile se poartă în franceză. Uneori îi mai vorbesc eu românește, dar nu e un grai curat, ci, un amestec cu franceza, fiindcă lui îi este mai ușor să formuleze propoziții în limba țării în care s-a născut. La EuropaNova îl aduc tocmai pentru că mi se pare locul ideal în care, cu ajutorul doamnelor profesoare, un copil cu origini mixte își poate forma, chiar dacă la nivel general, un bagaj lingvistic și o cultură despre locurile de unde i se trage unul dintre părinți. Cât privește latura practică, e un avantaj pentru modul în care socializează atunci când ne întoarcem în vacanțe, în casa bunicilor. Și pentru discuțiile cu ei, și pentru prietenii de vârsta sa, cu care își petrece timpul. A pleca din România, cel puțin din punctul meu de vedere, nu înseamnă nici să închidem ușa țării de origine, nici să ne negăm identitatea, căci, dacă noi, părinții, suntem români, și fiii noștri rămân români. Indiferent care e prima limbă în care au învățat să vorbească; indiferent care sunt celelalte – a doua, a treia, a patra, pe care le studiază la școală. Apoi, un copil de 8 ani percepe limba și cultura României ca pe niște povești cu multe capitole, ale căror frumuseți se lasă descoperite lecție după lecție. Niște povești cu informații istorice, geografice și de literatură care, în cazul fiului meu, ajută la păstrarea și la consolidarea legăturii dintre el și rădăcinile mamei sale.

Am mulțumit gazdelor pentru ceasurile petrecute împreună, apoi, lăsând în urmă cele trei grupe de școlărei cuminți și curioși, am ieșit în stradă cu gândul la cuvintele rostite de E.S. doamna ambasadoare: „Ce bine că avem școli românești și în afara țării! Ce bucurie că, din când în când, mai putem deschide, pe telefon, o mică pagină de poezie românească!”

sursă foto: arhivă personală